Peter Eckert, fotograful orb

fotografii Northfoto

Peter Eckert trăieşte în Sacramento, California, şi a studiat sculptura. Ba chair aceasta era şi munca lui de zi cu zi. Îşi folosea mâinile pentru a modela ceea ce vedea atât cu privirea cât şi cu ochii minţii. Ca orice alt artist vizual de altfel. Din păcate, în 1998, în urma unei boli, Peter a orbit. Iniţial, a crezut că viaţa lui e terminată. Ulterior, însă, a descoperit că poate să fie în continuare artist. Mai bine zis, fotograf. Astfel, americanul a început să facă fotografii cu ajutorul simţurilor care nu-i erau bolnave: pipăit, miros, auz… Ba mai mult, fotograful a organizat până acum şi câteva expoziţii, cât de curând urmând să organizeze una nouă.

Imagine 4

Reclame

Libido-gate – Arta santajului sexual


Watergate. Cuvantul s-a intiparit in constiinta americanilor ca sinonim al scandalului politic, sablon pentru nenumaratele “gates” ce vor urma: de la interceptari ilegale si bani negri la minciuni spuse pentru a acoperi o relatie extraconjugala lamentabila.

Unii spun ca motivul pentru care scandalul Watergate a escaladat, culminand cu demisia lui Richard Nixon din 9 august 1974, are legatura cu criza internationala monetara a acelor ani, cu inabilitatea presedintelui de a face fata colapsului sistemului Bretton Woods si al dolarului SUA intr-o maniera satisfacatoare pentru elita financiara anglo-americana. Sa fi fost asadar inlaturarea lui Nixon o lovitura de stat? Daca aceasta teorie nu va convinge, nicio problema: exista multe altele, pentru toate gusturile, inclusiv una conform careia presedintele “mazilit” nu ar fi fost decat o victima colaterala intr-un “libido-gate”, un savuros scandal cu prostituate si politicieni in “buna” traditie americana . De altfel, potrivit lui Jonathan Vankin si John Whalen, autorii cartii “Cele mai mari 80 de conspiratii din toate timpurile”, in spatele fiecarui scandal politic ca lumea se afla cate-o prostituata.

“Instalatorii” presedintelui
In contextul razboiului din Vietnam, scandalul Watergate se declanseaza in ’72, acelasi an in care, in luna noiembrie, Nixon va fi reconfirmat la Casa Alba. Pentru blocarea unei scurgeri de informatii delicate cu privire la operatiunile militare desfasurate in Vietnam (celebrele “Pentagon papers”, un studiu top-secret al Deparreagantamentul Apararii asupra implicarii Statelor Unite in Razboiul din Vietnam si in precedentele conflicte politice sau militare in sud-est-ul asiatic), si pentru a-l discredita pe presupusul responsabil, analistul militar Daniel Ellsberg, este mai intai devastat cabinetul psihiatrului acestuia din Los Angeles. Apoi, pe 17 iunie 1972, echipa de „instalatori” creata la “adapostul” presedintelui si insarcinata sa conduca operatiunile de sabotaj si spionaj, este prinsa in flagrant delict in in interiorul birourilor Comitetului Electoral al Democratilor, aflate in hotelul Watergate din Washington. Cei cinci, carora li se vor adauga ulterior alti doi complici, sunt surprinsi de paznicii de noapte in timp ce “plantau” microfoane sub birouri. Initial, stirea trece neobservata, fiind catalogata (inclusiv de Ron Ziegler, purtatorul de cuvant al presedintelui Nixon) drept o simpla tentativa de spargere („third-rate burglary attempt”); dar in ianuarie 1973 se stie deja ca cei 7 aveau toti mai mult sau mai putin legaturi cu Partidul Republican. Astfel, la doar doua luni distanta de la victoria democratilor in alegeri, doi membri ai comitetului pentru realegerea presedintelui, Gordon Liddy, fost agent FBI si fost angajat al Casei Albe, si James Mc Cord, ex CIA – ex FBI, insarcinatul cu securitatea in cadrul comitetului de realegere a lui Nixon, vor fi incriminati pentru spionaj in dosarul Watergate.

Cartita cu gatlejul adanc
Scandalul va fi alimentat copios de ancheta jurnalistica facuta de doi reporteri de la Washington Post, Bob Woodward si Carl Bernstein. Intrati in contact cu un misterios informator, supranumit “Deep throat”, dupa un personaj dintr-un popular film porno al epocii, Woodward si colegul sau vor dezvalui implicarea directa a staff-ului prezidential in activitati ilegale, intrand in istorie ca autorii celei mai faimoase anchete jurnalistice a secolului XX. Ce-i drept, dupa 30 de ani de la Watergate, raportul politica-mass-media parca si-a cam pierdut din “inocenta”: liderii politici si jurnalistii fiind de-acum parteneri intr-un joc de interese si santaje.

Faptele in sine, cele intamplate in criza Watergate sunt grave, dar gravitatea lor aproape ca face parte din cotidianul democratiilor occidentale; insusi Nixon le va subevalua impactul pana aproape de final. Noutatea in masura sa le promoveze la statutul de scandal super-mediatizat, imposibil de controlat politic, a fost tocmai existenta “cartitei”, a lui Deep Throat, adica a unei regii a mediatizarii, prin intermediul careia a putut fi retezata sistematic si transformata in cap de acuzare, fiecare tentativa de musamalizare a afacerii. In prezent se stie ca “Deep throat” era William Mark Felt, fost numarul 2 al F.B.I.-ului in acea perioada.

Ancheta si procesul
Asadar, FBI-ul va descoperi ca tentativa de a introduce aparatura de supraveghere la sediul democratilor face parte dintr-o campanie ampla de spionaj politic realizata la comanda presedintelui Nixon; activitati incepute in 1971, ce i-au avut in vizor pe toti potentialii candidati ai democratilor la urmatoarele alegeri prezidentiale. De asemenea, se va confirma si existenta unui cont ocult – denuntata tot de Washington Post – pentru finantarea celor mai diverse activitati de „intelligence”: precum punerea sub urmarire a rudelor candidatilor democrati, crearea de dosare cu privire la viata privata a acestora, falsificarea corespondentei, a comunicatelor de presa, ilegalitati in strangerea de fonduri, tentative de evaziune fiscala, mita. Chiar si sistemul de interceptare telefonica descoperit la cartierul general al democratilor se va demonstra tot o “gaselnita” benefica comitetului pentru realegerea lui Nixon si nicidecum al oponentilor partidului, cum va lasa presedintele o vreme sa se inteleaga. Pe parcursul procesului, in schimbul unei reduceri a pedepsei, McCord va face declaratii scrise menite a implica in mod direct comitetul de realegere a lui Nixon. De-acum afacerea capatase dimensiuni politice noi si neasteptate. In data de 30 aprile 1973, Nixon va fi constrans sa aprobe demisiile a doi dintre cei mai apropiati colaboratori, implicati adanc in afacere, Haldeman si Ehrlichman care, in cele din urma, vor ajunge chiar in inchisoare. Il va concedia si pe consilierul de la Casa Alba, John Dean, care incepand din acest moment se va transforma in martorul-cheie al anchetei parlamentare.


“Mazilirea” lui Nixon
Ploua la Washington, in acea zi de 8 august 1974, cea in care Richard M.Nixon devenea primul presedinte din istoria Statelor Unite constrans de imprejurari sa-si dea demisia. In dimineata urmatoare, in Washington Post, ziarul care a contribuit la ea in buna masura, articolul era insa semnat de o anume Carroll Kilpatrick si nu de Bob Woodward si Carl Bernstein. In articol, Kilpatrick amintea succesele de politica externa ale lui Nixon, spunea ca secretarul de stat Henry Kissinger va ramane in post, anunta ca succesorul lui Nixon va fi, pentru prima oara, un presedinte neales, Gerald Ford. Amintind duios de lacrimile din ochii oamenilor presedintelui, povestea cum, in ciuda ploii, o multime ordonata de persoane “resemnate si curioase” lua parte de pe trotuar, din fata Casei Albe, “la momentul cel mai dificil si mai dramatic din istoria natiunii.” O abordare parca prea “credula” pentru un ziar precum Post, precis in redarea derularii evenimentelor, nemilos in a scoate in fata contradictiile si inadvertentele care, pe parcursul celor doi ani ai cazului Watergate (din 17 iunie 1972 si pana pe 8 august 1974), le-au iesit din gura lui Nixon si acolitilor sai.

Arta santajului sexual
Realitatea este ca arta santajului sexual la Washington are cu adevarat o traditie. Iar unul dintre “pionieri” a fost nimeni altul decat J. Edgar Hoover, seful FBI, cel care gratie unor stufoase dosare sexuale a reusit sa domine politica americana (si opt presedinti) timp de aproape o jumatate de secol. Voluminoasele si confidentialele dosare ale lui Hoover au disparut, fireste, in mod pe cat de misterios pe atat de convenabil: de-aici o serie interminabila de teorii ale conspiratiei asortate, inclusiv posibilitatea ca oamenii lui Hoover sa fi distrus “explozivele” materiale, CIA sa fi pus mana pe ele sau “instalatorii” lui Nixon de la Watergate sa fi facut incercarea (esuata) de a le fura.

Teoria ca afacerea Watergate ar fi fost declansata, in mod cu totul neintentionat, din cauza unui retele de prostitutie cu clienti din lumea politica a fost propusa pentru prima oara de jurnalistul Jim Hougan, in cartea Secret Agenda. Hougan sugereaza ca reteaua de prostituate a lui Heidi Rikan, ce actiona in Columbia Plaza, un bloc de apartamente situat vizavi de hotelul Watergate, ar putea sa fi fost “fie o operatiune a CIA, fie tinta unei operatiuni a CIA”. Ipoteza lui Hougan este urmatoarea: fetele din Columbia Plaza deserveau o clientela politica foarte interesanta, compusa in principal din democrati care-si comandau dame de companie de la un telefon aflat in interiorul cartierului general al Comitetului National Democrat. Descoperind profitabila schema de “livrari la domiciliu”, acolitii lui Nixon ar fi decis sa-i urmareasca pe democratii doritori de sex, insa in demersul lor temerar, ei s-ar cam fi “calcat pe picioare” cu agentii CIA insarcinati si ei cu ascultarea liniilor telefonice. Conform acestei teorii, spionii infiltrati de CIA la Casa Alba s-ar fi vazut astfel obligati sa-i saboteze pe “instalatorii”mult prea zelosi ai lui Nixon pentru a proteja afacerile extrem de ilegale ale CIA.

Complotul se serveste “rece”
In cartea lor, cei doi autori ai “Celor mai mari 80 de conspiratii din toate timpurile” il citeaza pe un specialist in astfel de teorii, Peter Dale Scott, conform caruia, santajul sexual ar putea sa aiba un loc mult mai important in politica de la Washington decat ar putea parea la prima vedere. De altfel, numerosi investigatori ai viciilor de la Washington au ajuns la concluzia ca prostituate controlate de Mafie, agenti secreti si chiar businessmeni care se ocupau cu activitati de lobby la Washington, desfasurau de multa vreme actiuni secrete vizand compromiterea sexuala a membrilor Congresului si ai Administratiei. Acelasi Peter Dale Scott caracteriza fenomenul ca fiind “o operatiune permanenta, foarte bine organizata si protejata”. Scott, fost diplomat canadian si profesor de engleza la Universitatea Berkeley din California, a mers pana la a sugera ca sindicatul sexului de la Washington, exploatat de agentii serviciilor secrete si de mafioti, ar fi provocat cele mai importante scandaluri de la Washington, cel putin de la inceputul Razboiului Rece incoace.

Sa fi fost oare o actiune ilegala de spionaj sexual cea care a provocat fara intentie caderea lui Richard Nixon?! Peter Scott Dale pune pariu ca da. Mai mult, el avanseaza si scenariul unei istorii si mai indelungate a “industriei spionajului sexual”. Motivul? Matroana prostituatelor de la Watergate, Heidi Rikan, nu era nici ea o prostituata oarecare, ci prietena mafiotului Joe “Possum” Nesline, ale carui presupuse legaturi cu scandalurile homosexualilor din Congresul SUA vor provoca, un deceniu mai tarziu, suspiciunile detectivilor de la Washington.

Diferiti prieteni si fosti soti ai lui Rikan si ai colegei acesteia de camera, Mo Biner (de altfel sotia unui personaj cheie de la Watergate, John Dean) au avut legatura cu Quorum, “un club al persoanelor necasatorite” din anii ’60, condus de Bobby Baker, un fost colaborator al lui Lyndon Johnson (vicepresedinte in perioada lui JFK, si apoi presedinte al SUA). Scott pleaca de la premisa ca toate drumurile duc la Quorum, clubul lui Baker, acesta functionand multa vreme ca un fel de capcana sexuala intinsa politicienilor de catre mafioti si de catre serviciile de spionaj, in anii ’70.

Descopera.ro

Mărirea şi decăderea unui impresar porno

Marirea sau decadera unui loser, pentru cine nu stie, aduc aminte cum anul trecut la Eros Show a venit cu 4 zdrente coborate dintr-o limuzina, pe ele ducandu-le in lese, superb, ce sa zic, de mare efect, pe una dintre ele ce avea ochii la fel de rosii ca si el (cred ca nu de la cirese) a incercat sa o futa in cur, dar nu a reusit deoarece barbatia din pantaloni avea doar 5-7cm si se indoia de la jumate. Cand o ai mica de ce o arati in public , iti place sa te pedepsesti singur?
Uitaţi-vă la televizor: e plin de personaje porno. Eleva porno, primarul porno, bunicuţa porno, judecătoarea porno etc. Pare, într-adevăr, simplu să faci entertainment pentru aduţi. În special pe timp de criză, cînd, pentru o scenă de sex de 15-20 de minute, o actriţă de Doamne-ajută primeşte între 150 şi 300 de euro, în timp ce amatoarele culese de la colţul străzii se mulţumesc cu 2-300 RON. Dar realitatea din teren demonstrează că pînă şi industria contactelor sexuale are nevoie de management ca la carte, profesionalism acut şi, paradoxal, seriozitate nemţească. Urmează o poveste cu mulţi de „X“ din care, dacă nu avem nimic de învăţat, avem, cu siguranţă, cîte ceva de rîs.
Morala: nu amesteca umorul cu sexul. Trebuie să fii un mare artist ca să faci dintr-o astfel de combinaţie explozivă un film de calitate.


A început de la Gigi Becali

Epopeea oarecum erotică începe în 2005, la Giurgiu, cînd tînărul de 20 de ani Daniel Dumitru, care avea ca ocupaţie secundară manufacturarea bijuteriilor ieftine la atelierul părinţilor săi (prioritatea fiind alergatul după cai verzi pe pereţi), a avut un vis umed: să facă bani din ceea ce alţii fac doar copii. Numele de scenă – Sharky – i-a venit firesc, după vizionarea unui documentar la Animal Planet. Cum ar veni, Rechinaşul (foto). După cîteva vizite de informare pe la tîrguri de profil, tipul face cunoştinţă cu managerul veteran Zoltan Nagy. După ţigara de după, e o pîine de mîncat. Din banii de întreţinere, Sharky cumpără în 2008 cîteva domenii sonore pe Internet (printre care http://www.becaligeorge.ro şi http://www.becali-george.ro) şi îşi face debutul pornografic în presă: „Le vînd cu 100.000 de euro. Dacă pînă la sfîrşitul anului nu vor fi cumpărate, le voi folosi pentru a-mi promova filmele porno. Dacă Gigi Becali nu-mi dă banii, a încurcat-o!“. Paradoxal: Gigi chiar a încurcat-o, dar giurgiuveanul n-are nici un merit.

Un scandal bine dotat

După o experienţă profesională ratată alături de Luminiţa, aka Donna Viper, o stripteuză din Constanţa (căreia, ca să se răzbune pentru că l-a înşelat, i-a furat cîinele din curte şi l-a vîndut în piaţă), Sharky încearcă să se afirme la Bucureşti. Aici o descoperă anul trecut pe Eleva Porno, aka Alexandra sau Lily Star. Îi promite, fără acoperire, 10.000 de euro pe lună, o îmbracă în chiloţei de danteluţă, o plimbă prin Piaţa Crîngaşi, o aruncă pe pagina întîi a ziarelor şi dă naştere unui scandal naţional. Acum, pînă şi profesoara de latină din Colegiul „Ion Creangă“ ştie cine e giurgiuveanul Sharky. În cele 15 minute de glorie, omul are timp să dea două-trei interviuri şi să tragă primul film, Eleva porno este exmatriculată. În care intră multă pasiune şi, teoretic, un buget de vreo 4.000 de euro (dintre care cîte 500 pentru fete şi 2-300 RON de căciulă pentru băieţi; restul ar fi intrat în locaţie, vizite medicale, montaj, lubrifiante). Practic, Sharky nu plăteşte mai nimic, întrucît îi convinge pe toţi cei implicaţi că participă doar la un casting, pentru testarea aptitudinilor. Comedia porno are parte şi de o lansare de fiţe în clubul Pat. Toate ziarele sînt acolo (recunoaştem: inclusiv noi). Site-ul lui, vampee.ro (cu doi de „e“, pentru că ăla cu un singur „e“ fusese rezervat de nişte băieţi deştepţi), începe să facă trafic. Pe lîngă trei băieţei cu probleme de erecţie şi trei puştoaice care exersează nişte poziţii şcolăreşti, în inventar se mai găsesc şi nişte şunculiţe ţărăneşti, fotografiate îndeaproape. Rezultă, per total, vreo 3.000 de euro, din care se scad costurile de întreţinere a site-ului. Deci 3.000 de euro pentru cinci-şase luni de muncă cu sexul.


Tăietură incendiară de montaj

În portofoliul lui Sharky intră rapid şi Piticul Porno, care deşi nu filmează nimic, apare peste tot. Dar problemele mici şi dese apar imediat. Toate casting-urile organizate de Sharky se dovedesc a fi nişte filmări pe bune, pe care le urcă imediat pe site, pentru a fi downloadate pentru 3 euro plus TVA. Previzibil: după atîtea ţepe, la casting-uri nu se mai prezintă nici un doritor de sex pe bani. În martie 2009, Elevul Porno (aka Dudu Steel), ţepuit şi el, face dezvăluiri incendiare despre fostul său impresar: „Se ocupă cu traficul de carne vie. Şi cu Alexandra Adam făcea la fel. O punea să se prostitueze pentru 200 de euro“. Informaţiile ulterioare sînt bulversante: după despărţirea de Sharky, pe care l-a acuzat că nu i-a plătit drepturile de autor, Eleva Porno ar fi fost cedată pentru 3.000 de euro unui peşte cu balta în sectorul 6 din Bucureşti, sau ar fi plecat din ţară, în aceleaşi scopuri, dar pe alţi bani.

O finalizare nefericită

Ultima speranţă a lui Sharky e la Budapesta, unde crede că va reuşi să impresarieze nişte fete consacrate în lumea porno şi îşi va tripla banii din cont. Cum în cont are zero lei, reuşeşte să-şi tripleze suma şi se întoarce în ţară la fel de bogat.

Am întrebat experţii: în România, în jurul producţiilor XXX nu se învîrt anual mai mult de, puţină atenţie, 50.000 de euro (suma include bugete pentru filmări, şedinţele foto aferente, download-uri pe site-urile autohtone de profil etc.). În Ungaria – totalul bate spre 600.000. În România, sînt 3 (trei) producători care chiar produc (Zoltan Nagy, Budoar, Alego Stil). Un exemplu de eficienţă locală: în 2008, nu s-a filmat nici un lungmetraj XXX cu actori români (doar s-au reeditat cîteva titluri din 2006). Singurele proiecte fezabile sînt scenele de amatori, filmate în apartament şi distribuite pe net. În Ungaria, activează cu succes zece producători locali, plus 20 străini, care dau marfă la toată Europa. Comentarii?

Finalul poveştii e trist ca orice faliment în capitalism. S-a întîmplat săptămîna trecută: site-ul vampee.ro s-a închis, iar Sharky a cedat toate materialele şi drepturile aferente site-ului goldengate-ro.com. Zicem a cedat, întrucît, conform contractului semnat cu Zoltan Nagy, Sharky primeşte zero lei pentru licenţă şi doar 25% din banii celor care vor plăti să vadă o producţie Vampee. Adică 40 de eurocenţi pentru o vizionare. Fără alternative, Sharky se întoarce la Giurgiu, cu coada de rechin între picioare, pentru a-şi relua activitatea de mic bijutier în atelierul părinţilor. La telefon nu mai răspunde. Poate l-a vîndut, ca să facă rost de bani pentru alte investiţii riscante. Capitalismul e dur. Hard as a rock, cum se zice în industrie.

Foarte mic inventar de metode prin care noi, femeile, distrugem viata barbatilor.


Acest „mic” indreptar de inebunit barbatii mi s-a parut foarte haios si m-am gandit sa vi-l arat si voua.

1. Lacrimile. Pentru ca par dragalase, interesante si incitante oricarui barbat aflat la inceputul vietii amoroase, dar ii enerveaza cumplit pe cei care au asistat deja la varsarea a mai mult de zece galeti. Pentru ca, desi universul se apropie cu pasi mari de disolutie, ei n-au reusit inca sa invete cum sa reactioneze atunci cand noi plangem. Cum sa invete, saracii, din moment ce, daca incearca schema cu luatul in brate, vom plange si mai tare pentru urmatoarele doua ore, iar daca aleg datul cu basca de pamant si bocancii in mobila, vom plange mai incet ca intensitate, dar pana dimineata?

2. Zodiile. Pentru ca s-au saturat sa-si sune mama, la inceputul fiecarei noi relatii, ca s-o intrebe a nu stiu cata oara la ce ora s-au nascut pe motiv ca noua iubita tine musai sa le calculeze ascendentul. E drept, l-ar putea tine si ei minte de la o relatie la alta, dar le e si-asa destul de greu sa-si memoreze zodia.

3. Pisiceala. Pentru ca apare in cele mai nepotrivite momente ale vietii lor. Exemplu:

Ea (8/11/2005 2:30:49 PM): BUZZ!! ce faci, gandacel, muncesti? 😛

Ea (8/11/2005 2:30:49 PM): BUZZ!

Ea (8/11/2005 2:30:55 PM): BUZZ!! pisiii, de ceee nu raspuuuunzi?:((

El (8/11/2005 2:31:17 PM): treaba si tre’ sa intru-n sedinta, vb mai tarziu

Ea (8/11/2005 2:31:33 PM): nuuu, acuum, un piic 😡

Ea (8/11/2005 2:31:39 PM): hai, ma, puiut, ca ma alint si eu nitel. spune-mi ceva frumos si te las :-S

Ea (8/11/2005 2:31:49 PM): BUZZ!! de ce nu ma bagi in seama? nu ma mai iubeeesti? :((

El (8/11/2005 2:31:56 PM): bai, intelege ca nu pot

Ea (8/11/2005 2:32:00 PM): bineee 😦

Ea (8/11/2005 2:32:21 PM): pa, chiar m-ai enervat, sa stii

4. Tinutul in brate. Pentru ca daca, intr-o noapte, sunt foarte obositi si uita sa doarma cu noi in brate, a doua zi dimineata avem bot.

5. Declaratiile de dragoste. Pentru ca trebuie sa raspunda de minimum zece ori pe zi la intrebarile „Ma iubesti?” si „Cat de mult ?”, iar daca de la a opta oara-ncolo raspund plictisit, e nasol.

6. Complimentele. Pentru ca, daca nu observa ca ne-am schimbat rujul, ca am fost la coafor sau ca avem o rochita noua si nu verbalizeaza observatia prin niste cuvinte dragute (si originale!), iar e nasol.

7. Micile crizulite. Pentru ca punem bot din senin si ne enervam daca ei nu observa. Iar daca observa si ne intreaba ce am patit nu vrem sa raspundem. Iar daca insista, plangem.

8. Capriciile. Pentru ca ne apuca pofta de biscuiti cu crema la 1,36 noaptea. Pentru ca ne dam cu fundul de pamant cate o saptamana sa ne duca la munte, iar cu o ora inainte de plecare nu mai vrem sa mergem nicaieri fiindca ne doare burta si avem o depresie.

9. Intrebarile. Pentru ca vrem sa stim la ce se gandesc exact cand ei n-au chef sa vorbeasca cu nimeni.

10. Fitele. Pentru ca vrem sa ne umple presul de la usa cu flori, iar daca se intampla, facem figuri si mai mari. Pentru ca plecam la mama doar ca sa se roage de noi sa ramanem si, daca n-o fac, suntem de parere ca ne-au umilit.

11. Absurdul. Pentru ca uneori ii iubim doar daca ne arata ca nu-i interesam, iar daca se poarta prea frumos si curtenitor, ii consideram blegi. Pentru ca daca ne insala sunt niste magari, iar daca n-o fac ni se par cam papagali.

12. Prietenele. Pentru ca prietena noastra cea mai buna suna exact atunci cand ei au chef de joaca, iar noi alegem sa plangem impreuna cu ea ca a parasit-o porcul in loc sa ne gadilam cu ei si sa ne batem cu perne.

13. Dezorientarea in spatiu. Pentru ca, dupa 30 de minute de explicatii, tot n-am inteles cum se ajunge intr-un loc in care am mai fost macar de doua ori.

14. Intarzierile. Pentru ca, daca ei intarzie patru minute, sunt nesimtiti si nu ne respecta, iar daca noi intarziem 30 suntem printese.

15. Curele de slabire. Pentru ca ii plictisim cu ale noastre, iar daca se intampla sa ia si ei un kil in plus, in frigider nu se va mai gasi decat iaurt.

16. Mama. Pentru ca ne apuca migrenele de cate ori trebuie sa bifam o vizita la a lor, dar ii trimitem s-o ajute pe-a noastra sa care sacosele cu gogonele de la piata.

17. Baia. Pentru ca le oferim mereu o baie supraaglomerata de cosmeticale de-ale noastre pe care n-au voie s-o ude cand fac dus.

18. Hainele. Pentru ca oricat s-ar stradui sa se imbrace civilizat si ingrijit, noi tot mai gasim ceva de comentat.

19. Telefonul. Pentru ca daca ne suna doar de doua ori pe zi, tragem concluzia ca nu ne iubesc suficient, iar daca ne suna de trei ori se cheama ca ne bat la cap.

20. „Vreau asta si o vreau acum!”. Pentru ca, daca le cerem un CD rar pe care ei sunt nevoiti sa-l comande unui prieten din America, ni se pare ca nu sunt in stare sa ne indeplineasca imediat o dorinta, deci nu-i interesam, deci nu mai vrem nici un CD.

21. Transferul de vinovatie. Pentru ca, desi nu le-o spunem explicit, reusim intotdeauna sa-i facem sa se simta vinovati de faptul ca noi am busit masina, intr-un moment in care ei erau plecati din tara.

22. Logoreea. Pentru ca ne ia 20 de minute sa le comunicam o informatie care, in mod normal, ar putea fi transmisa in maximum 10 secunde.

23 -1480. Pentru multe alte motive pe care le puteti adauga voi, ca eu m-am plictisit si nu ma mai pot concentra.”

by Simona Tache – Catavencu

Candidati in campania electorala – europarlamentare.

No ziua buna , daca tot vine Campania electorala pentru Europarlamentare vreau sa va prezint o oferta incredibila cu candidatii la un loc in Parlamentul European. Dupa declaratia Elenei Udrea de sustinere a EBA, si dupa sustinerea lui Becali de catre Vadim Tudor il asteptam pe Stolojan si pe Boc sa o sustina pe Alina Plugaru.

Elena Udrea: Eu votez cu Elena Băsescu –

Elena Băsescu şi Elena Udrea şi-au făcut imagine împărţind flori şi ciocolată în Parcul Moghioroş

Fata preşedintelui a dat autografe pe calendare cu chipul şefei de la Turism.

Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat ieri pentru Gândul că va vota cu Elena Băsescu la alegerile europarlamentare de pe 7 iunie şi nu partidul al cărui secretar executiv este. ”Eu votez cu Elena Băsescu, dar votul meu se va întoarce oricum la partid pentru că Elena Băsescu se va întoarce la PD-L”, a explicat Udrea. Aceasta în condiţiile în care, în ultimele sondaje, mezina preşedintelui este cotată cu 5-6%. Democrat-liberala şi-a mai argumentat decizia prin aceea că demisia temporară a fiicei şefului statului ar reprezenta ”un gest de curaj” având în vedere ”ostilitatea mediei”.

Campanie cu Maria Dragomiroiu şi Cătălin Crişan

De altfel, candidata independentă la alegerile europarlamentare Elena Băsescu şi ministrul Turismului Elena Udrea au împărţit, ieri dimineaţă, în Parcul Moghioroş, flori, calendare şi ciocolată. Deşi campania care se apropie este pentru scrutinul la care participă şi fiica preşedintelui, beneficiara acţiunii de imagine s-a dorit a fi Elena Udrea, care ne-a precizat că a invitat-o pe fiica preşedintelui pentru a se întâlni cu electoratul din colegiul unde îşi are în prezent sediul de campanie. Ministrul a avut grijă să o promoveze pe Elena Băsescu şi prin acest eveniment desfăşurat cu ocazia Paştelui catolic şi a Floriilor ortodoxe. În jeanşi cu talie joasă, vindiac roşu şi tenişi, fiica preşedintelui a acordat doritorilor autografe, pe calendarele cu chipului ministrului Turismului.

În parc s-a aflat, ieri, şi primarul Sectorului 6, Cristian Poteraş (PD-L), dar şi tineri democrat-liberali, cu baloane portocalii. Pe o scenă amenajată special au cântat artişti de muzică pop şi populară românească, printre care Maria Dragomiroiu şi Cătălin Crişan, acesta din urmă mulţumindu-i ministrului Turismului pentru invitaţie. Udrea i-a sărit în ajutor Elenei Băsescu şi în momentul în care aceasta şi-a lansat candidatura pentru Parlamentul European. I-a oferit sediul său de campanie, pe care l-a folosit în noiembrie 2008. „Sunt convinsă că îi va purta şi ei noroc”, a declarat, atunci, Udrea. Ministrul Turismului a spus şi că va susţine financiar campania electorală a fiicei preşedintelui. „Dacă Elena Băsescu va avea nevoie de finanţarea campaniei şi îşi va deschide un cont în care să fie depuse donaţiile celor care o susţin, sigur că voi contribui şi eu cu o sumă”, a arătat, binevoitoare, Udrea.

Criza economica a venit. Cand va pleca ?

„Jungla show-biz-ului a devenit o arenă de îmblânzit fiţele. Cel puţin aşa s-ar deduce din comportamentul unor pseudo (cântăreţe, modele, artiste sau băgătoare în seamă) care, deşi au arătat lumii întregi secrete de toate felurile, pozează acum în creaturi (aprope) îngereşti.

Prima care s-a dotat cu aripioare este Simona Sensual. Iubitul ei de cursă lungă (şi de altoiri pe măsură) Mahăru a fost întrebat la un chef ce crede că o atrage atât de amarnic pe blondă la el. „Penisul meu cu bile!”, a fost răspunsul direct şi… pătrunzător. Cât s-o fi chinuit neuronul Sensual să găsească ulterior o justificare de dat poporului! Clipind angelic, Simona a spus la o emisiune că „totul a fost o glumă din partea lui”. Ei, nu, zău? Dacă a fost o glumă, punem pariu că i-ar plăcea să o transforme în realitate! Oricum, sigur se simţea mai bine pe vremea când recunoştea sincer că sexul ocupă un loc de seamă în viaţa ei…

PREA-PLECATĂ. După ce a demonstrat cu sârg şi îndesat(ă) în zid proverbul conform căruia „Capul plecat, sabia nu-l taie” (dar nişte mâini pricepute de bărbaţi îl pot scurta de fiţe şi de păr) Naomi a luat calea Vaticanului. S-a rugat ce s-a rugat, eliberându-se de păcat şi încercând să se (ab)urce pe un nivel spiritual superior. Revenită în România, cu o pereche de ochelari proţăpiţi filosofic pe nas, Naomi s-a apucat să cânte melodii de viaţă lungă, tuturor să le ajungă. Acum nu mai vorbeşte decât de muzică şi, în consecinţă, a devenit plictisitoare. Mai plictisitoare decât criza morală pe care spune că a traversat-o.

Au fost o dată ca niciodată nişte căprioare, evident, sălbatice. Atât de sălbatice, încât nici o ţoală nu le putea acoperi cu măsura decenţei. Ei bine, nici în cazul lor „minunea” n-a durat mai mult de zece ani. Recent, surorile Bambi au putut fi admirate în nişte rochii lungi, mai lungi decât podeaua, şi fără multele zorzoane care le însoţeau acustic orice gest cât de mic. De unde s-or fi adăpat cu atâta decenţă? Un lucru a rămas, totuşi, pentru a ne reaminti de adevărata lor valoare: aceeaşi manieră kitsch şi afectată a interpretării.

CIREŞICA. Dacă tot şi-a dotat buzele cu silicon, astfel încât de-abia mai poate îngăima printre ele, Marinela Niţu s-a gândit totuşi să le dea o folosinţă îndelungată. Astfel că, de la emisiuni de scandal, a virat la cele culinare. Aici, după o ghiftuială în toată regula, madama emite pe post de siestă nişte consideraţiuni prăfuite despre nivelul social, economic şi caloric al mesei. Curat… telectual!

Din „pui de Crevedia” a ajuns găină bătrână, care le cotcodăceşte pe toate strună! Este vorba de Sexy Brăileanca, autoarea sintagmei „Dacă nu spui prostii, în România nu te bagă nimeni în seamă”. Invitată pe la tot felul de emisiuni cu tentă mondenă, fata a ajuns un soi de anal… ist. Şi, culmea, chiar îşi crede vorba mai preţioasă decât alte talente, aşa că o aruncă peste tot. Iar trecutele-i fapte de amor şi vitejie sunt de mult uitate… Nebunatica de Oana Oprea, pe numele de vampă Eva Kent, a poftit, deşi avea cărniţă proaspătă (asigurată de iubitul ei „Măcelaru”) la o bucăţică de stripper. A avut noroc de iertăciune şi a ajuns, din nou, cuminţită pentru o perioadă, în braţele iubitului generos. Doar gura „păcătoasei”, dată afară de la muncă pentru că a lipsit nemotivat, a început să emită judecăţi peste judecăţi. Mai bine îi stătea pe post de accesoriu sexy, că bruma de intelectualizare se topeşte repede de pe aşa un trup!

Aşadar, putem spune că pseudovedetele care erau „stima noastră şi mândria” în materie de scandaluri, au abandonat mai mult sau mai puţin discret arena păruielilor sau a vulgarităţii în direct. Cine să mai ţină stindardul sus? Poate doar Nikita, care, aflată în ultimul timp în pană de invitaţii pe la emisiuni, şi-a descărcat nervii pe iubitul cel mult lăudat. Rezultatul? A fost părăsită fără prea multe regrete. Dacă şi femeii cu suflet de bărbat îi va veni vreodată mintea la cap, chiar că nu mai avem pe ce să ne bazăm! Fetelor, e frumos aşa?”
sursa:Jurnalul.ro

”O femeie fără sâni este ca un pat fără perne”,

Sutienul, o prejudecata?
”O femeie fără sâni este ca un pat fără perne”, spunea Anatole France. Şi întradevăr, sânii pot reprezenta pentru o femeie ieşirea din anonimat, iar pentru un bărbat, modalitatea de a ieşi dintr-o stare de letargie. Poate tocmai de aceea sunt prea MARITI de către artişti.

Ca în multe cazuri, tindem să dorim ceea ce nu avem şi să fim nemulţumiţi de ceea ce avem deja. Credeţi că sânii iubitei sunt prea mici? Mai uşor de prins în palmă, ei amintesc prospeţimea adolescenţei. Găsiţi-le farmecul! Pentru voi sunt puşi în valoare… o bluză mulată, un nasture descheiat…

Cât despre sânii mari, se recomandă singuri.

Inventarea sutienului să fie doar o prejudecata? Trebuie sa existe insa cel putin o motivatie pentru care acesta e cu adevarat folositor. Banuim ca ar fi creat mai ales pentru barbati.



Ca emotia sa fie mai intensa… si descoperirea, treptata.

Sânii sunt expresia feminităţii! Aveti încredere în ei, căci vor face întotdeauna intrarea în lume! Şi ce intrare… !

In topul fantasmelor masculine
Foarte multe fantasme ale bărbaţilor sunt legate de sâni. Tresărirea lor la cea mai uşoară atingere, mângâierea cu o floare sau cu sexul iubitului, stropirea cu lapte sau ornarea cu frişcă… Ei sunt punctul central în preludiu. Nimic nu îi poate inlocui în jocul erotic sau in imaginarea lui. Aşa încât orice prilej de a-i atinge nu poate fi decât binevenit.

De aceea nu ne mai mirăm că doctorul (fie el chiar psihiatru) insistă ca pacientele să se dezbrace ca să le consulte. Şi adeseori ai impresia ca a uitat ceea ce caută – inima, eventual noduli sau poate sfârcurile înfiorate de atingere?!

Si profesorii sunt niste privilegiati!

Chiar si atunci cand studentele trebuie sa raspunda din banca, sanii sunt cei care salveaza posibila nesiguranta. Oricum
Atunci examenul este… sus-ţinut de freamătul lor inconfundabil. Şi, de fapt, orice bărbat te dezbracă din priviri. Şi bine face! Pentru că rochiile sunt făcute să cadă… bine…

Sanii oglindesc viata interioara
*Legătura sânilor cu inconştientul si imaginaţia este foarte strânsă, iar receptivitatea lor la stres este evidentă. De exemplu, înaintea unui examen, unele studente au sânii umflaţi şi dureroşi. Alte femei resimt dureri la sâni atunci când văd la televizor scene violente.

*Femeia trebuie să îi iubească şi să ştie să le arate interes, dar, cel mai important, să sugereze o atenţie aparte asupra lor şi din partea iubitului. Uneori ele nu sunt mulţumite de forma sânilor, şi astfel, in conştient, îşi refuză plăcerea pe care aceştia le-o pot oferi. Femeile cu sânii mari, chiar opulenţi, pot dezvolta un adevărat complex din pricina lor. Tendinţa este de a-i ascunde în haine fără nici o croială, de a-i camufla stând cocoşate şi de a-i privi ca pe inamicii nr.1 ai imaginii lor în ochii celorlalţi.

Aşa se explică opţiunea pentru operaţii estetice.

* Neîmplinirile din plan sexual se repercutează în timp asupra sânilor şi pot favoriza apariţia tumorilor, a chisturilor mamare sau chiar a cancerului. Toate aceste probleme îşi au sursa, în mod evident, în cadrul cuplului, dar tot aici ele îşi pot găsi rezolvarea, prin cât mai multă dragoste.

*Ca şi stările emotionale, medicamentele acţionează direct asupra creierului, acţionează prin intermediul hipofizei şi asupra secreţiilor hormonale, deci şi asupra sânilor. Astfel, s-a constatat că secreţiile şi chisturile mamare, congestionarea sânilor si alte asemenea probleme pot fi, în unele situaţii, cauzate de tranchilizante, dar oprirea tratamentului face să dispară ,aceste modificări. În asemenea cazuri era posibil să apară o neaşteptată lactaţie. Dar aceasta este diferită de fenomenul cunoscut ca “Zăpada Albă .”

Un mister al senzualitatii -”Zăpada Albă
Atât în Orient, cât şi în Occident, valoarea unor asemenea secretii a fost recunoscuta şi i s-au atribuit denumiri precum “Laptele Vrajitoarelor” , “Zăpada Albă” sau “Sucul de piersica al nemuririi”. Exista femei extrem de senzuale si totodata foarte afectuase, care, in mod natural, fara sa fie in perioada alaptarii, secreta asa-numita “Zăpada Albă”. Nu este vorba nici de o născocire, nici de o problemă de natură medicală. Ele pot avea secreţie lactată permanent. Doar o stare acută de devitalizare poate afecta această esenţă dulce şi hrănitoare.

“Esenţa de Coral” are o mare valoare mai ales în cazul unei femei care nu a avut copii şi care nu are lapte. Acest fluid extraordinar are culoarea albă şi un gust uşor dulce, foarte plăcut. Bărbatul trebuie să sugă şi să bea plin de adoraţie acest medicament special. El are un efect binefăcător asupra întregului organism, trezind stări de iubire şi de senzualitate foarte intense.

Retete miraculoase de marire a sanilor

*Orice exerciţiu care dezvoltă pieptul, dezvoltă şi sânii. Deci respiraţi adânc şi prohmd, faceţi gimnastică. Evitaţi toate sfaturile stupide ale prietenelor care vă îndeamnă să ţineţi cure exagerate de slăbire. Atât de incitanţi, sânii sunt, în mare parte, nişte perniţe de grăsime. De aceea sânii femeilor cu o vitalitate debordantă sunt atât de atrăgători.

  • Sunt doar ceea ce pot fi.

  • RSS Locuri de munca. Joburi.

    • Angajam Dansatoare. mai 9, 2009
      Angajam Dansatoare pentru targ. 5 zile – 7 ore/zi Conditii avantajoase. Seriozitate, Comunicativitate, Aspect fizic placut, Minim 18 ani. Tel: o721.249.149 Lasa ne un comment cu datele tale (numele, adresa de email, si telefonul- nu vor aparea pe site) si in 24 de ore te contactam noi. Anunțuri
    • Angajam maseuze. mai 8, 2009
      Te ai saturat sa te trezesti dimineata la aceeasi ora matinala, vrei un job unde sa-ti faci singura programul si sa castigi multi bani ? ? ?  Vrei sa fi independenta financiar, sa nu dai socoteala nimanui? Alatura-te  echipei noastre si iti vei redescoperi senzualitatea intr-un mod profitabil! Salon de masaj Ultracentral Angajam maseuze: -peste […]
    • Sampling – distributie materiale publicitare. mai 8, 2009
      Angajam domnisoare  pentru distributie materiale publicitare. Conditii: minim 18 ani, aspect fizic placut, comunicativa, seriozitate, punctualitate, fire sociabila. 0721.249.149 0ffice@siam.ro
    • Angajam Hostess pentru Targ – Sala Polivalenta. aprilie 27, 2009
      Angajam Hostess pentru targ Sala Polivalenta. Arati bine si esti dezinhibata? Nu mai sta pe ganduri. Rugam si oferim seriozitate. 8h/ zi- 5 zile .150-200 ron/zi 0721.249.149 Lasa ne un comment cu datele tale (numele, adresa de email, si telefonul- nu vor aparea pe site) si in 24 de ore te contactam noi.
  • RSS Topul saloanelor de masaj

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.