Suntem occidentali! În România se lansează o televiziune pentru nudişti

Ni se pare mai mereu că ţara noastră a rămas înţepenită undeva, între socialism şi capitalism, sau că diferenţa dintre noi şi occidentali rămâne uriaşă. Iată însă că sunt domenii în care ne aliniem cu paşi repezi la ideile celor din ţările „civilizate”. Unul dintre acestea nu este turismul, cum s-ar putea crede, ci nudismul.

Românii amatori în a-şi petrece o bună parte din viaţă în pielea goală, fără să se sinchisească de ce gândesc ceilalţi, se vor simţi mult mai siguri pe ei si nu se vor mai teme că ar putea fi persecutaţi. După cum anunţă Cancan, la jumătatea lunii mai se va înfiinţa prima asociaţie care va lupta pentru drepturile amatorilor de integrare totală în natură. Iar cum orice tânără organizaţie trebuie să devină cunoscută într-un fel, deja a fost lansat un site autohton „de profil”.

Ambiţiile sunt însă mult mai mari: cei care se vor înscrie pe http://ronudism.ning.com nu vor avea acces doar la chat şi forumuri. În cel mult o lună va fi lansată o televiziune online, la care nudiştii se vor putea admira în toată „splendoarea” lor. Evident, vor exista şi transmisii live de la evenimentele pentru nudişti şi le vor fi prezentate telespectatorilor hotelurile destinate „pieilor goale”.

Şi uite-aşa nu se va mai putea spune că în România se trăieşte în pielea goală din cauza sărăciei, ci pentru că aşa sunt oamenii, naturişti. Interesant este de văzut câte vedete vor considera că este „trendy” să apară la o asemenea televiziune. Iepuraşii ştiu de ce!nudism

Reclame
  • Sunt doar ceea ce pot fi.

  • RSS Locuri de munca. Joburi.

    • Angajam Dansatoare. mai 9, 2009
      Angajam Dansatoare pentru targ. 5 zile – 7 ore/zi Conditii avantajoase. Seriozitate, Comunicativitate, Aspect fizic placut, Minim 18 ani. Tel: o721.249.149 Lasa ne un comment cu datele tale (numele, adresa de email, si telefonul- nu vor aparea pe site) si in 24 de ore te contactam noi. Reclame
    • Angajam maseuze. mai 8, 2009
      Te ai saturat sa te trezesti dimineata la aceeasi ora matinala, vrei un job unde sa-ti faci singura programul si sa castigi multi bani ? ? ?  Vrei sa fi independenta financiar, sa nu dai socoteala nimanui? Alatura-te  echipei noastre si iti vei redescoperi senzualitatea intr-un mod profitabil! Salon de masaj Ultracentral Angajam maseuze: -peste […]
    • Sampling – distributie materiale publicitare. mai 8, 2009
      Angajam domnisoare  pentru distributie materiale publicitare. Conditii: minim 18 ani, aspect fizic placut, comunicativa, seriozitate, punctualitate, fire sociabila. 0721.249.149 0ffice@siam.ro
    • Angajam Hostess pentru Targ – Sala Polivalenta. aprilie 27, 2009
      Angajam Hostess pentru targ Sala Polivalenta. Arati bine si esti dezinhibata? Nu mai sta pe ganduri. Rugam si oferim seriozitate. 8h/ zi- 5 zile .150-200 ron/zi 0721.249.149 Lasa ne un comment cu datele tale (numele, adresa de email, si telefonul- nu vor aparea pe site) si in 24 de ore te contactam noi.
  • RSS Topul saloanelor de masaj

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Blog Stats

    • 53.146 hits
  • RSS Catavencu

    • RAIFFEISEN BANK, FUZIUNE DE MILIOANE CU STARTUP-UL KEEZ! “SUSTINEM ANTREPRENORII…” octombrie 14, 2019
      Raiffeisen Bank evolueaza si impresioneaza piata romaneasca prin imbunatatirea constanta a serviciilor oferite indeosebi clientilor IMM, titreaza bankingnews.ro. Gigantul bancar a incheiat un parteneriat de pe urma caruia vor beneficia sute de clienti IMM ai Raiffeisen Bank. Prin intermediul Keez, Startup-ul romanesc alaturi de care Raiffeisen Bank incepe, o […]
    • Ședință PSD: « caută „proasta României” » și « psihopatul de Cumpănaşu ». Atacuri dure în partid! octombrie 11, 2019
      În cadrul ședinței partidului PSD, ce a avut loc cu scopul de a discuta deciziile care pot fi ljuate în următoarea ședință a CEx, schimburile de replici și insulte n-au ezitat să apară. Marian Oprișan i-a cerut Liei Ogluța Vasilescu să caute pe Google „proasta României”. Asta se întâmplă după ce în luna decembrie a […] Articolul Ședință PSD: « caută „proasta […]
    • Pelerinajul la Sfanta Parascheva incepe de azi: Mii de pelerini au pornit spre Iasi de seara trecuta octombrie 11, 2019
      Sfanta Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei, a oferit prilejul unei traditii pe care mii de romani o respecta de ani de zile. Pelerinajul la sfintele moaste constituie pentru multi o ocazie speciala pentru a se ruga la Sfanta Parascheva pentru sanatatea si binele familiei, iar multi pelerini petrec chiar si o zi intreaga in conditii vitrege pentru […] Articolul […]
    • Salonul Auto Bucuresti editia 2019 isi deschide portile azi la Romexpo! octombrie 10, 2019
      Salonul Auto Bucuresti, editia 2019, isi deschide portile incepand de azi, 10 octombrie si pana pe 20 octombrie, la Romexpo. Potrivit Libertatea.ro, in tot acest timp, cei interesati de domeniul auto sunt invitati sa ia pulsul celor mai noi autoturisme, accesorii & echipamente sau chiar servicii de top. Cel mai asteptat eveniment din domeniul auto […] Ar […]
    • LIVE: Moțiunea de cenzura – „Guvernul Dăncilă a căzut, opoziția obținând 238 de voturi” octombrie 10, 2019
      [14:22] „Guvernul Dăncilă a căzut! Moţiunea de cenzură a trecut cu 5 voturi peste limită.”: potrivit Adevarul, moțiunea de cenzură a trecut cu 5 voturi peste limita, opoziția acumulând un număr de 238 de voturi, din totalul de 244 de parlamentari care și-au exprimat opțiunea. [14:22] „Gata, a trecut!”: Basile Varga, unul dintre deputații PNL, […] Articolul L […]
    • TRUFELE, MOTIV DE SCANDAL CU PIETRE SI MACETE IN HUNEDOARA! POLITIA A INCEPUT ANCHETA! octombrie 9, 2019
      Trufele au fost motiv de scandal pentru cinci hunedoreni. Mediafax.ro a oferit publicitatii informatia potrivit careia doi hunedoreni, tata si fiu, au fost atacati la propriu cu macete si pietre intr-o padure din comuna Bengesti-Ciocadia, unde acestia mersesera la cules trufe. Mai precis, la fata locului ar fi ajuns un alt grup de culegatori – […] Articolul […]
    • Razvan Ciobanu, senzatie pe platourile “Chefi la cutite” inainte sa moara! Imagini de colectie cu ultima sa aparitie! octombrie 8, 2019
      Razvan Ciobanu s-a aflat cu doar cateva zile inainte sa moara pe platourile de filmare “Chefi la cutite”, unde a facut o impresie deosebita cu reteta de placinta cu iaurt a mamei lui. Potrivit playtech.ro, designerul ar fi primit invitatia din partea Antenei 1 de a le face o supriza celor trei Chefi, insa in […] Articolul Razvan Ciobanu, senzatie pe platouri […]
    • Florin Piersic, imagini de colectie la 83 de ani! Surprins alaturi de… octombrie 7, 2019
      Florin Piersic nu oboseste, sau cel putin asta vrea sa ne faca sa credem. Ajuns la varsta de 83 de ani, “Margelatu” ia la pas centrele comerciale. Playtech.ro, a dat publicitatii o fotografie in care acesta apare alaturi de Theodor Paleologu, candidatul PMP la prezidentiale. Cei doi par veseli, iar Florin Piersic incantat de intalnirea […] Articolul Florin P […]
    • TAMARA BUCIUCEANU BOTEZ NU PLEACA DIN SPITAL! MEDICII SE TEM PENTRU VIATA ACTRITEI! octombrie 4, 2019
      Tamara Buciuceanu Botez, una dintre legendele teatrului romanesc, ramane in continuare internata la Spitalul Elias din Capitala, relateaza stirimondene.fanatik.ro. Din primele informatii rezulta ca starea de sanatate a actritei nu este una buna, sau cel putin nu pe atat de buna pe cat si-ar dori medicii care au ingrijit-o de la internare. Actrita Tamara Buci […]
    • KIRA HAGI A CEDAT! Reactia neasteptata la premiera filmului “Intre chin si amin”! octombrie 3, 2019
      Kira Hagi se poate mandri cu rolul din filmul “Chin si amin”, regizat de Toma Enache, ce are ca tema centrala experimentul “Pitesti”. Potrivit playtech.ro, incarcatura filmului a fost atat de puternica incat mezina lui Hagi nu a putut urmari toate scenele in care a jucat. Filmul surprinde perioada neagra marcata cu sange de regimul […] Articolul KIRA HAGI A […]