Mărirea şi decăderea unui impresar porno

Marirea sau decadera unui loser, pentru cine nu stie, aduc aminte cum anul trecut la Eros Show a venit cu 4 zdrente coborate dintr-o limuzina, pe ele ducandu-le in lese, superb, ce sa zic, de mare efect, pe una dintre ele ce avea ochii la fel de rosii ca si el (cred ca nu de la cirese) a incercat sa o futa in cur, dar nu a reusit deoarece barbatia din pantaloni avea doar 5-7cm si se indoia de la jumate. Cand o ai mica de ce o arati in public , iti place sa te pedepsesti singur?
Uitaţi-vă la televizor: e plin de personaje porno. Eleva porno, primarul porno, bunicuţa porno, judecătoarea porno etc. Pare, într-adevăr, simplu să faci entertainment pentru aduţi. În special pe timp de criză, cînd, pentru o scenă de sex de 15-20 de minute, o actriţă de Doamne-ajută primeşte între 150 şi 300 de euro, în timp ce amatoarele culese de la colţul străzii se mulţumesc cu 2-300 RON. Dar realitatea din teren demonstrează că pînă şi industria contactelor sexuale are nevoie de management ca la carte, profesionalism acut şi, paradoxal, seriozitate nemţească. Urmează o poveste cu mulţi de „X“ din care, dacă nu avem nimic de învăţat, avem, cu siguranţă, cîte ceva de rîs.
Morala: nu amesteca umorul cu sexul. Trebuie să fii un mare artist ca să faci dintr-o astfel de combinaţie explozivă un film de calitate.


A început de la Gigi Becali

Epopeea oarecum erotică începe în 2005, la Giurgiu, cînd tînărul de 20 de ani Daniel Dumitru, care avea ca ocupaţie secundară manufacturarea bijuteriilor ieftine la atelierul părinţilor săi (prioritatea fiind alergatul după cai verzi pe pereţi), a avut un vis umed: să facă bani din ceea ce alţii fac doar copii. Numele de scenă – Sharky – i-a venit firesc, după vizionarea unui documentar la Animal Planet. Cum ar veni, Rechinaşul (foto). După cîteva vizite de informare pe la tîrguri de profil, tipul face cunoştinţă cu managerul veteran Zoltan Nagy. După ţigara de după, e o pîine de mîncat. Din banii de întreţinere, Sharky cumpără în 2008 cîteva domenii sonore pe Internet (printre care http://www.becaligeorge.ro şi http://www.becali-george.ro) şi îşi face debutul pornografic în presă: „Le vînd cu 100.000 de euro. Dacă pînă la sfîrşitul anului nu vor fi cumpărate, le voi folosi pentru a-mi promova filmele porno. Dacă Gigi Becali nu-mi dă banii, a încurcat-o!“. Paradoxal: Gigi chiar a încurcat-o, dar giurgiuveanul n-are nici un merit.

Un scandal bine dotat

După o experienţă profesională ratată alături de Luminiţa, aka Donna Viper, o stripteuză din Constanţa (căreia, ca să se răzbune pentru că l-a înşelat, i-a furat cîinele din curte şi l-a vîndut în piaţă), Sharky încearcă să se afirme la Bucureşti. Aici o descoperă anul trecut pe Eleva Porno, aka Alexandra sau Lily Star. Îi promite, fără acoperire, 10.000 de euro pe lună, o îmbracă în chiloţei de danteluţă, o plimbă prin Piaţa Crîngaşi, o aruncă pe pagina întîi a ziarelor şi dă naştere unui scandal naţional. Acum, pînă şi profesoara de latină din Colegiul „Ion Creangă“ ştie cine e giurgiuveanul Sharky. În cele 15 minute de glorie, omul are timp să dea două-trei interviuri şi să tragă primul film, Eleva porno este exmatriculată. În care intră multă pasiune şi, teoretic, un buget de vreo 4.000 de euro (dintre care cîte 500 pentru fete şi 2-300 RON de căciulă pentru băieţi; restul ar fi intrat în locaţie, vizite medicale, montaj, lubrifiante). Practic, Sharky nu plăteşte mai nimic, întrucît îi convinge pe toţi cei implicaţi că participă doar la un casting, pentru testarea aptitudinilor. Comedia porno are parte şi de o lansare de fiţe în clubul Pat. Toate ziarele sînt acolo (recunoaştem: inclusiv noi). Site-ul lui, vampee.ro (cu doi de „e“, pentru că ăla cu un singur „e“ fusese rezervat de nişte băieţi deştepţi), începe să facă trafic. Pe lîngă trei băieţei cu probleme de erecţie şi trei puştoaice care exersează nişte poziţii şcolăreşti, în inventar se mai găsesc şi nişte şunculiţe ţărăneşti, fotografiate îndeaproape. Rezultă, per total, vreo 3.000 de euro, din care se scad costurile de întreţinere a site-ului. Deci 3.000 de euro pentru cinci-şase luni de muncă cu sexul.


Tăietură incendiară de montaj

În portofoliul lui Sharky intră rapid şi Piticul Porno, care deşi nu filmează nimic, apare peste tot. Dar problemele mici şi dese apar imediat. Toate casting-urile organizate de Sharky se dovedesc a fi nişte filmări pe bune, pe care le urcă imediat pe site, pentru a fi downloadate pentru 3 euro plus TVA. Previzibil: după atîtea ţepe, la casting-uri nu se mai prezintă nici un doritor de sex pe bani. În martie 2009, Elevul Porno (aka Dudu Steel), ţepuit şi el, face dezvăluiri incendiare despre fostul său impresar: „Se ocupă cu traficul de carne vie. Şi cu Alexandra Adam făcea la fel. O punea să se prostitueze pentru 200 de euro“. Informaţiile ulterioare sînt bulversante: după despărţirea de Sharky, pe care l-a acuzat că nu i-a plătit drepturile de autor, Eleva Porno ar fi fost cedată pentru 3.000 de euro unui peşte cu balta în sectorul 6 din Bucureşti, sau ar fi plecat din ţară, în aceleaşi scopuri, dar pe alţi bani.

O finalizare nefericită

Ultima speranţă a lui Sharky e la Budapesta, unde crede că va reuşi să impresarieze nişte fete consacrate în lumea porno şi îşi va tripla banii din cont. Cum în cont are zero lei, reuşeşte să-şi tripleze suma şi se întoarce în ţară la fel de bogat.

Am întrebat experţii: în România, în jurul producţiilor XXX nu se învîrt anual mai mult de, puţină atenţie, 50.000 de euro (suma include bugete pentru filmări, şedinţele foto aferente, download-uri pe site-urile autohtone de profil etc.). În Ungaria – totalul bate spre 600.000. În România, sînt 3 (trei) producători care chiar produc (Zoltan Nagy, Budoar, Alego Stil). Un exemplu de eficienţă locală: în 2008, nu s-a filmat nici un lungmetraj XXX cu actori români (doar s-au reeditat cîteva titluri din 2006). Singurele proiecte fezabile sînt scenele de amatori, filmate în apartament şi distribuite pe net. În Ungaria, activează cu succes zece producători locali, plus 20 străini, care dau marfă la toată Europa. Comentarii?

Finalul poveştii e trist ca orice faliment în capitalism. S-a întîmplat săptămîna trecută: site-ul vampee.ro s-a închis, iar Sharky a cedat toate materialele şi drepturile aferente site-ului goldengate-ro.com. Zicem a cedat, întrucît, conform contractului semnat cu Zoltan Nagy, Sharky primeşte zero lei pentru licenţă şi doar 25% din banii celor care vor plăti să vadă o producţie Vampee. Adică 40 de eurocenţi pentru o vizionare. Fără alternative, Sharky se întoarce la Giurgiu, cu coada de rechin între picioare, pentru a-şi relua activitatea de mic bijutier în atelierul părinţilor. La telefon nu mai răspunde. Poate l-a vîndut, ca să facă rost de bani pentru alte investiţii riscante. Capitalismul e dur. Hard as a rock, cum se zice în industrie.

Reclame

Foarte mic inventar de metode prin care noi, femeile, distrugem viata barbatilor.


Acest „mic” indreptar de inebunit barbatii mi s-a parut foarte haios si m-am gandit sa vi-l arat si voua.

1. Lacrimile. Pentru ca par dragalase, interesante si incitante oricarui barbat aflat la inceputul vietii amoroase, dar ii enerveaza cumplit pe cei care au asistat deja la varsarea a mai mult de zece galeti. Pentru ca, desi universul se apropie cu pasi mari de disolutie, ei n-au reusit inca sa invete cum sa reactioneze atunci cand noi plangem. Cum sa invete, saracii, din moment ce, daca incearca schema cu luatul in brate, vom plange si mai tare pentru urmatoarele doua ore, iar daca aleg datul cu basca de pamant si bocancii in mobila, vom plange mai incet ca intensitate, dar pana dimineata?

2. Zodiile. Pentru ca s-au saturat sa-si sune mama, la inceputul fiecarei noi relatii, ca s-o intrebe a nu stiu cata oara la ce ora s-au nascut pe motiv ca noua iubita tine musai sa le calculeze ascendentul. E drept, l-ar putea tine si ei minte de la o relatie la alta, dar le e si-asa destul de greu sa-si memoreze zodia.

3. Pisiceala. Pentru ca apare in cele mai nepotrivite momente ale vietii lor. Exemplu:

Ea (8/11/2005 2:30:49 PM): BUZZ!! ce faci, gandacel, muncesti? 😛

Ea (8/11/2005 2:30:49 PM): BUZZ!

Ea (8/11/2005 2:30:55 PM): BUZZ!! pisiii, de ceee nu raspuuuunzi?:((

El (8/11/2005 2:31:17 PM): treaba si tre’ sa intru-n sedinta, vb mai tarziu

Ea (8/11/2005 2:31:33 PM): nuuu, acuum, un piic 😡

Ea (8/11/2005 2:31:39 PM): hai, ma, puiut, ca ma alint si eu nitel. spune-mi ceva frumos si te las :-S

Ea (8/11/2005 2:31:49 PM): BUZZ!! de ce nu ma bagi in seama? nu ma mai iubeeesti? :((

El (8/11/2005 2:31:56 PM): bai, intelege ca nu pot

Ea (8/11/2005 2:32:00 PM): bineee 😦

Ea (8/11/2005 2:32:21 PM): pa, chiar m-ai enervat, sa stii

4. Tinutul in brate. Pentru ca daca, intr-o noapte, sunt foarte obositi si uita sa doarma cu noi in brate, a doua zi dimineata avem bot.

5. Declaratiile de dragoste. Pentru ca trebuie sa raspunda de minimum zece ori pe zi la intrebarile „Ma iubesti?” si „Cat de mult ?”, iar daca de la a opta oara-ncolo raspund plictisit, e nasol.

6. Complimentele. Pentru ca, daca nu observa ca ne-am schimbat rujul, ca am fost la coafor sau ca avem o rochita noua si nu verbalizeaza observatia prin niste cuvinte dragute (si originale!), iar e nasol.

7. Micile crizulite. Pentru ca punem bot din senin si ne enervam daca ei nu observa. Iar daca observa si ne intreaba ce am patit nu vrem sa raspundem. Iar daca insista, plangem.

8. Capriciile. Pentru ca ne apuca pofta de biscuiti cu crema la 1,36 noaptea. Pentru ca ne dam cu fundul de pamant cate o saptamana sa ne duca la munte, iar cu o ora inainte de plecare nu mai vrem sa mergem nicaieri fiindca ne doare burta si avem o depresie.

9. Intrebarile. Pentru ca vrem sa stim la ce se gandesc exact cand ei n-au chef sa vorbeasca cu nimeni.

10. Fitele. Pentru ca vrem sa ne umple presul de la usa cu flori, iar daca se intampla, facem figuri si mai mari. Pentru ca plecam la mama doar ca sa se roage de noi sa ramanem si, daca n-o fac, suntem de parere ca ne-au umilit.

11. Absurdul. Pentru ca uneori ii iubim doar daca ne arata ca nu-i interesam, iar daca se poarta prea frumos si curtenitor, ii consideram blegi. Pentru ca daca ne insala sunt niste magari, iar daca n-o fac ni se par cam papagali.

12. Prietenele. Pentru ca prietena noastra cea mai buna suna exact atunci cand ei au chef de joaca, iar noi alegem sa plangem impreuna cu ea ca a parasit-o porcul in loc sa ne gadilam cu ei si sa ne batem cu perne.

13. Dezorientarea in spatiu. Pentru ca, dupa 30 de minute de explicatii, tot n-am inteles cum se ajunge intr-un loc in care am mai fost macar de doua ori.

14. Intarzierile. Pentru ca, daca ei intarzie patru minute, sunt nesimtiti si nu ne respecta, iar daca noi intarziem 30 suntem printese.

15. Curele de slabire. Pentru ca ii plictisim cu ale noastre, iar daca se intampla sa ia si ei un kil in plus, in frigider nu se va mai gasi decat iaurt.

16. Mama. Pentru ca ne apuca migrenele de cate ori trebuie sa bifam o vizita la a lor, dar ii trimitem s-o ajute pe-a noastra sa care sacosele cu gogonele de la piata.

17. Baia. Pentru ca le oferim mereu o baie supraaglomerata de cosmeticale de-ale noastre pe care n-au voie s-o ude cand fac dus.

18. Hainele. Pentru ca oricat s-ar stradui sa se imbrace civilizat si ingrijit, noi tot mai gasim ceva de comentat.

19. Telefonul. Pentru ca daca ne suna doar de doua ori pe zi, tragem concluzia ca nu ne iubesc suficient, iar daca ne suna de trei ori se cheama ca ne bat la cap.

20. „Vreau asta si o vreau acum!”. Pentru ca, daca le cerem un CD rar pe care ei sunt nevoiti sa-l comande unui prieten din America, ni se pare ca nu sunt in stare sa ne indeplineasca imediat o dorinta, deci nu-i interesam, deci nu mai vrem nici un CD.

21. Transferul de vinovatie. Pentru ca, desi nu le-o spunem explicit, reusim intotdeauna sa-i facem sa se simta vinovati de faptul ca noi am busit masina, intr-un moment in care ei erau plecati din tara.

22. Logoreea. Pentru ca ne ia 20 de minute sa le comunicam o informatie care, in mod normal, ar putea fi transmisa in maximum 10 secunde.

23 -1480. Pentru multe alte motive pe care le puteti adauga voi, ca eu m-am plictisit si nu ma mai pot concentra.”

by Simona Tache – Catavencu

Opt motive pentru care o femeie frumoasa ar trebui sa iasa cu un tip urat

Avem o tara … si femei … frumoase rau.

Opt motive pentru care o femeie frumoasa ar trebui sa iasa cu un tip urat

Te uiti pe strada si vezi o fata frumoasa de pica de mana cu un barbat groaznic de urat. Nu intelegi de ce? S-a saturat sa fie singura. Barbatilor le este teama sa se apropie de ea tocmai pentru ca arata atat de bine. Iata care sunt avantajele pentru care a facut o asemenea alegere.

Nu te va insela niciodata
Daca te intalnesti cu un barbat urat, va fi atat de fericit, incat nici prin gand nu o sa-i treaca sa te insele. Intotdeauna a visat la femeia perfecta, iar acum, cand a gasit-o, ar prefera sa-si taie o mana, decat sa se uite la alta femeie. Barbatii care arata bine au obiceiul sa-si insele partenerele.

Exista o multime de barbati urati
Sunt peste tot. Barbatii urati depasesc numarul femeilor frumoase. In medie este vorba de o femeie la o mie de barbati. Asa ca ai de unde alege.

Cel mai urat barbat dintr-o incapere este, de obicei, cel mai bogat
Da, da! Barbatii urati au bani. Pun de-o parte fiecare banut pentru ziua in care iti vii in fire si iti dai seama ca ei exista. In acea zi, te vor coplesi cu daruri scumpe.

Barbatii urati sunt obiecte sexuale
Daca te combini cu un tip urat, afla ca va face orice sa te satisfaca, mai ales in dormitor. Ani de-a randul s-a antrenat singur pentru acest lucru si acum este mai mult decat gata sa faca tot ce-i sta in putinta sa te faca fericita. Nu are el prea multa experienta, dar ceea ce a studiat va pune in practica cu mult entuziasm. Singurul lucru pe care trebuie sa-l faci este sa stingi lumina.

Nu-ti va iesi din cuvant
Va face tot ceea ce doresti. Daca esti genul de femeie care are nevoie de un barbat supus, un barbat urat este exact ceea ce-ti trebuie. Unii dintre ei sunt chiar nefericiti daca nu-i conduci. Nu vrei sa se intample asta, nu-i asa?

Si-ar da si viata pentru tine … de teama sa nu te piarda
Daca o sa fii vreodata in pericol, va sari imediat sa te salveze. Va fi un fel de bodyguard personal. Asigura-te ca aveti aceeasi grupa de sange. Daca ai nevoie de un transplant de organe, ai la cine apela.

Se pricepe sa repare orice
Din moment ce nu s-a prea omorat cu fetele, si-a petrecut destul de mult timp in casa, invatand sa repare tot ce i-a picat in mana. Problema este ca daca vrei sa scapi de el, el s-ar putea sa fie singurul care sa stie cum sa faca televizorul sa mearga din nou.

Daca vrei sa-l parasesti, va intelege
De cate ori ai incercat sa scapi de un tip, iar acesta nu a priceput mesajul? Unul care nu are asa o parere buna despre el se va astepta sa-l parasesti.

Sursa: purpleslinky.com

La workshop in Vama Veche


La workshop in Vama Veche un instantaneu cu un amic ce incerca sa „de a mana cu un prieten”, si domnisoara care s-a oferit sa-l conduca si sa-l ajute, de ce nu? Ora 7.30 dimineatza, poate prea devreme.


Intr-o tara de cacat, totu-i pe dos
Privesti in sus – totu’ merge-n jos
Fuge glontzu’ din pistol ca ma-ta din alimentara
Cand cu un salariu nu mai cumperi o zi de mare, la vara
Am auzit ca-un specimen
A blocat-o pe ma-sa-n lift si se crede Eminem (vrem)
Totzi bulangii sa dispara
Sa nu mai vina sa stea cu rectu’ spart la soare-n tzara
N-am reusit (inca) nici o femeie s-o conving sau s-o oblig
Printr-un contract la o mu*e-n leasing
Ideal ar fi sa reusesc intr-un final
Cheloo, Ombladon, 2001 – avort verbal!

am fost la workshop…

Am fost la work shop in Vama Veche, parerea mea este ca au iesit niste
„photos” excelente, nu incerc sa ma dau mare… le vom vedea si comenta in continuare…

imi veti da voi cu parerea si …prima se numeste: Trai la comun
iar a doua

…Consolare…

  • Sunt doar ceea ce pot fi.

  • RSS Locuri de munca. Joburi.

    • Angajam Dansatoare. mai 9, 2009
      Angajam Dansatoare pentru targ. 5 zile – 7 ore/zi Conditii avantajoase. Seriozitate, Comunicativitate, Aspect fizic placut, Minim 18 ani. Tel: o721.249.149 Lasa ne un comment cu datele tale (numele, adresa de email, si telefonul- nu vor aparea pe site) si in 24 de ore te contactam noi. Reclame
    • Angajam maseuze. mai 8, 2009
      Te ai saturat sa te trezesti dimineata la aceeasi ora matinala, vrei un job unde sa-ti faci singura programul si sa castigi multi bani ? ? ?  Vrei sa fi independenta financiar, sa nu dai socoteala nimanui? Alatura-te  echipei noastre si iti vei redescoperi senzualitatea intr-un mod profitabil! Salon de masaj Ultracentral Angajam maseuze: -peste […]
    • Sampling – distributie materiale publicitare. mai 8, 2009
      Angajam domnisoare  pentru distributie materiale publicitare. Conditii: minim 18 ani, aspect fizic placut, comunicativa, seriozitate, punctualitate, fire sociabila. 0721.249.149 0ffice@siam.ro
    • Angajam Hostess pentru Targ – Sala Polivalenta. aprilie 27, 2009
      Angajam Hostess pentru targ Sala Polivalenta. Arati bine si esti dezinhibata? Nu mai sta pe ganduri. Rugam si oferim seriozitate. 8h/ zi- 5 zile .150-200 ron/zi 0721.249.149 Lasa ne un comment cu datele tale (numele, adresa de email, si telefonul- nu vor aparea pe site) si in 24 de ore te contactam noi.
  • RSS Topul saloanelor de masaj

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Blog Stats

    • 53.120 hits
  • RSS Catavencu

    • Warmtech aduce în atenția clienților săi cele mai performante pompe de căldură disponibile pe piață septembrie 12, 2019
      În contextul creșterii interesului pentru protejarea mediului, românii își dezvoltă interesul pentru adoptarea de soluții eficiente pentru sporirea confortului în căminele lor. Una dintre acestea este montarea pompelor de căldură care să le asigure apă caldă menajeră, ori încălzirea sau chiar răcirea imobilului în care locuiesc. Utilizarea energiei regenerab […]
    • “Sacrificiul” Doinitei Oancea pentru rolul din superproductia de pe Antena 1: “Port zilnic…” septembrie 12, 2019
      “Sacrificiul” a inceput in forta ieri seara la Antena 1, primul episod fiind un real succes conform audientelor. Pregatirile pentru serial au inceput cu mult timp inainte, inca din timpul difuzarii serialului fenomen “Fructul Oprit” din distributia caruia au fost imprumutati si actorii care joaca in noua superproductie. Succesul are, insa, si un pret, dupa [ […]
    • Microsoft sare în apărarea Huawei. Brad Smith: „Să ne arate ce știu (SUA) ca să putem decide singuri!” septembrie 10, 2019
      Aducem aminte ca în urmă cu câteva luni, Departamentul de Comerț al Statelor Unite a interzis utilizarea tehnologiei chineze în orice instituție de securitate. De altfel, SUA a cerut nu doar companiilor americane, cât și țărilor europene, printre care și România, să se declare drept țări „libere de Huawei”. La vremea respectivă, Huawei a primit […] Articolul […]
    • Huawei răspunde DUR declarațiilor ambasadorului SUA, Gordon Sondland septembrie 10, 2019
      Huawei avertizează Statele Unite ale Americii în legătură cu intenția de a încuraja România să devină o țară „liberă de Huawei”. Deși SUA și Huawei păreau a fi ajuns la un acord – atunci când președintele Trump s-a întâlnit cu Xi Jinping – americanii și-au continuat campania de influențare a țărilor europene de a întrerupe […] Articolul Huawei răspunde DUR d […]
    • VLAD “da de pamant” cu audienta! Sezonul 2 a inceput in forta! septembrie 10, 2019
      VLAD – Sezonul 2 a inceput ieri seara cu un episod de exceptie care a ingenunchiat audienta, relateaza Paginidemedia.ro. Primul episod al Sezonului 2 a avut o medie de pana la 1,4 milioane de telespectatori / minut la nivelul tarii. Pe locul 2 dupa Pro TV cu Vlad s-a clasat Antena 1 cu emisiunea “Chefi […] Articolul VLAD “da de pamant” cu audienta! Sezonul 2 […]
    • IFA 2019 ne-a adus un nou Huawei P30 Pro, Android 10 și procesorul Kirin 990 septembrie 10, 2019
      CEO-ul Huawei, Richard Yu, a prezentat – în cadrul evenimentului IFA 2019 – un nou design pentru P30 Pro, smartphone compatibil cu sistemul de operare EMUI 10 (Android 10). Totodată, reprezentantul companiei a ținut să prezinte și ultimul model de procesor, Kirin 990, primul chipset din lume cu modem 5G integrat. „Fiind primul sistem din […] Articolul IFA 20 […]
    • Google Pixel 4: un VIDEO cu noul smartphone a ajuns pe internet! septembrie 9, 2019
      UPDATING (10 Septembrie 2019) Google Pixel 4 – un video cu noul smartphone a scăpat pe internet. VIDEO hands-on Google Pixel 4 Imagini și informații cu precedentele ediții ale seriei Pixel nu au ajuns atât de ușor pe internet cu aproape o lună înainte de lansare. Până în acest moment ne putem face o idee despre […] Articolul Google Pixel 4: un VIDEO cu noul […]
    • Au crezut ca e BOMBĂ: ce a găsit DGPMB în geanta uitată pe o stradă aglomerată din București septembrie 9, 2019
      Polițiștii secției 20 din Crângași au fost alertați în legătură cu un bagaj suspect prezent pe Calea Crângași. La fața locului a fost trimis un echipaj din cadrul Serviciului de Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase. Primul apel la 112 a fost efectuat în jurul orei 13:40, reclamantul declarând că în sectorul 6 al capitalei – […] Articolul Au crezut ca e B […]
    • Prima zi de școală, inaugurata cu “alai” de politicieni! septembrie 9, 2019
      Prima zi de scoala a celor mici a fost datata in avans fata de anii precedenti, dar si inaugurata la fel de special. Nu doar fetele bisericesti au fost prezente la ceremonia de deschidere a anului scolar, ci si politicieni de renume, dupa cum relateaza Europafm.ro. Totusi, s-a pastrat in continuare agenda festivitatii, invitatii de […] Articolul Prima zi de […]
    • CFR Cluj, meci caritabil pentru Alexandra. Încasările din meciul cu Karpaty Lviv vor fi donate septembrie 6, 2019
      Alexandra, fetița pentru care campioana României a decis să joace un meci caritabil, s-a născut fără urechi, canale auditive și pavilioane. Pentru a putea auzi, sunt necesare nu mai puțin de 4 operații complicate, ce pot fi efectuate doar în Statele Unite ale Americii. Costurile totale pentru intervențiile medicale se ridică la 200.000 de euro. […] Articolul […]