Forturile Bucurestiului

„In jurul capitalei, de-a lungul soselei de centura, zac 30 de forturi si baterii, majoritatea abandonate. Constructiile monumentale, ascunse sub vegetatie, se dezintegreaza, dar inca mai pot fi salvate.

Am hotarat sa sarim peste poarta ruginita. Ne-am facut apoi loc printre tufe, ne-am furisat prin iarba inalta, printre gunoaie, musuroaie, balti si noroaie, pana am ajuns la o cladire cu un fronton impunator. Era Bateria intermediara 4-5. Muste bazaiau nervoase in jurul unei mate moarte si duhnea ingrozitor.

Cand am masurat cu o creanga adancimea santului de aparare din fata intrarii, broastele din el au inceput sa sara panicate de colo-colo. Era mal, nu aveam cum sa trecem prin el, pentru ca ne-am fi putut afunda. Am sarit inauntru pe o fereastra si m-a izbit mirosul de umezeala si putred. Cunosteam, in principiu, constructia, pentru ca era la fel ca si celelalte doua baterii pe care le vazusem deja cu Stefan Cristescu, un tanar arhitect de 26 de ani ce vizitase, cu sarg si pasiune, multe astfel de fortificatii in ultimii ani.

Aici era insa mai intuneric, mai infricosator. Aceasta a fost una dintre opririle noastre din turul pe care l-am facut prin camuflata centura de fortificatii a capitalei, formata din 36 de constructii: forturi si baterii, ridicate in urma cu peste 110 ani pentru a proteja orasul. Am inteles atunci emotiile pe care le-a avut Cristescu de fiecare data cand descoperea cate un loc nou, si l-am invidiat. Timp de 5 ani, el a cautat prin arhivele militare si prin carti vechi. „Am aflat de existenta lor de la niste prieteni romani stabiliti in Belgia, care vizitasera fortificatii din alte tari, construite in aceeasi perioada” – povesteste Cristescu.

„Centura are o importanta deosebita, pentru ca e unul dintre ultimele sisteme de fortificatii omogene in jurul unei capitale dupa planul celebrului general Brialmont si reprezinta stadiile finale ale fortificatiilor detasabile. Proiectul lui Stefan Cristescu reprezinta primul pas in cercetarea necesara pentru valorificarea acestora, dupa care e nevoie de un proiect pentru restaurarea si punerea lor in valoare” – spune Sergiu Isopescu, cercetator la Institutul pentru Studii Militare. Istoria centurii fortificate a Bucurestiului incepe odata cu venirea pe tronul Romaniei, in 1866, a lui Carol I.

Printul de 27 de ani, discipol al celebrului feldmaresal Moltke, punea pentru prima data problema construirii unor forturi care sa apere capitala in cazul unui pericol extern. Aceasta era una dintre actiunile sale prin care incerca sa ridice standardul unei Romanii ramase in urma in mai toate domeniile. Lucrarea urma sa fie una de mare amploare.

S-au infiintat mai multe comisii, care au facut studii pentru a gasi modalitatea cea mai eficienta de a construi fortificatiile. Artileria se dezvolta repede, in contextul revolutiei industriale, si centura de aparare trebuia sa fie adaptata la acest progres. In anul 1882, dupa obtinerea independentei tarii, o noua comisie reincepea studiile intrerupte din cauza razboiului, terminat in 1877.

In paralel cu comisia din Romania, ce i se parea, probabil, ineficienta, Carol I l-a invitat la Bucuresti pe generalul belgian Henri Alexis Brialmont, cel mai cunoscut si apreciat inginer militar al secolului al XIX-lea, care proiectase fortificatii pentru orasele Liege, Namur, Anvers. Un Bucuresti fortificat „ar creste importanta militara a Romaniei astfel, incat ea va fi in stare sau de a refuza participarea la un rasboi care nu i-ar conveni, sau de a cere avantagii, la care nu ar putea altfel pretinde” – spunea generalul.

Doi ani mai tarziu, belgianul a alcatuit un proiect pentru fortificarea capitalei, ce prevedea construirea unei centuri de 70 de kilometri, care sa aiba 18 forturi si 18 baterii intermediare, cu o distanta de aproximativ 2 kilometri intre ele. Artileria avea sa fie plasata sub cupole cuirasate, iar 33.000 de soldati urmau sa populeze fortificatiile. Planul facut de Brialmont impartea centura in 3 sectoare, dintre care cel mai putin aparat era cel sudic, directie din care el considera ca ar fi cel mai improbabil un atac asupra orasului.

Ironia a facut ca exact aceasta sa fie partea din care a venit armata germana in anul 1916 (centura de fortificatii fusese oricum dezafectata), cand a ocupat Romania. Costul total al lucrarilor, preconizat de Brialmont, era de 88.275.080 lei aur, adica echivalentul a circa 500 de milioane de euro.

Lucrarile au inceput in 1884. Fiecare fort lua numele localitatii in apropierea careia era construit, iar dupa doi ani fortificarea capitalei era declarata, prin lege, lucrare de utilitate publica. In anul 1887, Brialmont modifica planurile, pentru ca forturile sa faca fata obuzului-mina aparut in 1884, ducand astfel la o crestere considerabila a costurilor, asa ca romanii au cerut noi schimbari pentru a scadea din cheltuieli. Generalul nu le-a redus suficient insa si ultimele modifica ri au fost facute de catre generalul Berindei, directorul lucrarilor, costurile scazand de data aceasta substantial.

Insa acum structura centurii arata diferit de cea proiectata de belgian. Unuia dintre forturi, cel de la Afumati, i-a fost modificata structura chiar in timpul constructiei. Acesta, la fel ca multe altele, e azi parasit si degradat.

„Terenul pe care se afla e al lui Gigi Becali. Asteapta ca fortul sa cada singur” – povesteste paznicul santierului prin care trebuie sa treci ca sa ajungi la fort, referindu-se la terenul care apartine, in realitate, unui investitor strain. In 1888, Carol I a vizitat pentru prima oara centura de fortificatii. Anul urmator a fost dominat de intense discutii si polemici, atat in parlament, cat si in presa, cu privire la utilitatea fortificatiilor. Intentiile regelui s-au lovit, la fel ca in alte cazuri, de opozitia romanilor. Lucrarile aveau insa si sustinatori, printre care ziarul „Romania libera”.

Dupa construirea unei cai ferate, ritmul lucrarilor a crescut considerabil. In plus, la Braila era infiintata prima fabrica de ciment din Romania, care a furnizat intreaga sa productie de ciment Portland constructiei centurii, pana la finalizarea lucrarilor, in conditiile in care pana atunci cimentul folosit fusese de import. Lucrarile la fortificatii se incheiau in 1894, dupa 10 ani de la inceperea lor, costurile totale fiind de 111.500.000 de lei aur, adica echivalentul a 613 milioane de euro, egale cu bugetul armatei romane pe trei ani.

Proiectul a fost unul grandios, suprafata totala a constructiilor depasind 120 de hectare. Unele forturi ajung la 11,60 de hectare. Soseaua si calea ferata construite special pentru a usura accesul la fortificatii au fost camuflate, iar forturile au fost acoperite cu un strat de pamant cu o grosime intre 2 si 8 metri, pe care a crescut mai tarziu vegetatie.

Carol I ii trimitea o scrisoare fratelui sau, Fritz von Hohenzollern, in care se arata multumit de felul in care au fost finalizate lucrarile: „… toate instalatiile corespund intru totul standardelor impuse unor astfel de fortificatii moderne.

Bucurestiul poate fi socotit in aceasta privinta ca un model ce merita vazut” – spunea el. In anul 1914, Carol I murea, la numai trei luni de la inceputul Primului Razboi Mondial, parte din marea sa mostenire fiind si un Bucuresti fortificat.

„Tunurile vor bubui din toate forturile din Bucuresti, Focsani, Galati ridicate de Mine, ca un scut puternic al vetrei stramosesti, in timpuri de grele incercari, de cari cerul sa pazeasca tara” – spunea regele. „Fortificatiile Bucurestiului sunt deosebite: ele au fost ridicate in ultima perioada in care se manifesta interes pentru estetica acestui tip de constructie, avand elementele compozitionale si stilistice specifice arhitecturii militare din secolul al XIX-lea” – povestea Stefan Cristescu la prima noastra intalnire.

La 17 august 1916, Romania intra in razboi de partea Antantei. Cu o luna inainte, ministrul de razboi, Ion I. C. Bratianu, hotarase subit parasirea si dezarmarea fortificatiilor, printr-un ordin secret catre Comandamentul Cetatii Bucuresti, in vederea inarmarii trupelor de camp. Strategia de aparare a Romaniei, confirmata prin studii incepand din 1872, era acum abandonata, locul ei fiind luat de una ofensiva, pe care armata romana nu avea capacitatea s-o sustina.

E posibil ca aceasta schimbare radicala sa fi fost facuta datorita influentei pe care au avut-o doi teoreticieni ai strategiei militare ofensive din armata franceza, dar si propagandei germane din 1914, ce a urmat cuceririi oraselor Liège si Namur, din Belgia, ambele avand centuri de fortificatie proiectate tot de generalul Brialmont.

„Tata ne mai spunea ca vor fi lupte si in jurul Bucurestiului, ca forturile vor rezista, in cel mai rau caz, cateva zile” – scria in Memorii Mircea Eliade despre forturile abandonate in secret. Nemtii, pregatiti pentru a ataca fortificatiile, au intrat nestanjeniti in capitala si au ocupat, apoi, la sfarsitul anului 1916, doua treimi din teritoriul tarii.

Nu s-a putut da niciodata raspuns polemicilor cu privire la utilitatea fortificatiilor. Azi au mai ramas 17 forturi si 13 baterii intermediare, din cele 36 de constructii, restul fiind distruse din cauza unor explozii accidentale ale depozitelor de munitii.

Multe dintre ele sunt degradate, parasite si inundate. Majoritatea se afla pe teritoriul unor unitati militare, dar nu au mai fost folosite. Unele au gazduit sau mai gazduiesc ciupercarii ori depozite de muraturi sau sunt abandonate, ascunse sub vegetatie. Doar una dintre baterii a fost transformata in hotel.

Arhitectul Stefan Cristescu, cel care a studiat si ne-a facut cunoscuta povestea centurii de fortificatii a Bucurestiului, propune valorificarea bateriilor si a forturilor, o oportunitate care se contureaza odata cu extinderea orasului. Acelasi tip de constructii din Franta, Belgia sau Olanda au fost transformate in centre culturale, restaurante, crame, parcuri de distractii sau chiar cluburi de noapte.

Arhitectul crede ca este posibila valorificarea si in cazul forturilor si al bateriilor din jurul Bucurestiului, unde s-ar putea face parcuri de distractii, centre culturale, cluburi sau hoteluri. Conform lui Sergiu Isopescu, in alte tari exista ONG-uri care se ocupa de punerea lor in valoare si Proiectul european Luxemburg pentru prezervarea acestora. „Pentru aceasta insa este nevoie de demilitarizarea lor si de inscrierea acestor constructii pe Lista monumentelor istorice, pentru a le proteja.

Centura de fortificatii din jurul Amsterdamului este pe Lista Patrimoniului Mondial. Cred ca orasul ar avea mult de castigat, din punct de vedere turistic, economic si cultural, daca centura ar fi valorificata” – spune el.”

Sursa:  Natgeo.ro

Mircea Badea –un pitbull cu suflet şi sinapse de grădiniţă.

Ieri dimineaţă, am scris pentru Cotidianul acest textuleţ:

“Mircea Badea a livrat în emisiunea lui instrucţiuni clare şi ferme pentru scandalurile în trafic. Ştiţi, el se ceartă şi se bate mult în trafic, deci e normal să aibă nişte competenţe pe care alţii nu le au. Ideea de bază e asta: dacă nu vrei să te baţi, ci doar să înjuri şi să-i arăţi duşmanului degetul, rămâi cu uşile şi geamurile de la maşină blocate. Singurul, dar absolut singurul motiv pentru care te dai jos din maşină este “să-i rupi capul”. Nu te dai jos din maşină ca să te cerţi. Dacă nu vrei cafteală, rămâi cu geamurile şi uşile blocate, ca să nu te trezeşti că vine inamicu’ să te scuipe sau să-ţi dea cu paralizantu’-n ochi.
Aţi înţeles, da? Scuze dac-am insistat puţin pe regula cu blocatul uşilor şi al geamurilor, dar am impresia că e foarte importantă, fiindcă şi Mircea a accentuat-o mult. Şi mai e important ceva, din câte am înţeles. Citez: “Am parcat maşina, deblochez uşile, ca să mă dau jos din ea”. Cu asta eu nu sunt foarte de acord. Sunt de părere că Badea, care merge mult la sală, se poate da jos din maşină şi fără să-şi deblocheze uşile. Mai ales în zilele în care e mai nervos.”

În replică, în emisiunea lui de aseară, Badea m-a făcut “tută” şi “proastă”. Nu mă deranjează reacţia, ba chiar mă amuză, mai ales că nu e prima oară şi că nu mă pot aştepta de la un băiat fin şi inteligent ca el să aibă alte argumente. Ce mă contrariază e altceva: tenacitatea cu care alocă timp din emisiunea aia ca să se tragă de codiţe cu oricine a scris un rând despre el. E aşa, cam ca un copil de grădiniţă. A zis cineva ceva, pac, a doua zi, e prost cu tot neamul lui. S-a uitat unul urât la o vitrină cu televizoare, când tocmai era emisiunea lui? Pac, a doua zi îi explică Mircea-n direct cât e de bou. Şi-a pus unul, la el acasă, pe frigider, un bileţel cu “Mircea Badea are o freză penibilă”, pac, află Mirciulică şi îl dă imediat la televizor.

Eu zic că ar trebui profitat de această slăbiciune a lui. Ar putea ieşi o distracţie pe cinste. Nu trebuie decât ca toată lumea care vrea să se amuze să scrie ceva de el. În ziar, pe site, pe blog, cu creta în faţa blocului, cu rujul pe oglindă, cu pipi în zăpadă etc. Important e să fim cât mai mulţi. Badea nu se va putea abţine să ne atace pe toţi în emisiune. Nu trebuie să scriem mult, că oricum citează trunchiat, în aşa fel încât să pară el mai deştept, doar să fim mulţi. O să turbeze şi o să-şi distrugă singur emisiunea, că n-o să-i mai rămână timp de revista presei.

Nu merg până la a propune s-o ţinem aşa vreo săptămână, că mi-e teamă să nu se enerveze tovarăşa educatoare Voiculescu şi să-l dea în stradă, la tramvai. Nu mă pot baza pe instinctul lui de conservare şi n-aş vrea să am pe conştiinţă un creier care funcţionează atât de simplu şi de candid. Ar fi ca şi cum i-aş spune unui copil de 3 ani, încăpăţânat şi ambiţios, că n-are curaj să se arunce de la balcon. S-ar arunca şi nu vreau. Deci aia e: să ne distrăm, dar să nu-l lăsăm pe om fără serviciu. Eu am început deja.

P.S. Mirceo, fii atent: am auzit, azi, două babe de la mine de pe scară spunând că eşti un mare papagal. Nu le înjuri la televizor?

original – aici

Autostrada Soarelui, dată în folosinţă gata stricată!

Oficial, A2 nu există!
In week-end-ul trecut, nu numai şoferii din România au sărbătorit Paştele, ci şi Autostrada Soarelui. Care autostradă s-a enervat aşa de tare că nu se poate odihni nici măcar de sărbătorile legale, încît a cedat pe ici, pe colo, prin cîteva părţi esenţiale şi, în special, la îmbinările unui pod de pe tronsonul Bucureşti – Fundulea. Iar asta n-a fost deloc suprinzător, ci dimpotrivă, chiar foarte previzibil. Noi v-am spus încă din august 2007 (citeşte aici ancheta) că A2 are nişte probleme grave.
a2
În primul rînd, recepţia finală a drumului nu a fost făcută niciodată. Chestia asta, recepţia va să zică, presupune ca administratorul drumului (în acesta caz, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale) să ia în primire autostrada de la constructori, dar numai dacă lucrările sînt finalizate şi conforme cu criteriile de calitate şi siguranţă din proiectul tehnic.

Or, acest lucru nu a avut loc pînă în prezent. Asta înseamnă că noi ne conducem de vreo cinci ani maşinile pe o şosea neterminată, care se poate buli oricînd. Ceea ce de altfel s-a şi întîmplat, după cum aţi putut vedea la televizor sau, dacă aţi avut ghinion, live, la faţa locului. CNADNR a refuzat să facă recepţia pentru că pe anumite bucăţi ale şoselei lucrările erau neterminate sau pur şi simplu a constatat neconformităţi majore şi deficienţe la sistemele de siguranţă a circulaţiei.

Pe de altă parte, aceeaşi CNADNR a stat cu mîinile-n sîn, în loc să-i strîngă de coaie pe constructori ca să pună mîna să facă lucrurile alea pentru care au luat o cîrcă de bani.

Şi asta nu este tot, A2 mai are o problemă majoră: după cum am demonstrat tot noi, de fapt, drumul ăsta nu este autostradă. Ca să-i spunem aşa, Bucureşti – Constanţa ar trebui să îndeplinească nişte condiţii din „Normativul pentru proiectarea autostrăzilor extraurbane”. Ceea ce nu reuşeşte să facă, cel puţin nu în prezent. E drept, atunci cînd a fost inaugurată (prin 2004), avea o grămadă de dotări, care îi permiteau să revendice acest statut. Însă, de-atunci pînă acum, nişte băieţi şucari au furat tot ce s-a putut fura, respectiv cablurile electrice ale sistemului de comunicaţii, cablurile optice, coloana de telefonie apel SOS, cablurile de legătură ale sistemului de supraveghere cu camere video, stîlpi ai gardului de protecţie, panouri antiorbire etc. Dar hoţii au fost chiar haioşi. După ce o parte din chestiile astea au fost înlocuite, ei le-au furat din nou.

Vanghelie: „Cine-s ăştia, Depeche Mode? Dacă mă supăr, nu le dau nici o autorizaţie”

Marian Vanghelie surprinde, din nou, cu vastele lui cunoştinţe. De data aceasta, s-a remarcat prin cultura sa muzicală. Cine este Depeche Mode? Cu ce se ocupă? De ce vine în România? Toate aceste chestiuni îl lasă rece pe preşedintele depeche_mode_afis_2489_m, care susţine că ar renunţa fără să stea pe gânduri la concertul acestei formaţii şi ar înlocui-o cu petreceri cu bere şi mici.

„Cine-s ăştia, Depeche Mode? Dacă mă supăr, nu le dau nici o autorizaţie. Îi bag în consiliu şi plătesc de le sar capacele”, a spus Vanghelie, potrivit Cotidianul.

„Fanii lor oricum nu votează cu noi”, a mai spus Marian Vanghelie. Şi pe bună dreptate, sunt slabe şansele ca electoratul lui Vanghelie să fie format din persoanele care ascultă Depeche Mode.

Veteranii electro-pop de la Depeche Mode vor concerta din nou la Bucureşti pe 16 mai în Parcul Izvor. Aceasta va fi cea de-a doua apariţie a formaţiei la Bucureşti, după concertul din iulie 2006, pe Stadionul Naţional din capitală, când s-au adunat circa 45.000 de fani. Turneul va cuprinde 28 de oraşe din 22 de ţări şi va debuta în Israel, pe 10 mai 2009.

Pentru a păstra tradiţia, pe 1 mai, PSD va organiza mai multe petreceri în aer liber cu mici şi bere. Deocamdată, membrii partidului nu au hotărât locaţia petrecerilor. Două dintre posibilele locaţii sunt Bucureşti sau Cluj, cea din urmă fiind propusă de Mircea Geoană.

„Nu s-a stabilit nimic sigur deocamdată. Dar eu o să fac, oricum, ceva în Bucureşti”, a ţinut să menţioneze Vanghelie.

Antena3.ro

Mărirea şi decăderea unui impresar porno

Marirea sau decadera unui loser, pentru cine nu stie, aduc aminte cum anul trecut la Eros Show a venit cu 4 zdrente coborate dintr-o limuzina, pe ele ducandu-le in lese, superb, ce sa zic, de mare efect, pe una dintre ele ce avea ochii la fel de rosii ca si el (cred ca nu de la cirese) a incercat sa o futa in cur, dar nu a reusit deoarece barbatia din pantaloni avea doar 5-7cm si se indoia de la jumate. Cand o ai mica de ce o arati in public , iti place sa te pedepsesti singur?
Uitaţi-vă la televizor: e plin de personaje porno. Eleva porno, primarul porno, bunicuţa porno, judecătoarea porno etc. Pare, într-adevăr, simplu să faci entertainment pentru aduţi. În special pe timp de criză, cînd, pentru o scenă de sex de 15-20 de minute, o actriţă de Doamne-ajută primeşte între 150 şi 300 de euro, în timp ce amatoarele culese de la colţul străzii se mulţumesc cu 2-300 RON. Dar realitatea din teren demonstrează că pînă şi industria contactelor sexuale are nevoie de management ca la carte, profesionalism acut şi, paradoxal, seriozitate nemţească. Urmează o poveste cu mulţi de „X“ din care, dacă nu avem nimic de învăţat, avem, cu siguranţă, cîte ceva de rîs.
Morala: nu amesteca umorul cu sexul. Trebuie să fii un mare artist ca să faci dintr-o astfel de combinaţie explozivă un film de calitate.


A început de la Gigi Becali

Epopeea oarecum erotică începe în 2005, la Giurgiu, cînd tînărul de 20 de ani Daniel Dumitru, care avea ca ocupaţie secundară manufacturarea bijuteriilor ieftine la atelierul părinţilor săi (prioritatea fiind alergatul după cai verzi pe pereţi), a avut un vis umed: să facă bani din ceea ce alţii fac doar copii. Numele de scenă – Sharky – i-a venit firesc, după vizionarea unui documentar la Animal Planet. Cum ar veni, Rechinaşul (foto). După cîteva vizite de informare pe la tîrguri de profil, tipul face cunoştinţă cu managerul veteran Zoltan Nagy. După ţigara de după, e o pîine de mîncat. Din banii de întreţinere, Sharky cumpără în 2008 cîteva domenii sonore pe Internet (printre care http://www.becaligeorge.ro şi http://www.becali-george.ro) şi îşi face debutul pornografic în presă: „Le vînd cu 100.000 de euro. Dacă pînă la sfîrşitul anului nu vor fi cumpărate, le voi folosi pentru a-mi promova filmele porno. Dacă Gigi Becali nu-mi dă banii, a încurcat-o!“. Paradoxal: Gigi chiar a încurcat-o, dar giurgiuveanul n-are nici un merit.

Un scandal bine dotat

După o experienţă profesională ratată alături de Luminiţa, aka Donna Viper, o stripteuză din Constanţa (căreia, ca să se răzbune pentru că l-a înşelat, i-a furat cîinele din curte şi l-a vîndut în piaţă), Sharky încearcă să se afirme la Bucureşti. Aici o descoperă anul trecut pe Eleva Porno, aka Alexandra sau Lily Star. Îi promite, fără acoperire, 10.000 de euro pe lună, o îmbracă în chiloţei de danteluţă, o plimbă prin Piaţa Crîngaşi, o aruncă pe pagina întîi a ziarelor şi dă naştere unui scandal naţional. Acum, pînă şi profesoara de latină din Colegiul „Ion Creangă“ ştie cine e giurgiuveanul Sharky. În cele 15 minute de glorie, omul are timp să dea două-trei interviuri şi să tragă primul film, Eleva porno este exmatriculată. În care intră multă pasiune şi, teoretic, un buget de vreo 4.000 de euro (dintre care cîte 500 pentru fete şi 2-300 RON de căciulă pentru băieţi; restul ar fi intrat în locaţie, vizite medicale, montaj, lubrifiante). Practic, Sharky nu plăteşte mai nimic, întrucît îi convinge pe toţi cei implicaţi că participă doar la un casting, pentru testarea aptitudinilor. Comedia porno are parte şi de o lansare de fiţe în clubul Pat. Toate ziarele sînt acolo (recunoaştem: inclusiv noi). Site-ul lui, vampee.ro (cu doi de „e“, pentru că ăla cu un singur „e“ fusese rezervat de nişte băieţi deştepţi), începe să facă trafic. Pe lîngă trei băieţei cu probleme de erecţie şi trei puştoaice care exersează nişte poziţii şcolăreşti, în inventar se mai găsesc şi nişte şunculiţe ţărăneşti, fotografiate îndeaproape. Rezultă, per total, vreo 3.000 de euro, din care se scad costurile de întreţinere a site-ului. Deci 3.000 de euro pentru cinci-şase luni de muncă cu sexul.


Tăietură incendiară de montaj

În portofoliul lui Sharky intră rapid şi Piticul Porno, care deşi nu filmează nimic, apare peste tot. Dar problemele mici şi dese apar imediat. Toate casting-urile organizate de Sharky se dovedesc a fi nişte filmări pe bune, pe care le urcă imediat pe site, pentru a fi downloadate pentru 3 euro plus TVA. Previzibil: după atîtea ţepe, la casting-uri nu se mai prezintă nici un doritor de sex pe bani. În martie 2009, Elevul Porno (aka Dudu Steel), ţepuit şi el, face dezvăluiri incendiare despre fostul său impresar: „Se ocupă cu traficul de carne vie. Şi cu Alexandra Adam făcea la fel. O punea să se prostitueze pentru 200 de euro“. Informaţiile ulterioare sînt bulversante: după despărţirea de Sharky, pe care l-a acuzat că nu i-a plătit drepturile de autor, Eleva Porno ar fi fost cedată pentru 3.000 de euro unui peşte cu balta în sectorul 6 din Bucureşti, sau ar fi plecat din ţară, în aceleaşi scopuri, dar pe alţi bani.

O finalizare nefericită

Ultima speranţă a lui Sharky e la Budapesta, unde crede că va reuşi să impresarieze nişte fete consacrate în lumea porno şi îşi va tripla banii din cont. Cum în cont are zero lei, reuşeşte să-şi tripleze suma şi se întoarce în ţară la fel de bogat.

Am întrebat experţii: în România, în jurul producţiilor XXX nu se învîrt anual mai mult de, puţină atenţie, 50.000 de euro (suma include bugete pentru filmări, şedinţele foto aferente, download-uri pe site-urile autohtone de profil etc.). În Ungaria – totalul bate spre 600.000. În România, sînt 3 (trei) producători care chiar produc (Zoltan Nagy, Budoar, Alego Stil). Un exemplu de eficienţă locală: în 2008, nu s-a filmat nici un lungmetraj XXX cu actori români (doar s-au reeditat cîteva titluri din 2006). Singurele proiecte fezabile sînt scenele de amatori, filmate în apartament şi distribuite pe net. În Ungaria, activează cu succes zece producători locali, plus 20 străini, care dau marfă la toată Europa. Comentarii?

Finalul poveştii e trist ca orice faliment în capitalism. S-a întîmplat săptămîna trecută: site-ul vampee.ro s-a închis, iar Sharky a cedat toate materialele şi drepturile aferente site-ului goldengate-ro.com. Zicem a cedat, întrucît, conform contractului semnat cu Zoltan Nagy, Sharky primeşte zero lei pentru licenţă şi doar 25% din banii celor care vor plăti să vadă o producţie Vampee. Adică 40 de eurocenţi pentru o vizionare. Fără alternative, Sharky se întoarce la Giurgiu, cu coada de rechin între picioare, pentru a-şi relua activitatea de mic bijutier în atelierul părinţilor. La telefon nu mai răspunde. Poate l-a vîndut, ca să facă rost de bani pentru alte investiţii riscante. Capitalismul e dur. Hard as a rock, cum se zice în industrie.

Foarte mic inventar de metode prin care noi, femeile, distrugem viata barbatilor.


Acest „mic” indreptar de inebunit barbatii mi s-a parut foarte haios si m-am gandit sa vi-l arat si voua.

1. Lacrimile. Pentru ca par dragalase, interesante si incitante oricarui barbat aflat la inceputul vietii amoroase, dar ii enerveaza cumplit pe cei care au asistat deja la varsarea a mai mult de zece galeti. Pentru ca, desi universul se apropie cu pasi mari de disolutie, ei n-au reusit inca sa invete cum sa reactioneze atunci cand noi plangem. Cum sa invete, saracii, din moment ce, daca incearca schema cu luatul in brate, vom plange si mai tare pentru urmatoarele doua ore, iar daca aleg datul cu basca de pamant si bocancii in mobila, vom plange mai incet ca intensitate, dar pana dimineata?

2. Zodiile. Pentru ca s-au saturat sa-si sune mama, la inceputul fiecarei noi relatii, ca s-o intrebe a nu stiu cata oara la ce ora s-au nascut pe motiv ca noua iubita tine musai sa le calculeze ascendentul. E drept, l-ar putea tine si ei minte de la o relatie la alta, dar le e si-asa destul de greu sa-si memoreze zodia.

3. Pisiceala. Pentru ca apare in cele mai nepotrivite momente ale vietii lor. Exemplu:

Ea (8/11/2005 2:30:49 PM): BUZZ!! ce faci, gandacel, muncesti? 😛

Ea (8/11/2005 2:30:49 PM): BUZZ!

Ea (8/11/2005 2:30:55 PM): BUZZ!! pisiii, de ceee nu raspuuuunzi?:((

El (8/11/2005 2:31:17 PM): treaba si tre’ sa intru-n sedinta, vb mai tarziu

Ea (8/11/2005 2:31:33 PM): nuuu, acuum, un piic 😡

Ea (8/11/2005 2:31:39 PM): hai, ma, puiut, ca ma alint si eu nitel. spune-mi ceva frumos si te las :-S

Ea (8/11/2005 2:31:49 PM): BUZZ!! de ce nu ma bagi in seama? nu ma mai iubeeesti? :((

El (8/11/2005 2:31:56 PM): bai, intelege ca nu pot

Ea (8/11/2005 2:32:00 PM): bineee 😦

Ea (8/11/2005 2:32:21 PM): pa, chiar m-ai enervat, sa stii

4. Tinutul in brate. Pentru ca daca, intr-o noapte, sunt foarte obositi si uita sa doarma cu noi in brate, a doua zi dimineata avem bot.

5. Declaratiile de dragoste. Pentru ca trebuie sa raspunda de minimum zece ori pe zi la intrebarile „Ma iubesti?” si „Cat de mult ?”, iar daca de la a opta oara-ncolo raspund plictisit, e nasol.

6. Complimentele. Pentru ca, daca nu observa ca ne-am schimbat rujul, ca am fost la coafor sau ca avem o rochita noua si nu verbalizeaza observatia prin niste cuvinte dragute (si originale!), iar e nasol.

7. Micile crizulite. Pentru ca punem bot din senin si ne enervam daca ei nu observa. Iar daca observa si ne intreaba ce am patit nu vrem sa raspundem. Iar daca insista, plangem.

8. Capriciile. Pentru ca ne apuca pofta de biscuiti cu crema la 1,36 noaptea. Pentru ca ne dam cu fundul de pamant cate o saptamana sa ne duca la munte, iar cu o ora inainte de plecare nu mai vrem sa mergem nicaieri fiindca ne doare burta si avem o depresie.

9. Intrebarile. Pentru ca vrem sa stim la ce se gandesc exact cand ei n-au chef sa vorbeasca cu nimeni.

10. Fitele. Pentru ca vrem sa ne umple presul de la usa cu flori, iar daca se intampla, facem figuri si mai mari. Pentru ca plecam la mama doar ca sa se roage de noi sa ramanem si, daca n-o fac, suntem de parere ca ne-au umilit.

11. Absurdul. Pentru ca uneori ii iubim doar daca ne arata ca nu-i interesam, iar daca se poarta prea frumos si curtenitor, ii consideram blegi. Pentru ca daca ne insala sunt niste magari, iar daca n-o fac ni se par cam papagali.

12. Prietenele. Pentru ca prietena noastra cea mai buna suna exact atunci cand ei au chef de joaca, iar noi alegem sa plangem impreuna cu ea ca a parasit-o porcul in loc sa ne gadilam cu ei si sa ne batem cu perne.

13. Dezorientarea in spatiu. Pentru ca, dupa 30 de minute de explicatii, tot n-am inteles cum se ajunge intr-un loc in care am mai fost macar de doua ori.

14. Intarzierile. Pentru ca, daca ei intarzie patru minute, sunt nesimtiti si nu ne respecta, iar daca noi intarziem 30 suntem printese.

15. Curele de slabire. Pentru ca ii plictisim cu ale noastre, iar daca se intampla sa ia si ei un kil in plus, in frigider nu se va mai gasi decat iaurt.

16. Mama. Pentru ca ne apuca migrenele de cate ori trebuie sa bifam o vizita la a lor, dar ii trimitem s-o ajute pe-a noastra sa care sacosele cu gogonele de la piata.

17. Baia. Pentru ca le oferim mereu o baie supraaglomerata de cosmeticale de-ale noastre pe care n-au voie s-o ude cand fac dus.

18. Hainele. Pentru ca oricat s-ar stradui sa se imbrace civilizat si ingrijit, noi tot mai gasim ceva de comentat.

19. Telefonul. Pentru ca daca ne suna doar de doua ori pe zi, tragem concluzia ca nu ne iubesc suficient, iar daca ne suna de trei ori se cheama ca ne bat la cap.

20. „Vreau asta si o vreau acum!”. Pentru ca, daca le cerem un CD rar pe care ei sunt nevoiti sa-l comande unui prieten din America, ni se pare ca nu sunt in stare sa ne indeplineasca imediat o dorinta, deci nu-i interesam, deci nu mai vrem nici un CD.

21. Transferul de vinovatie. Pentru ca, desi nu le-o spunem explicit, reusim intotdeauna sa-i facem sa se simta vinovati de faptul ca noi am busit masina, intr-un moment in care ei erau plecati din tara.

22. Logoreea. Pentru ca ne ia 20 de minute sa le comunicam o informatie care, in mod normal, ar putea fi transmisa in maximum 10 secunde.

23 -1480. Pentru multe alte motive pe care le puteti adauga voi, ca eu m-am plictisit si nu ma mai pot concentra.”

by Simona Tache – Catavencu

Einstein despre ceea ce noi nu am fost in stare….

  • Sunt doar ceea ce pot fi.

  • RSS Locuri de munca. Joburi.

    • Angajam Dansatoare. mai 9, 2009
      Angajam Dansatoare pentru targ. 5 zile – 7 ore/zi Conditii avantajoase. Seriozitate, Comunicativitate, Aspect fizic placut, Minim 18 ani. Tel: o721.249.149 Lasa ne un comment cu datele tale (numele, adresa de email, si telefonul- nu vor aparea pe site) si in 24 de ore te contactam noi. Reclame
    • Angajam maseuze. mai 8, 2009
      Te ai saturat sa te trezesti dimineata la aceeasi ora matinala, vrei un job unde sa-ti faci singura programul si sa castigi multi bani ? ? ?  Vrei sa fi independenta financiar, sa nu dai socoteala nimanui? Alatura-te  echipei noastre si iti vei redescoperi senzualitatea intr-un mod profitabil! Salon de masaj Ultracentral Angajam maseuze: -peste […]
    • Sampling – distributie materiale publicitare. mai 8, 2009
      Angajam domnisoare  pentru distributie materiale publicitare. Conditii: minim 18 ani, aspect fizic placut, comunicativa, seriozitate, punctualitate, fire sociabila. 0721.249.149 0ffice@siam.ro
    • Angajam Hostess pentru Targ – Sala Polivalenta. aprilie 27, 2009
      Angajam Hostess pentru targ Sala Polivalenta. Arati bine si esti dezinhibata? Nu mai sta pe ganduri. Rugam si oferim seriozitate. 8h/ zi- 5 zile .150-200 ron/zi 0721.249.149 Lasa ne un comment cu datele tale (numele, adresa de email, si telefonul- nu vor aparea pe site) si in 24 de ore te contactam noi.
  • RSS Topul saloanelor de masaj

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Blog Stats

    • 53.223 hits
  • RSS Catavencu

    • FOSFURA DE ALUMINIU A FOST LETALA IN “BLOCUL MORTII” DIN TIMISOARA! VERDICTUL MEDICILOR DA FIORI RECI! noiembrie 19, 2019
      Fosfura de aluminiu este letala in prima jumatate de ora de cand organismul uman intra in contact cu aceasta, este verdictul medicului Tudor Ciuhodaru titrat de Antena3.ro. Tudor Ciuhodaru explica faptul ca substanta are efecte ireversibile, aspect dovedit de moartea fulgeratoare a celor doi copii si a femeii care n-au avut nicio sansa in calea […] Articolul […]
    • LAURA BRETAN, SPECTACOL LIVE GENIAL LA SALA PALATULUI IN DATA DE 5 DECEMBRIE noiembrie 18, 2019
      Laura Bretan aduce zambetul si incantarea pe chipurile romanilor cu un anunt bomba. Adolescenta, care a cucerit lumea prin calitatile sale de soprana, va da un spectacol pe cinste la Sala Palatului in data de 5 decembrie 2019 la care sunt asteptati sa soseasca si alti artisti de talie mondiala. Foto: Google Images Stirea a […] Articolul LAURA BRETAN, SPECTAC […]
    • MasterChef si-a ales castigatoarea! Alina Gologan a pus mana pe premiul de 50.000 de Euro! noiembrie 15, 2019
      MasterChef si-a ales ieri castigatoarea. Este vorba despre Alina Gologan, vlogger si influencer, de la care nimeni nu se astepta sa castige un show culinar de asemenea anvergura. Tanara, care nu isi castiga existenta din gatit, ci este doar amatoare, a reusit sa surprinda din dish-uri atent pregatite si un gust ce i-a cucerit pe […] Articolul MasterChef si-a […]
    • NELU BARBU, ATAC POLITIC LA ADRESA LUI LUDOVIC ORBAN: „… o comanda politica!” noiembrie 14, 2019
      Nelu Barbu este actor fara voie in jocul politic al momentului, dupa cum acesta insusi sustine. In declaratiile surprinse pe Mediafax.ro, Nelu Barbu il ataca dur pe Ludovic Orban pentru luarea unei decizii nefondate, in necunostinta de cauza. Fostul purtator de cuvant al Guvernului Dancila a fost propus in functia de consul de Shanghai, insa […] Articolul NE […]
    • VENETIA, “INECATA” DE INUNDATII ISTORICE! ULTIMA ORA! noiembrie 13, 2019
      Venetia se “ineaca” la propriu dupa inundatiile care continua sa se extinda spre si mai multe zone din regiune. Antena3.ro relateaza ca apele au acaparat chiar si catedrala si piata San Marco, iar specialistii iau in calcul daune semnificative ale monumentelor istorice. Se discuta, asadar, de o situatie de criza in Venetia. Populatia este terifiata […] Artic […]
    • eMAG Black Friday incepe pe 15 noiembrie si vine cu un showroom nou in Sibiu noiembrie 12, 2019
      eMAG Black Friday este la doar un click si cateva zile distanta. Reprezentantii eMAG au oferit publicitatii informatia potrivit careia in data de 15 Noiembrie va incepe o campanie de Black Friday cu sute de reduceri la cele mai apreciate produse (electrocasnice si altele) comercializate pe platforma. Potrivit celor de la playtech.ro, concomitent cu campania […]
    • ADELINA PESTRITU, APARITIE “GALACTICA” ALATURI DE KIM KARDASHIAN! noiembrie 11, 2019
      Adelina Pestritu e pe val! Vedeta a fost aleasa sa participe la People’s Choice Awards, fiind votata alaturi de alte nume autohtone drept una dintre “influenteritele” momentului. Protv.ro relateaza ca Adelina s-a fotografiat cu stelele hollywoodiene, printre care si surorile Kardashian. Vedeta nu a ratat ocazia sa se fotografieze si in compania artistilor de […]
    • NINEL PEIA, DECLARATII DUPA EPISODUL DE DISPARITIE LA MANASTIREA PUTNA! noiembrie 8, 2019
      Ninel Peia a fost gasit teafar si nevatamat in seara de miercuri, 07 Noiembrie, relateaza europafm.ro. Potrivit publicatiei, candidatul Partidului Neamul Romanesc la prezidentiale s-ar fi retras pentru reculegere si rugaciune la Manastirea Putna, aceasta in timp ce pentru colegii de partid si chiar pentru Serviciul de Protecie si Paza, omul politic a fost co […]
    • Meadow Walker e majora, iar Vin Diesel in lacrimi: “Grabeste-te…!” noiembrie 6, 2019
      Meadow Walker a implinit 21 de ani pe 4 noiembrie, prilej numai bun sa primeasca urari din partea celor mai buni prieteni ai tatalui sau. Potrivit gds.ro, Vin Diesel i-a facut tinerei o urare care i-a smuls lacrimi, amintindu-i cat de iubita este. “Grabeste-te acasa […]!” i-ar fi spus Vin Diesel lui Meadow, fiindca este […] Articolul Meadow Walker e majora, […]
    • KEANU REEVES SI-A PREZENTAT “OFICIAL” IUBITA! ALEXANDRA GRANT, FEMEIA DIN SPATELE BURLACULUI! noiembrie 5, 2019
      Keanu Reeves si-a facut aparitia la bratul iubitei sale in cadrul LACMA Art + Film Gala 2019, eveniment prezentat de Gucci in Los Angeles. Potrivit digi24.ro, acestia au fost fotografiati tinandu-se de mana pe covorul rosu. Keanu Reeves, 55 de ani si Alexandra Grant, 46 de ani, sunt co-fondatori ai editurii X Artists’ Books. Sursa […] Articolul KEANU REEVES […]