Vanghelie: „Cine-s ăştia, Depeche Mode? Dacă mă supăr, nu le dau nici o autorizaţie”

Marian Vanghelie surprinde, din nou, cu vastele lui cunoştinţe. De data aceasta, s-a remarcat prin cultura sa muzicală. Cine este Depeche Mode? Cu ce se ocupă? De ce vine în România? Toate aceste chestiuni îl lasă rece pe preşedintele depeche_mode_afis_2489_m, care susţine că ar renunţa fără să stea pe gânduri la concertul acestei formaţii şi ar înlocui-o cu petreceri cu bere şi mici.

„Cine-s ăştia, Depeche Mode? Dacă mă supăr, nu le dau nici o autorizaţie. Îi bag în consiliu şi plătesc de le sar capacele”, a spus Vanghelie, potrivit Cotidianul.

„Fanii lor oricum nu votează cu noi”, a mai spus Marian Vanghelie. Şi pe bună dreptate, sunt slabe şansele ca electoratul lui Vanghelie să fie format din persoanele care ascultă Depeche Mode.

Veteranii electro-pop de la Depeche Mode vor concerta din nou la Bucureşti pe 16 mai în Parcul Izvor. Aceasta va fi cea de-a doua apariţie a formaţiei la Bucureşti, după concertul din iulie 2006, pe Stadionul Naţional din capitală, când s-au adunat circa 45.000 de fani. Turneul va cuprinde 28 de oraşe din 22 de ţări şi va debuta în Israel, pe 10 mai 2009.

Pentru a păstra tradiţia, pe 1 mai, PSD va organiza mai multe petreceri în aer liber cu mici şi bere. Deocamdată, membrii partidului nu au hotărât locaţia petrecerilor. Două dintre posibilele locaţii sunt Bucureşti sau Cluj, cea din urmă fiind propusă de Mircea Geoană.

„Nu s-a stabilit nimic sigur deocamdată. Dar eu o să fac, oricum, ceva în Bucureşti”, a ţinut să menţioneze Vanghelie.

Antena3.ro

Reclame

Este foarte simplu… vrei sa fii tratat ca om, poarta-te ca un om.


Mai bine incepeti voi prin a va schimba si nu mai aruncati vina pe ceilalti… Este foarte simplu… vrei sa fii tratat ca om, poarta-te ca un om.
Mereu aud ca tiganii sunt discriminati… ganditi-va cum se simte un profesor la pensie care trebuie sa mearga cu capul in pamant cand trece prin fata unui tigan care nu a muncit 1 zi in viata lui. Asta numai pt ca poate i se nazare ciorii sa il caute la buzunare
Terminati cu afirmatii ca romanii sunt de vina!!! Poate suntem noi de vina ca nu terminam cu voi odata.
Dati exemple din trecut… din 89 incoace ce v-a impiedicat sa va integrati?
Cat despre improprietarire ati decis sa va improprietariti si singuri practicand camata, santajul, hotia si crimele.

Pana cand sa ma simt minoritar la mine in tara?


Chiar nu va deranjeaza sa fiti facuti tigani din pricina ca unii isi zic romi? Pe mine da. Pentru 2 tigani care topaie si lalaiesc in limba lor de ce sa fiu obligat sa suport restul de 98 de cersetori, hoti si nascatori de alti tigani care invata de mici aceleasi lucruri. Inainte era o lege nescrisa si cunoscuta tuturor romanilor. Nu muncesti, nu mananci. Tiganii nu muncesc dar mananca. Pe furt si pe programele de ajutorare a defavorizatilor si pe banii incasati pentru procreerea in nestire. Tigancile fac urmatorul copil doar ca sa aiba alocatii permanente pe spatele romancelor ce muncesc in fabricile de textile pe salarii de mizerie si care nu uitati ca apartin in majoritate italienilor jegosi care ne omoara romanii in Italia. Suntem o natie de cretini si ne meritam soarta. Vreti o demonstratie. O sa sara o gramada de romani cu gura pe mine ca sunt rasist uitand care e adevarata problema. Sunt roman, nu rrom. Macar atat sa intelegeti ca denumirea lor o dam noi si nu ei ne obliga cum sa-i numim. Romania reprezinta romanii si nu natia tiganeasca. Tigani sunt tigani si asa i-au numit si stramosii mei, inclusiv bunicii si parintii. In incheiere va intreb.
PANA CAND TREBUIE SA NE SIMTIM MINORITARI IN TARA NOASTRA?
De ce primesc minoritatile bani pentru sedii culturale si manifestari diverse cand actorii romani nu au finantare nici macar pentru un film amarat sau scolile, spitalele si gradinitele stau sa cada?
M-AM SATURAT DE DISCRIMINAREA ASTA POZITIVA. Va las tema de gandire romanilor destepti. La ce poate duce starea de nemultumire continua a romanilor fata de stilul de viata necivilizat al tiganilor? Prefer sa nu vorbeasca cei ce nu au trecut macar odata pe jos printr-un cartier de tigani, nu au parcat masina acolo sau vad tiganii doar la televizor.

"Cand toata Europa le zice tigani, noi de ce sa le zicem rromi? De ce sa fim mai catolici ca Papa? "

De ce la noi toti cersetorii si cantaretii sunt jegosi, slinosi si tigani? Batranelul din imagine era un om absolut onorabil, curatel si cu o privire extraordinar de calda.
Tiganii sunt tigani, nu sunt rromi. Hai sa scapam de presiunea asociatiilor anti-discriminare si sa le zicem pe nume. Cand toata Europa le zice tigani, noi de ce sa le zicem rromi? De ce sa fim mai catolici ca Papa? De ce sa se confunde romanii cu rromii? Tigani, zingari, tsigans, zigeuners, cigani, cikani. Abia astept proiectul asta de lege. Hai cu semnaturile !

Botez la Videle

Altele de la botez…

La Videle



Am fost invitat la un botez de rromi sau tigani si asta a iesit.

  • Sunt doar ceea ce pot fi.

  • RSS Locuri de munca. Joburi.

    • Angajam Dansatoare. Mai 9, 2009
      Angajam Dansatoare pentru targ. 5 zile – 7 ore/zi Conditii avantajoase. Seriozitate, Comunicativitate, Aspect fizic placut, Minim 18 ani. Tel: o721.249.149 Lasa ne un comment cu datele tale (numele, adresa de email, si telefonul- nu vor aparea pe site) si in 24 de ore te contactam noi. Anunțuri
    • Angajam maseuze. Mai 8, 2009
      Te ai saturat sa te trezesti dimineata la aceeasi ora matinala, vrei un job unde sa-ti faci singura programul si sa castigi multi bani ? ? ?  Vrei sa fi independenta financiar, sa nu dai socoteala nimanui? Alatura-te  echipei noastre si iti vei redescoperi senzualitatea intr-un mod profitabil! Salon de masaj Ultracentral Angajam maseuze: -peste […]
    • Sampling – distributie materiale publicitare. Mai 8, 2009
      Angajam domnisoare  pentru distributie materiale publicitare. Conditii: minim 18 ani, aspect fizic placut, comunicativa, seriozitate, punctualitate, fire sociabila. 0721.249.149 0ffice@siam.ro
    • Angajam Hostess pentru Targ – Sala Polivalenta. Aprilie 27, 2009
      Angajam Hostess pentru targ Sala Polivalenta. Arati bine si esti dezinhibata? Nu mai sta pe ganduri. Rugam si oferim seriozitate. 8h/ zi- 5 zile .150-200 ron/zi 0721.249.149 Lasa ne un comment cu datele tale (numele, adresa de email, si telefonul- nu vor aparea pe site) si in 24 de ore te contactam noi.
  • RSS Topul saloanelor de masaj

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.