Peter Eckert, fotograful orb

fotografii Northfoto

Peter Eckert trăieşte în Sacramento, California, şi a studiat sculptura. Ba chair aceasta era şi munca lui de zi cu zi. Îşi folosea mâinile pentru a modela ceea ce vedea atât cu privirea cât şi cu ochii minţii. Ca orice alt artist vizual de altfel. Din păcate, în 1998, în urma unei boli, Peter a orbit. Iniţial, a crezut că viaţa lui e terminată. Ulterior, însă, a descoperit că poate să fie în continuare artist. Mai bine zis, fotograf. Astfel, americanul a început să facă fotografii cu ajutorul simţurilor care nu-i erau bolnave: pipăit, miros, auz… Ba mai mult, fotograful a organizat până acum şi câteva expoziţii, cât de curând urmând să organizeze una nouă.

Imagine 4

Reclame

Opt motive pentru care o femeie frumoasa ar trebui sa iasa cu un tip urat

Avem o tara … si femei … frumoase rau.

Opt motive pentru care o femeie frumoasa ar trebui sa iasa cu un tip urat

Te uiti pe strada si vezi o fata frumoasa de pica de mana cu un barbat groaznic de urat. Nu intelegi de ce? S-a saturat sa fie singura. Barbatilor le este teama sa se apropie de ea tocmai pentru ca arata atat de bine. Iata care sunt avantajele pentru care a facut o asemenea alegere.

Nu te va insela niciodata
Daca te intalnesti cu un barbat urat, va fi atat de fericit, incat nici prin gand nu o sa-i treaca sa te insele. Intotdeauna a visat la femeia perfecta, iar acum, cand a gasit-o, ar prefera sa-si taie o mana, decat sa se uite la alta femeie. Barbatii care arata bine au obiceiul sa-si insele partenerele.

Exista o multime de barbati urati
Sunt peste tot. Barbatii urati depasesc numarul femeilor frumoase. In medie este vorba de o femeie la o mie de barbati. Asa ca ai de unde alege.

Cel mai urat barbat dintr-o incapere este, de obicei, cel mai bogat
Da, da! Barbatii urati au bani. Pun de-o parte fiecare banut pentru ziua in care iti vii in fire si iti dai seama ca ei exista. In acea zi, te vor coplesi cu daruri scumpe.

Barbatii urati sunt obiecte sexuale
Daca te combini cu un tip urat, afla ca va face orice sa te satisfaca, mai ales in dormitor. Ani de-a randul s-a antrenat singur pentru acest lucru si acum este mai mult decat gata sa faca tot ce-i sta in putinta sa te faca fericita. Nu are el prea multa experienta, dar ceea ce a studiat va pune in practica cu mult entuziasm. Singurul lucru pe care trebuie sa-l faci este sa stingi lumina.

Nu-ti va iesi din cuvant
Va face tot ceea ce doresti. Daca esti genul de femeie care are nevoie de un barbat supus, un barbat urat este exact ceea ce-ti trebuie. Unii dintre ei sunt chiar nefericiti daca nu-i conduci. Nu vrei sa se intample asta, nu-i asa?

Si-ar da si viata pentru tine … de teama sa nu te piarda
Daca o sa fii vreodata in pericol, va sari imediat sa te salveze. Va fi un fel de bodyguard personal. Asigura-te ca aveti aceeasi grupa de sange. Daca ai nevoie de un transplant de organe, ai la cine apela.

Se pricepe sa repare orice
Din moment ce nu s-a prea omorat cu fetele, si-a petrecut destul de mult timp in casa, invatand sa repare tot ce i-a picat in mana. Problema este ca daca vrei sa scapi de el, el s-ar putea sa fie singurul care sa stie cum sa faca televizorul sa mearga din nou.

Daca vrei sa-l parasesti, va intelege
De cate ori ai incercat sa scapi de un tip, iar acesta nu a priceput mesajul? Unul care nu are asa o parere buna despre el se va astepta sa-l parasesti.

Sursa: purpleslinky.com

Sex oral pa plaja – Vama Veche. 01.05.2007

I
Am viteza pe faleza
Penetrez orice coafeza
Care e in antiteza
Cu conceptul meu de freza
Rezeama-te de mine
Daca nu mai poti sa stai pe tine
Sa facem trenuletul
Cretzule!!!Mama ta-i acasa?
Spala-te ca vin la masa
Lasa-ma putin cu ea
ASA SI-ASA…
Si-acuma ia-ma OMBLADON
Ia-ma du-ma de la microfon
Sa-mi tin gura sa nu-mi taie cenzura…

II
Daca n-ai stiut n-ai cum sa uiti
Asculti oricum sunt prea multi
Inculti neplacuti stiuti de toata lumea
Gurile rele spun ca ne tampim odata ce trec anii
Dar nu ne luam banii
N-am psiholog cum fac americanii
In orice colt din lume
Penetram plini de spume
Care alearga o femeie
Sa vezi cum turuie BUNE
Is vinovat io n-am inventat
Nici femeia hoata nici barbatul mort de beat

III
Cand toti ne-acuza ca ne spargem venele
Ne spargem boxele sa nu mai danseze manele coardele
Bagabontii stiu ca fraierii nu pot
Ameninta non-stop cu politia sa intre-n top
Cred ca m-am tirat beat mort
Da cand ma-ntorc o sa-ti dam un bass
Si-o toba mare peste bot

Sex oral pa plaja – Vama Veche. 01.05.2007

Tata cand m-a conceput, m-a conceput beat mort
M-am nascut beat mort
Tu m-asculti beat mort
Canta acum in locul meu: BEAT MORT
Toata lumea cade beata dupa primul tau efort…

Daca-as fi mut
As fi injurat prin semne
N-as stii ce poa’ sa-nsemne
In curand ar cenzura dansurile moderne
Nu stiu’ cine ti-a bagat
Ce ti-a bagat in inima
Cred ca-i treaba sadomasointima
Relaxeaza-te cu laxative
Du-te la specialist
Ai primul semn muzical de sifilis
N-am inteles reteta de succes
Da e mai bine
Oricum nu ne-am suci de maine
Toti golanii au descoperit
Ca-n loc de vise
Au un pretext mai bun: substante interzise
Va iau in viata ca-n reclame
Aparent selecta perfect
Ia viata-n (..) nu mai luat direct in piept

Cainii de pe starda se intreaba
De ce oameni cu masina si cu celular
Merg in patru labe pe trotuar
Oameni cu apartament dorm specimen
Evident e un nou curent
Orice carciuma in care intri plina de barbati
Printre ei doar trei femei
Aceleasi trei …
O sa ma trezesc si-o sa-ncep o viata noua
Dintre iarba si-o halba
O sa le-aleg pe amandoua

Sex oral pa plaja – Vama Veche. 01.05.2007

Sex cu octogenara , cat trebuie sa fi de beat sa faci asta?

Imi place vinul sec, imi place sa petrec
La bautura sa ma intrec, sunt ciumeg
Beau pana mor si-am sa mor ca n-am masura
Poti sa ma salvezi daca ma cosi la gura
Am vocatie, sunt ca Terminator II in aplicatie
Bodega, locul cel mai drag si unde-n vena-mi bag
Hmm, caut fericirea intr-o cana de Feteasca
Cineva sa ma opreasca, numa’ sa-ndrazneasca !
Sef la orice chef, sunt strateg, inteleg practica…totu-i practica(practica)

Alcoolul este viata si viata e alcool
Din zori pana-n noapte traim in pericol
Alcoolul este viata si viata e alcool
Din zori pana-n noapte…pericol…

Pot fi vindecat prin impuscare
Fratii de pahar ma-nteleg, baga, baga frate
Iara bucurie la gingie sa fie
O mie pahare pe datorie, (fara numar)
Pulpa de patroana face show, mega-show
Si noi cu baietii admiram peretii
Fie fara dubii fac fenta
Fug de datorie, dau clapa permanenta.

Alcoolul este viata si viata e alcool
Din zori pana-n noapte traim in pericol
Alcoolul este viata si viata e alcool
Din zori pana-n noapte…pericol…

versuri: Parazitii.

Girl on the floor

  • Sunt doar ceea ce pot fi.

  • RSS Locuri de munca. Joburi.

    • Angajam Dansatoare. mai 9, 2009
      Angajam Dansatoare pentru targ. 5 zile – 7 ore/zi Conditii avantajoase. Seriozitate, Comunicativitate, Aspect fizic placut, Minim 18 ani. Tel: o721.249.149 Lasa ne un comment cu datele tale (numele, adresa de email, si telefonul- nu vor aparea pe site) si in 24 de ore te contactam noi. Reclame
    • Angajam maseuze. mai 8, 2009
      Te ai saturat sa te trezesti dimineata la aceeasi ora matinala, vrei un job unde sa-ti faci singura programul si sa castigi multi bani ? ? ?  Vrei sa fi independenta financiar, sa nu dai socoteala nimanui? Alatura-te  echipei noastre si iti vei redescoperi senzualitatea intr-un mod profitabil! Salon de masaj Ultracentral Angajam maseuze: -peste […]
    • Sampling – distributie materiale publicitare. mai 8, 2009
      Angajam domnisoare  pentru distributie materiale publicitare. Conditii: minim 18 ani, aspect fizic placut, comunicativa, seriozitate, punctualitate, fire sociabila. 0721.249.149 0ffice@siam.ro
    • Angajam Hostess pentru Targ – Sala Polivalenta. aprilie 27, 2009
      Angajam Hostess pentru targ Sala Polivalenta. Arati bine si esti dezinhibata? Nu mai sta pe ganduri. Rugam si oferim seriozitate. 8h/ zi- 5 zile .150-200 ron/zi 0721.249.149 Lasa ne un comment cu datele tale (numele, adresa de email, si telefonul- nu vor aparea pe site) si in 24 de ore te contactam noi.
  • RSS Topul saloanelor de masaj

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Blog Stats

    • 53.146 hits
  • RSS Catavencu

    • RAIFFEISEN BANK, FUZIUNE DE MILIOANE CU STARTUP-UL KEEZ! “SUSTINEM ANTREPRENORII…” octombrie 14, 2019
      Raiffeisen Bank evolueaza si impresioneaza piata romaneasca prin imbunatatirea constanta a serviciilor oferite indeosebi clientilor IMM, titreaza bankingnews.ro. Gigantul bancar a incheiat un parteneriat de pe urma caruia vor beneficia sute de clienti IMM ai Raiffeisen Bank. Prin intermediul Keez, Startup-ul romanesc alaturi de care Raiffeisen Bank incepe, o […]
    • Ședință PSD: « caută „proasta României” » și « psihopatul de Cumpănaşu ». Atacuri dure în partid! octombrie 11, 2019
      În cadrul ședinței partidului PSD, ce a avut loc cu scopul de a discuta deciziile care pot fi ljuate în următoarea ședință a CEx, schimburile de replici și insulte n-au ezitat să apară. Marian Oprișan i-a cerut Liei Ogluța Vasilescu să caute pe Google „proasta României”. Asta se întâmplă după ce în luna decembrie a […] Articolul Ședință PSD: « caută „proasta […]
    • Pelerinajul la Sfanta Parascheva incepe de azi: Mii de pelerini au pornit spre Iasi de seara trecuta octombrie 11, 2019
      Sfanta Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei, a oferit prilejul unei traditii pe care mii de romani o respecta de ani de zile. Pelerinajul la sfintele moaste constituie pentru multi o ocazie speciala pentru a se ruga la Sfanta Parascheva pentru sanatatea si binele familiei, iar multi pelerini petrec chiar si o zi intreaga in conditii vitrege pentru […] Articolul […]
    • Salonul Auto Bucuresti editia 2019 isi deschide portile azi la Romexpo! octombrie 10, 2019
      Salonul Auto Bucuresti, editia 2019, isi deschide portile incepand de azi, 10 octombrie si pana pe 20 octombrie, la Romexpo. Potrivit Libertatea.ro, in tot acest timp, cei interesati de domeniul auto sunt invitati sa ia pulsul celor mai noi autoturisme, accesorii & echipamente sau chiar servicii de top. Cel mai asteptat eveniment din domeniul auto […] Ar […]
    • LIVE: Moțiunea de cenzura – „Guvernul Dăncilă a căzut, opoziția obținând 238 de voturi” octombrie 10, 2019
      [14:22] „Guvernul Dăncilă a căzut! Moţiunea de cenzură a trecut cu 5 voturi peste limită.”: potrivit Adevarul, moțiunea de cenzură a trecut cu 5 voturi peste limita, opoziția acumulând un număr de 238 de voturi, din totalul de 244 de parlamentari care și-au exprimat opțiunea. [14:22] „Gata, a trecut!”: Basile Varga, unul dintre deputații PNL, […] Articolul L […]
    • TRUFELE, MOTIV DE SCANDAL CU PIETRE SI MACETE IN HUNEDOARA! POLITIA A INCEPUT ANCHETA! octombrie 9, 2019
      Trufele au fost motiv de scandal pentru cinci hunedoreni. Mediafax.ro a oferit publicitatii informatia potrivit careia doi hunedoreni, tata si fiu, au fost atacati la propriu cu macete si pietre intr-o padure din comuna Bengesti-Ciocadia, unde acestia mersesera la cules trufe. Mai precis, la fata locului ar fi ajuns un alt grup de culegatori – […] Articolul […]
    • Razvan Ciobanu, senzatie pe platourile “Chefi la cutite” inainte sa moara! Imagini de colectie cu ultima sa aparitie! octombrie 8, 2019
      Razvan Ciobanu s-a aflat cu doar cateva zile inainte sa moara pe platourile de filmare “Chefi la cutite”, unde a facut o impresie deosebita cu reteta de placinta cu iaurt a mamei lui. Potrivit playtech.ro, designerul ar fi primit invitatia din partea Antenei 1 de a le face o supriza celor trei Chefi, insa in […] Articolul Razvan Ciobanu, senzatie pe platouri […]
    • Florin Piersic, imagini de colectie la 83 de ani! Surprins alaturi de… octombrie 7, 2019
      Florin Piersic nu oboseste, sau cel putin asta vrea sa ne faca sa credem. Ajuns la varsta de 83 de ani, “Margelatu” ia la pas centrele comerciale. Playtech.ro, a dat publicitatii o fotografie in care acesta apare alaturi de Theodor Paleologu, candidatul PMP la prezidentiale. Cei doi par veseli, iar Florin Piersic incantat de intalnirea […] Articolul Florin P […]
    • TAMARA BUCIUCEANU BOTEZ NU PLEACA DIN SPITAL! MEDICII SE TEM PENTRU VIATA ACTRITEI! octombrie 4, 2019
      Tamara Buciuceanu Botez, una dintre legendele teatrului romanesc, ramane in continuare internata la Spitalul Elias din Capitala, relateaza stirimondene.fanatik.ro. Din primele informatii rezulta ca starea de sanatate a actritei nu este una buna, sau cel putin nu pe atat de buna pe cat si-ar dori medicii care au ingrijit-o de la internare. Actrita Tamara Buci […]
    • KIRA HAGI A CEDAT! Reactia neasteptata la premiera filmului “Intre chin si amin”! octombrie 3, 2019
      Kira Hagi se poate mandri cu rolul din filmul “Chin si amin”, regizat de Toma Enache, ce are ca tema centrala experimentul “Pitesti”. Potrivit playtech.ro, incarcatura filmului a fost atat de puternica incat mezina lui Hagi nu a putut urmari toate scenele in care a jucat. Filmul surprinde perioada neagra marcata cu sange de regimul […] Articolul KIRA HAGI A […]