Vanghelie: „Cine-s ăştia, Depeche Mode? Dacă mă supăr, nu le dau nici o autorizaţie”

Marian Vanghelie surprinde, din nou, cu vastele lui cunoştinţe. De data aceasta, s-a remarcat prin cultura sa muzicală. Cine este Depeche Mode? Cu ce se ocupă? De ce vine în România? Toate aceste chestiuni îl lasă rece pe preşedintele depeche_mode_afis_2489_m, care susţine că ar renunţa fără să stea pe gânduri la concertul acestei formaţii şi ar înlocui-o cu petreceri cu bere şi mici.

„Cine-s ăştia, Depeche Mode? Dacă mă supăr, nu le dau nici o autorizaţie. Îi bag în consiliu şi plătesc de le sar capacele”, a spus Vanghelie, potrivit Cotidianul.

„Fanii lor oricum nu votează cu noi”, a mai spus Marian Vanghelie. Şi pe bună dreptate, sunt slabe şansele ca electoratul lui Vanghelie să fie format din persoanele care ascultă Depeche Mode.

Veteranii electro-pop de la Depeche Mode vor concerta din nou la Bucureşti pe 16 mai în Parcul Izvor. Aceasta va fi cea de-a doua apariţie a formaţiei la Bucureşti, după concertul din iulie 2006, pe Stadionul Naţional din capitală, când s-au adunat circa 45.000 de fani. Turneul va cuprinde 28 de oraşe din 22 de ţări şi va debuta în Israel, pe 10 mai 2009.

Pentru a păstra tradiţia, pe 1 mai, PSD va organiza mai multe petreceri în aer liber cu mici şi bere. Deocamdată, membrii partidului nu au hotărât locaţia petrecerilor. Două dintre posibilele locaţii sunt Bucureşti sau Cluj, cea din urmă fiind propusă de Mircea Geoană.

„Nu s-a stabilit nimic sigur deocamdată. Dar eu o să fac, oricum, ceva în Bucureşti”, a ţinut să menţioneze Vanghelie.

Antena3.ro

Reclame

Cum să te droghezi legal. Ierburi halucinogene, comercializate în zeci de magazine din România.

Nu este marijuana şi nici nu e ilegală. E o afacere cu droguri numite altfel, dar tot droguri.smoke-legal Oficial, nu sunt destinate consumului uman, însă nu se vând la pet shop şi nici nu le ia cineva pentru căţel. Poliţia ştie că e vorba de droguri, însă spune că nu are ce face atâta vreme cât substanţele nu sunt pe lista celor interzise.

Magazinele în care se vând ierburi halucinogene s-au înmulţit precum ciupercile după ploaie. Dacă anul trecut le numărai pe degete, acum sunt sute de astfel de locuri.

În Capitală unul dintre weed shop-uri e chiar în cartierul Dorobanţi, zona puştilor cu bani. Clienţii sunt atraşi cu un banner mare pe care e desenată o frunză de marijuana. Mesajul e clar. Ierburile măcinate se vând în flacoane mici iar amestecul ar putea fi folosit ca odorizant de cameră sau îngrăşământ pentru plante. În realitate în magazin găseşti ţigări deja făcute, din ierburile minune.

Pe produs scrie foarte clar – pastilele nu sunt destinate consumului uman. Pe site, aceleaşi recomandări. Totuşi, tot pe site producătorii le promit consumatorilor o „senzatie de energie puternică, curată, cu mici deviaţii de percepţie”. Şi tot ei le recomandă să nu consume mai mult de patru pastile pe săptămână. Afişele din magazinele de profil afişele sunt şi ele halucinante.

În România, afacerea e nouă. A început, se pare, anul trecut, şi cel mai bine a prins în Iaşi unde există deja peste 30 de magazine. Acolo au apărut şi primele probleme.

Dacă în România ierburile respective nu sunt catalogate drept interzise, în ţări ca Danemarca, Suedia, Grecia ele au fost deja clasificate drept droguri de risc. La noi doar Ministerul Sănătăţii le-ar putea scoate în afara legii dacă le-ar trece pe lista substanţelor periculoase.

Foarte mic inventar de metode prin care noi, femeile, distrugem viata barbatilor.


Acest „mic” indreptar de inebunit barbatii mi s-a parut foarte haios si m-am gandit sa vi-l arat si voua.

1. Lacrimile. Pentru ca par dragalase, interesante si incitante oricarui barbat aflat la inceputul vietii amoroase, dar ii enerveaza cumplit pe cei care au asistat deja la varsarea a mai mult de zece galeti. Pentru ca, desi universul se apropie cu pasi mari de disolutie, ei n-au reusit inca sa invete cum sa reactioneze atunci cand noi plangem. Cum sa invete, saracii, din moment ce, daca incearca schema cu luatul in brate, vom plange si mai tare pentru urmatoarele doua ore, iar daca aleg datul cu basca de pamant si bocancii in mobila, vom plange mai incet ca intensitate, dar pana dimineata?

2. Zodiile. Pentru ca s-au saturat sa-si sune mama, la inceputul fiecarei noi relatii, ca s-o intrebe a nu stiu cata oara la ce ora s-au nascut pe motiv ca noua iubita tine musai sa le calculeze ascendentul. E drept, l-ar putea tine si ei minte de la o relatie la alta, dar le e si-asa destul de greu sa-si memoreze zodia.

3. Pisiceala. Pentru ca apare in cele mai nepotrivite momente ale vietii lor. Exemplu:

Ea (8/11/2005 2:30:49 PM): BUZZ!! ce faci, gandacel, muncesti? 😛

Ea (8/11/2005 2:30:49 PM): BUZZ!

Ea (8/11/2005 2:30:55 PM): BUZZ!! pisiii, de ceee nu raspuuuunzi?:((

El (8/11/2005 2:31:17 PM): treaba si tre’ sa intru-n sedinta, vb mai tarziu

Ea (8/11/2005 2:31:33 PM): nuuu, acuum, un piic 😡

Ea (8/11/2005 2:31:39 PM): hai, ma, puiut, ca ma alint si eu nitel. spune-mi ceva frumos si te las :-S

Ea (8/11/2005 2:31:49 PM): BUZZ!! de ce nu ma bagi in seama? nu ma mai iubeeesti? :((

El (8/11/2005 2:31:56 PM): bai, intelege ca nu pot

Ea (8/11/2005 2:32:00 PM): bineee 😦

Ea (8/11/2005 2:32:21 PM): pa, chiar m-ai enervat, sa stii

4. Tinutul in brate. Pentru ca daca, intr-o noapte, sunt foarte obositi si uita sa doarma cu noi in brate, a doua zi dimineata avem bot.

5. Declaratiile de dragoste. Pentru ca trebuie sa raspunda de minimum zece ori pe zi la intrebarile „Ma iubesti?” si „Cat de mult ?”, iar daca de la a opta oara-ncolo raspund plictisit, e nasol.

6. Complimentele. Pentru ca, daca nu observa ca ne-am schimbat rujul, ca am fost la coafor sau ca avem o rochita noua si nu verbalizeaza observatia prin niste cuvinte dragute (si originale!), iar e nasol.

7. Micile crizulite. Pentru ca punem bot din senin si ne enervam daca ei nu observa. Iar daca observa si ne intreaba ce am patit nu vrem sa raspundem. Iar daca insista, plangem.

8. Capriciile. Pentru ca ne apuca pofta de biscuiti cu crema la 1,36 noaptea. Pentru ca ne dam cu fundul de pamant cate o saptamana sa ne duca la munte, iar cu o ora inainte de plecare nu mai vrem sa mergem nicaieri fiindca ne doare burta si avem o depresie.

9. Intrebarile. Pentru ca vrem sa stim la ce se gandesc exact cand ei n-au chef sa vorbeasca cu nimeni.

10. Fitele. Pentru ca vrem sa ne umple presul de la usa cu flori, iar daca se intampla, facem figuri si mai mari. Pentru ca plecam la mama doar ca sa se roage de noi sa ramanem si, daca n-o fac, suntem de parere ca ne-au umilit.

11. Absurdul. Pentru ca uneori ii iubim doar daca ne arata ca nu-i interesam, iar daca se poarta prea frumos si curtenitor, ii consideram blegi. Pentru ca daca ne insala sunt niste magari, iar daca n-o fac ni se par cam papagali.

12. Prietenele. Pentru ca prietena noastra cea mai buna suna exact atunci cand ei au chef de joaca, iar noi alegem sa plangem impreuna cu ea ca a parasit-o porcul in loc sa ne gadilam cu ei si sa ne batem cu perne.

13. Dezorientarea in spatiu. Pentru ca, dupa 30 de minute de explicatii, tot n-am inteles cum se ajunge intr-un loc in care am mai fost macar de doua ori.

14. Intarzierile. Pentru ca, daca ei intarzie patru minute, sunt nesimtiti si nu ne respecta, iar daca noi intarziem 30 suntem printese.

15. Curele de slabire. Pentru ca ii plictisim cu ale noastre, iar daca se intampla sa ia si ei un kil in plus, in frigider nu se va mai gasi decat iaurt.

16. Mama. Pentru ca ne apuca migrenele de cate ori trebuie sa bifam o vizita la a lor, dar ii trimitem s-o ajute pe-a noastra sa care sacosele cu gogonele de la piata.

17. Baia. Pentru ca le oferim mereu o baie supraaglomerata de cosmeticale de-ale noastre pe care n-au voie s-o ude cand fac dus.

18. Hainele. Pentru ca oricat s-ar stradui sa se imbrace civilizat si ingrijit, noi tot mai gasim ceva de comentat.

19. Telefonul. Pentru ca daca ne suna doar de doua ori pe zi, tragem concluzia ca nu ne iubesc suficient, iar daca ne suna de trei ori se cheama ca ne bat la cap.

20. „Vreau asta si o vreau acum!”. Pentru ca, daca le cerem un CD rar pe care ei sunt nevoiti sa-l comande unui prieten din America, ni se pare ca nu sunt in stare sa ne indeplineasca imediat o dorinta, deci nu-i interesam, deci nu mai vrem nici un CD.

21. Transferul de vinovatie. Pentru ca, desi nu le-o spunem explicit, reusim intotdeauna sa-i facem sa se simta vinovati de faptul ca noi am busit masina, intr-un moment in care ei erau plecati din tara.

22. Logoreea. Pentru ca ne ia 20 de minute sa le comunicam o informatie care, in mod normal, ar putea fi transmisa in maximum 10 secunde.

23 -1480. Pentru multe alte motive pe care le puteti adauga voi, ca eu m-am plictisit si nu ma mai pot concentra.”

by Simona Tache – Catavencu

Părinţii tinerilor moldoveni, obligaţi să plătească pentru perioada în care copiii lor au fost arestaţi

wwwstiriaziro

Tinerii care au fost arestaţi după protestele din Republica Moldova au avut de îndurat sentinţe sumare, condiţii umilitoare şi bătăi cât cuprinde. În plus, autorităţile îi obligă pe părinţi să plătească o taxă pentru zilele în care copilul le-a fost ţinut în arest. Unul dintre tinerii care au ieşit din arestul poliţiei moldovene spune că a stat cinci zile în închisoare fără să ştie ce acuzaţii i se aduc.

„Nu mi s-a spus de ce sunt arestat. În două minute erau judecate cinci persoane, nume, prenume Moldova

se n tinţa şi atât”, povesteşte el. Tânărul spune că a fost bătut crunt de poliţişti pentru că a îndrăznit să se îndoiască de regimul comunist. Pentru a nu lăsa urme, atacatorii loveau cu sticle de plastic umplute cu apă.

În ciuda faptului că preşedintele Voronin a cerut amnistierea tuturor celor arestaţi, mulţi sunt încă ţinuţi în arest. Presa moldoveană scrie că amnistia se aplică în funcţie de leziunile care le au pe corp după ce au fost snopiţi în bătăie. Tinerii care mai au urme ale bătăilor sunt ţinuţi în izolatoare până când vânătăile dispar.

Unul dintre puţinii avocaţi care a avut voie să-şi viziteze clientul povesteşte ce a văzut în beciurile comuniştilor: „Condiţii degradante, dezastru de neînchipuit, coridoare de câţiva paşi. Erau ţinuţi 250 de deţinuţi acolo.”
revolutie
Pe lângă faptul că au trebuit să-şi achite internarea la spital şi tratamentul pentru diverse traume, părinţii tinerilor care au fost reţinuţi în aceste zile de către poliţie, maltrataţi şi bătuţi cu bestialitate mai trebuie să achite şi o taxă pentru fiecare zi de şedere la comisariatul de poliţie. Taxa se percepe chiar dacă ulterior se constată că tânărul a fost reţinut fără niciun motiv.

Pregătire pentru campania electorală. Sătenii indieni exersează „aruncatul cu pantofi”

Foarte faina stirea, in conditiile in care pe noi ne asteapta doua campanii electorale. Astept provincia. De abia astept sa mi-l pocneasca un satean cu casa luata de ape pe Basescu cu o opinca in chelia lui deasa.
In alta ordine de idei: HRISTOS A INVIAT ! ! !

„Locuitorii unui sat din nordul Indiei îşi exerseaza indemanarea de a lovi la tinta cu pantofii. Ţara este în campanie electorală, iar tirul de pantofi va fi destinat cu siguranţa politicienilor. Iar în această situaţie vor să fie siguri că-şi vor nimeri ţinta drept în cap. Sătenii se plâng că, deşi India este în plin avânt, ei n-au simţit nicio schimbare. Ei doresc să îşi arate în acest fel indignarea faţă de „anii de promisiuni mincinoase şi atitudinea indiferentă a politicienilor”.
Iraq Bush
„Exersez aruncarea pantofilor pentru că în zonă nu există resurse pentru documentare şi studiu, nu sunt şosele, aşa că, de fiecare dată când un politician vine pe aici, cel puţin îl putem lovi cu un pantof, din moment ce toate promisiunile lor sunt false”, a explicat un cursant.

Aruncatul pantofilor a devenit popular în toată lumea de când fostul preşedinte Bush a fost ţinta unui asemenea gest de protest, în Irak. Ulterior, ministrul indian de Interne, Palaniappan Chidambaram, a fost şi el victima unui tir de pantofi.”

Sursa:Antena 3

Un incendiu a izbucnit la groapa de gunoi de lângă comuna Bolintin.

Un incendiu a izbucnit la groapa de gunoi de lângă comuna Bolintin. Traficul pe Autostrada Bucureşti – Piteşti este îngreunat din cauza fumului. Vom reveni cu amănunte.

Sursa: Realitatea TV
image_124005634177777400_11

Dacia are cea mai mare creştere a vânzărilor la nivel european !!!

Norocul prostului cu programul rabla din Germania , baietii primesc aproape 3000 euro ptr o masina uzata si atunci e normal sa le convina Loganul. Am dat lovitura, avem cea mai mare crestere din Europa, ne-am p,,,t pe ei, URA – avem economie…avem pe dracu!!!

„Febleţea amatorilor de maşini rămâne Dacia. Statistic vorbind, fabrica de la Mioveni înregistrează cea mare creştere a vânzărilor la nivel european. Să nu uităm contextul, vorbim de o piaţă în continuă scădere iar Dacia a reuşit în primele trei luni ale anului să-şi dubleze cota de piaţă. Dar trebuie să spune că acest lucru se datorează în special datorită programului Rabla din Germania.

Preţul maşinii româneşti pare să-şi fi spus cuvântul, numai în martie au fost înmatriculate la nivel european peste 14.500 de maşini Dacia. Asta înseamnă că producătorul român a reuşit să vândă la export numai în martie de şase ori mai multe autovehicule decât a reuşit să vândă în România.
dacia-duster
Cu acest plus de 14.000 de maşini înmatriculate Dacia urcă pe primele trei luni reuşind să înmatriculeze peste 30.000 de unităţi în întreaga Europă. Astfel e compensată semnificativ scăderea vânzărilor înregistrată de grupul mamă – Renault.

Între timp piaţa internă resimte şocul recesiunii mult mai puternic decât cea europeană. Pe total în România înmatriculările de maşini noi au scăzut cu 65%, în vreme ce, la nivel european, scăderea a fost de numai 8%.
dacia-suv-renault-koleos
De altfel întrregul trimestru întâi a fost o adevărată catastrofă pentru comercianţii de maşini din românia şi deşi în europa tendinţa este de uşoară revenire, la noi nici nu poate fi vorba de aşa ceva. Pur şi simplu alternativa maşinii second hand sugrumă orice ofertă făcută de vânzătorii de maşini noi.”

  • Sunt doar ceea ce pot fi.

  • RSS Locuri de munca. Joburi.

    • Angajam Dansatoare. mai 9, 2009
      Angajam Dansatoare pentru targ. 5 zile – 7 ore/zi Conditii avantajoase. Seriozitate, Comunicativitate, Aspect fizic placut, Minim 18 ani. Tel: o721.249.149 Lasa ne un comment cu datele tale (numele, adresa de email, si telefonul- nu vor aparea pe site) si in 24 de ore te contactam noi. Reclame
    • Angajam maseuze. mai 8, 2009
      Te ai saturat sa te trezesti dimineata la aceeasi ora matinala, vrei un job unde sa-ti faci singura programul si sa castigi multi bani ? ? ?  Vrei sa fi independenta financiar, sa nu dai socoteala nimanui? Alatura-te  echipei noastre si iti vei redescoperi senzualitatea intr-un mod profitabil! Salon de masaj Ultracentral Angajam maseuze: -peste […]
    • Sampling – distributie materiale publicitare. mai 8, 2009
      Angajam domnisoare  pentru distributie materiale publicitare. Conditii: minim 18 ani, aspect fizic placut, comunicativa, seriozitate, punctualitate, fire sociabila. 0721.249.149 0ffice@siam.ro
    • Angajam Hostess pentru Targ – Sala Polivalenta. aprilie 27, 2009
      Angajam Hostess pentru targ Sala Polivalenta. Arati bine si esti dezinhibata? Nu mai sta pe ganduri. Rugam si oferim seriozitate. 8h/ zi- 5 zile .150-200 ron/zi 0721.249.149 Lasa ne un comment cu datele tale (numele, adresa de email, si telefonul- nu vor aparea pe site) si in 24 de ore te contactam noi.
  • RSS Topul saloanelor de masaj

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Blog Stats

    • 53.102 hits
  • RSS Catavencu

    • Nu are (si) inima de piatra! Dwayne Johnson s-a casatorit cu Lauren Hashian! august 20, 2019
      Dwayne Johnson a anuntat luni ca s-a casatorit cu iubita sa, Lauren Hashian, femeia care ii este alaturi de peste 12 ani. Johnson a publicat o poza pe contul sau oficial de Instagram in care apare la bratul sotiei. Ceremonia a avut loc intr-un peisaj exotic din Hawaii. Potrivit Libertatea.ro, Dwayne Johnson si Lauren Hashian […] Articolul Nu are (si) inima d […]
    • Doua statii pentru masurarea radioactivitatii au fost oprite dupa accidentul nuclear din Rusia august 19, 2019
      Informatia potrivit careia doua statii pentru masurarea radioactivitatii ar fi fost oprite dupa accidentul din Rusia indica o o noua ipoteza. Potrivit Digi24.ro, Kremlinul incearca sa acopere dovezi ale accidentului. Compania nucleara de stat din Rusia, Rosatom, a declarat ca explozia a avut loc pe santierul din Nyonoksa, pe 8 august, in timpul testelor pe [ […]
    • Trupa Amatis continuă seria surprizelor pentru sezonul dedicat nunților august 19, 2019
      Trupa Amatis este o trupă de muzică și dans formată din șapte tineri pasionați care și-au creat un scop din încântarea invitațiilor în cadrul fiecărui eveniment la care sunt solicitați. Sezonului nunților marchează cea mai aglomerată și înfloritoare perioadă a anului pentru ei și au pregătit o mulțime de surprize pentru nuntași și invitații acestora. […] Art […]
    • Aeroportul din Hong Kong a castigat ordinul judecatoresc de stopare a protestelelor august 14, 2019
      Continua tensiunile din Hong Kong, insa, potrivit Digi24.ro, operatorul Aeroportului International Hong Kong a anuntat ca detine un ordin judecatoresc de stopare a protestelor. Manifestantii, care solicita o ancheta cu privire la interventia politiei si alte probleme, au adus unul dintre cele mai aglomerate centre aeriene ale lumii in colaps pentru o mare pa […]
    • Accident in Vacareni, transmis live pe Facebook: Soferul a fugit de la fata locului august 12, 2019
      Un sofer teribilist a provocat un accident in Vacareni in urma caruia au murit o femeie in varsta de 79 de ani si un baietel de 3 ani. Potrivit digi24.ro, accidentul din Vacareni a fost transmis live pe Facebook. Cu toate ca se stia idenitatea soferului, acesta a dat bir cu fugitii dupa nenorocire, insa […] Articolul Accident in Vacareni, transmis live pe Fa […]
    • Simona Halep, relație secretă cu un campion mondial // Mesajele primite de româncă, făcute publice august 12, 2019
      Simona Halep primea în urmă cu mai bine de un an mesaje de încurajare din partea lui Mark Selby. La vremea respectivă, Selby era cel mai bun jucător de snooker și i-a dedicat româncei un clip video prin care îi ura noroc la turneul de la Indian Wells. Videoclipul a fost postat de Simona Halep […] Articolul Simona Halep, relație secretă cu un campion mondial […]
    • Videoclipul Simonei Halep a devenit VIRAL // Cum a fost surpinsă sportiva august 9, 2019
      Jucătoarea româncă de tenis s-a amuzat alături de adversarele sale din circuitul WTA când, la Rogers Cup, turneu disputat în Canada, Halep a luat parte la o altfel de conferință de presă. Alături de tenismene precum Ashleigh Barty, Eugenie Bouchard sau Naomi Osaka s-au dat drept „antrenoare media”. Clipul a fost creat cu scopul de […] Articolul Videoclipul S […]
    • VIDEO: Incendiile violente din Siberia ameninta cu moartea mii de animale august 9, 2019
      Siberia este lovita de o serie de incendii violente de vegetatie, mai precis 118 la numar, amenintand fauna din zona si animalele pe cale de disparitie. Dupa cum relateaza gandul.info, incendiile nu au acces la zonele rezidentiale, ceea ce inseamna ca nu exista riscul ca acestea sa ii afecteze pe locuitorii arealului. Incendiile s-au declansat […] Articolul […]
    • Denise Rifai il trezeste pe Mircea Badea la REALITATE: „M-am saturat…!” august 8, 2019
      Denise Rifai a devenit tinta ironiilor lui Mircea Badea, prezentatorul nesfiindu-se sa ii puna jurnalistei apelative sarcastice cu privire la aspectul sau fizic si activitatea pe care aceasta o desfasoara la postul concurent Realitatea TV. Potrivit adevaratul.ro, Mircea Badea ar fi asemanat-o pe Denise Rifai cu personajul „Miss Piggy“ din serialul animat „Mu […]
    • Dorian Popa amana “aroganta” promisa fanilor! august 7, 2019
      Dorian Popa, un adevarat sex-simbol in randul adolescentelor din Romania, si-a dezamagit fanii dupa ce nici in acest an nu si-a putut tine promisiunea fata de acestia, respectiv aceea de a-i invita in noua sa casa cu ocazia aniversarii celor 31 de ani la o petrecere cu spuma la piscina. Vedeta inca lucreaza la constructia […] Articolul Dorian Popa amana “aro […]