Forturile Bucurestiului

„In jurul capitalei, de-a lungul soselei de centura, zac 30 de forturi si baterii, majoritatea abandonate. Constructiile monumentale, ascunse sub vegetatie, se dezintegreaza, dar inca mai pot fi salvate.

Am hotarat sa sarim peste poarta ruginita. Ne-am facut apoi loc printre tufe, ne-am furisat prin iarba inalta, printre gunoaie, musuroaie, balti si noroaie, pana am ajuns la o cladire cu un fronton impunator. Era Bateria intermediara 4-5. Muste bazaiau nervoase in jurul unei mate moarte si duhnea ingrozitor.

Cand am masurat cu o creanga adancimea santului de aparare din fata intrarii, broastele din el au inceput sa sara panicate de colo-colo. Era mal, nu aveam cum sa trecem prin el, pentru ca ne-am fi putut afunda. Am sarit inauntru pe o fereastra si m-a izbit mirosul de umezeala si putred. Cunosteam, in principiu, constructia, pentru ca era la fel ca si celelalte doua baterii pe care le vazusem deja cu Stefan Cristescu, un tanar arhitect de 26 de ani ce vizitase, cu sarg si pasiune, multe astfel de fortificatii in ultimii ani.

Aici era insa mai intuneric, mai infricosator. Aceasta a fost una dintre opririle noastre din turul pe care l-am facut prin camuflata centura de fortificatii a capitalei, formata din 36 de constructii: forturi si baterii, ridicate in urma cu peste 110 ani pentru a proteja orasul. Am inteles atunci emotiile pe care le-a avut Cristescu de fiecare data cand descoperea cate un loc nou, si l-am invidiat. Timp de 5 ani, el a cautat prin arhivele militare si prin carti vechi. „Am aflat de existenta lor de la niste prieteni romani stabiliti in Belgia, care vizitasera fortificatii din alte tari, construite in aceeasi perioada” – povesteste Cristescu.

„Centura are o importanta deosebita, pentru ca e unul dintre ultimele sisteme de fortificatii omogene in jurul unei capitale dupa planul celebrului general Brialmont si reprezinta stadiile finale ale fortificatiilor detasabile. Proiectul lui Stefan Cristescu reprezinta primul pas in cercetarea necesara pentru valorificarea acestora, dupa care e nevoie de un proiect pentru restaurarea si punerea lor in valoare” – spune Sergiu Isopescu, cercetator la Institutul pentru Studii Militare. Istoria centurii fortificate a Bucurestiului incepe odata cu venirea pe tronul Romaniei, in 1866, a lui Carol I.

Printul de 27 de ani, discipol al celebrului feldmaresal Moltke, punea pentru prima data problema construirii unor forturi care sa apere capitala in cazul unui pericol extern. Aceasta era una dintre actiunile sale prin care incerca sa ridice standardul unei Romanii ramase in urma in mai toate domeniile. Lucrarea urma sa fie una de mare amploare.

S-au infiintat mai multe comisii, care au facut studii pentru a gasi modalitatea cea mai eficienta de a construi fortificatiile. Artileria se dezvolta repede, in contextul revolutiei industriale, si centura de aparare trebuia sa fie adaptata la acest progres. In anul 1882, dupa obtinerea independentei tarii, o noua comisie reincepea studiile intrerupte din cauza razboiului, terminat in 1877.

In paralel cu comisia din Romania, ce i se parea, probabil, ineficienta, Carol I l-a invitat la Bucuresti pe generalul belgian Henri Alexis Brialmont, cel mai cunoscut si apreciat inginer militar al secolului al XIX-lea, care proiectase fortificatii pentru orasele Liege, Namur, Anvers. Un Bucuresti fortificat „ar creste importanta militara a Romaniei astfel, incat ea va fi in stare sau de a refuza participarea la un rasboi care nu i-ar conveni, sau de a cere avantagii, la care nu ar putea altfel pretinde” – spunea generalul.

Doi ani mai tarziu, belgianul a alcatuit un proiect pentru fortificarea capitalei, ce prevedea construirea unei centuri de 70 de kilometri, care sa aiba 18 forturi si 18 baterii intermediare, cu o distanta de aproximativ 2 kilometri intre ele. Artileria avea sa fie plasata sub cupole cuirasate, iar 33.000 de soldati urmau sa populeze fortificatiile. Planul facut de Brialmont impartea centura in 3 sectoare, dintre care cel mai putin aparat era cel sudic, directie din care el considera ca ar fi cel mai improbabil un atac asupra orasului.

Ironia a facut ca exact aceasta sa fie partea din care a venit armata germana in anul 1916 (centura de fortificatii fusese oricum dezafectata), cand a ocupat Romania. Costul total al lucrarilor, preconizat de Brialmont, era de 88.275.080 lei aur, adica echivalentul a circa 500 de milioane de euro.

Lucrarile au inceput in 1884. Fiecare fort lua numele localitatii in apropierea careia era construit, iar dupa doi ani fortificarea capitalei era declarata, prin lege, lucrare de utilitate publica. In anul 1887, Brialmont modifica planurile, pentru ca forturile sa faca fata obuzului-mina aparut in 1884, ducand astfel la o crestere considerabila a costurilor, asa ca romanii au cerut noi schimbari pentru a scadea din cheltuieli. Generalul nu le-a redus suficient insa si ultimele modifica ri au fost facute de catre generalul Berindei, directorul lucrarilor, costurile scazand de data aceasta substantial.

Insa acum structura centurii arata diferit de cea proiectata de belgian. Unuia dintre forturi, cel de la Afumati, i-a fost modificata structura chiar in timpul constructiei. Acesta, la fel ca multe altele, e azi parasit si degradat.

„Terenul pe care se afla e al lui Gigi Becali. Asteapta ca fortul sa cada singur” – povesteste paznicul santierului prin care trebuie sa treci ca sa ajungi la fort, referindu-se la terenul care apartine, in realitate, unui investitor strain. In 1888, Carol I a vizitat pentru prima oara centura de fortificatii. Anul urmator a fost dominat de intense discutii si polemici, atat in parlament, cat si in presa, cu privire la utilitatea fortificatiilor. Intentiile regelui s-au lovit, la fel ca in alte cazuri, de opozitia romanilor. Lucrarile aveau insa si sustinatori, printre care ziarul „Romania libera”.

Dupa construirea unei cai ferate, ritmul lucrarilor a crescut considerabil. In plus, la Braila era infiintata prima fabrica de ciment din Romania, care a furnizat intreaga sa productie de ciment Portland constructiei centurii, pana la finalizarea lucrarilor, in conditiile in care pana atunci cimentul folosit fusese de import. Lucrarile la fortificatii se incheiau in 1894, dupa 10 ani de la inceperea lor, costurile totale fiind de 111.500.000 de lei aur, adica echivalentul a 613 milioane de euro, egale cu bugetul armatei romane pe trei ani.

Proiectul a fost unul grandios, suprafata totala a constructiilor depasind 120 de hectare. Unele forturi ajung la 11,60 de hectare. Soseaua si calea ferata construite special pentru a usura accesul la fortificatii au fost camuflate, iar forturile au fost acoperite cu un strat de pamant cu o grosime intre 2 si 8 metri, pe care a crescut mai tarziu vegetatie.

Carol I ii trimitea o scrisoare fratelui sau, Fritz von Hohenzollern, in care se arata multumit de felul in care au fost finalizate lucrarile: „… toate instalatiile corespund intru totul standardelor impuse unor astfel de fortificatii moderne.

Bucurestiul poate fi socotit in aceasta privinta ca un model ce merita vazut” – spunea el. In anul 1914, Carol I murea, la numai trei luni de la inceputul Primului Razboi Mondial, parte din marea sa mostenire fiind si un Bucuresti fortificat.

„Tunurile vor bubui din toate forturile din Bucuresti, Focsani, Galati ridicate de Mine, ca un scut puternic al vetrei stramosesti, in timpuri de grele incercari, de cari cerul sa pazeasca tara” – spunea regele. „Fortificatiile Bucurestiului sunt deosebite: ele au fost ridicate in ultima perioada in care se manifesta interes pentru estetica acestui tip de constructie, avand elementele compozitionale si stilistice specifice arhitecturii militare din secolul al XIX-lea” – povestea Stefan Cristescu la prima noastra intalnire.

La 17 august 1916, Romania intra in razboi de partea Antantei. Cu o luna inainte, ministrul de razboi, Ion I. C. Bratianu, hotarase subit parasirea si dezarmarea fortificatiilor, printr-un ordin secret catre Comandamentul Cetatii Bucuresti, in vederea inarmarii trupelor de camp. Strategia de aparare a Romaniei, confirmata prin studii incepand din 1872, era acum abandonata, locul ei fiind luat de una ofensiva, pe care armata romana nu avea capacitatea s-o sustina.

E posibil ca aceasta schimbare radicala sa fi fost facuta datorita influentei pe care au avut-o doi teoreticieni ai strategiei militare ofensive din armata franceza, dar si propagandei germane din 1914, ce a urmat cuceririi oraselor Liège si Namur, din Belgia, ambele avand centuri de fortificatie proiectate tot de generalul Brialmont.

„Tata ne mai spunea ca vor fi lupte si in jurul Bucurestiului, ca forturile vor rezista, in cel mai rau caz, cateva zile” – scria in Memorii Mircea Eliade despre forturile abandonate in secret. Nemtii, pregatiti pentru a ataca fortificatiile, au intrat nestanjeniti in capitala si au ocupat, apoi, la sfarsitul anului 1916, doua treimi din teritoriul tarii.

Nu s-a putut da niciodata raspuns polemicilor cu privire la utilitatea fortificatiilor. Azi au mai ramas 17 forturi si 13 baterii intermediare, din cele 36 de constructii, restul fiind distruse din cauza unor explozii accidentale ale depozitelor de munitii.

Multe dintre ele sunt degradate, parasite si inundate. Majoritatea se afla pe teritoriul unor unitati militare, dar nu au mai fost folosite. Unele au gazduit sau mai gazduiesc ciupercarii ori depozite de muraturi sau sunt abandonate, ascunse sub vegetatie. Doar una dintre baterii a fost transformata in hotel.

Arhitectul Stefan Cristescu, cel care a studiat si ne-a facut cunoscuta povestea centurii de fortificatii a Bucurestiului, propune valorificarea bateriilor si a forturilor, o oportunitate care se contureaza odata cu extinderea orasului. Acelasi tip de constructii din Franta, Belgia sau Olanda au fost transformate in centre culturale, restaurante, crame, parcuri de distractii sau chiar cluburi de noapte.

Arhitectul crede ca este posibila valorificarea si in cazul forturilor si al bateriilor din jurul Bucurestiului, unde s-ar putea face parcuri de distractii, centre culturale, cluburi sau hoteluri. Conform lui Sergiu Isopescu, in alte tari exista ONG-uri care se ocupa de punerea lor in valoare si Proiectul european Luxemburg pentru prezervarea acestora. „Pentru aceasta insa este nevoie de demilitarizarea lor si de inscrierea acestor constructii pe Lista monumentelor istorice, pentru a le proteja.

Centura de fortificatii din jurul Amsterdamului este pe Lista Patrimoniului Mondial. Cred ca orasul ar avea mult de castigat, din punct de vedere turistic, economic si cultural, daca centura ar fi valorificata” – spune el.”

Sursa:  Natgeo.ro
Reclame

Fata nevazuta a razboiului. Ceasul si chipiul maresalului Averescu se afla la Farcasa

averescuAnul acesta, la 9 martie, s-au implinit 150 de ani de la nasterea uneia dintre cele mai prestigioase personalitati militare ale neamului romanesc, pe cat de cunoscuta si apreciata de unii, pe atat de controversata pentru altii: maresalul Alexandru Averescu. De multe ori, faptele unor militari de asemenea anvergura par a nu mai impresiona generatiile mileniului III, ele constituind fundalul unor manifestari oficiale mai mult sau mai putin convingatoare. Mai impresionante raman insa gesturile, episoadele inedite din viata lor, obiectele ramase de la ei etc. In cazul de fata, ne vom referi la o asemenea situatie. Prof. dr. Dumitru D. Ionita, din localitatea Farcasa-Frumosu, judetul Neamt – mare si norocos iubitor de istorie -, poseda in vasta lui colectie de artefacte cateva obiecte apartinand maresalului Averescu, unele dintre ele fiind primite, in semn de pretuire din partea maresalului, de catre bunicul inimosului profesor.

Un episod necunoscut din Batalia de la Marasesti din 1917

Zilele trecute profesorul dr. Dumitru D. Ionita ne-a trimis la redactie cateva poze si un text impresionant care vorbesc despre un episod necunoscut pana acum din timpul Primului Razboi Mondial, ai carui protagonisti au fost bunicul sau si maresalul Averescu. “In vara anului 1917, generalul Averescu – viitorul maresal din 1930 – se afla pe front, in zona Marasesti, fiind comandantul Armatei a II-a, unde exista o cota ce se afla in mainile germanilor. Acolo era instalat un cuib de mitraliera care decima trupele romane, oprindu-le asalturile. Numeroasele atacuri ale ostasilor nostri s-au soldat cu sute de morti. Au fost si misiuni de voluntari care au avut aceeasi soarta. Dar un soldat de pe Valea Bistritei, comuna Farcasa, judetul Neamt, Gavril Tanasa, s-a oferit si el voluntar”, ne relateaza profesorul Dumitru D. Ionita. O dimineata cetoasa schimba viata soldatului Gavril Tanasa.  Era o dimineata racoroasa, cu putina ceata, elemente care au favorizat misiunea curajosului voluntar. “Acesta a inaintat pana la respectiva cota taras. Nemtii se aflau la masa, dupa relatarea soldatului. Fara a mai sta pe ganduri, a aruncat doua grenade, nimicind cuibul de mitraliera. A luat apoi arma nemtilor si s-a intors in liniile de lupta romanesti. Cand s-a apropiat de pozitiile noastre, generalul Averescu tocmai trecea cu automobilul. A strigat la soldat, intrebandu-l de unde vine. Apoi, s-a dat jos si a primit raportul acestuia despre isprava facuta. Impresionat de cele relatate, generalul, cu lacrimi in ochi, la imbratisat pe soldat, spunandu-i: «Acesta este adevaratul chip de erou al ostasului roman ce coboara in negura veacurilor!». Apoi, drept pretuire, i-a oferit ceasul de buzunar, primit de general de la Regele Carol I. Peste numai cateva zile, l-a decorat cu “Virtutea Militara”, iar la ceremonial, generalul i-a spus: «Pe langa ceasul regelui, iti ofer si chipiul meu de general. Sa le pastrezi cu sfintenie!», ceea ce avea sa faca toata viata bravul ostean”, ne mai spune Ionita. Ceasul de la Regele Carol, epoletii si cordonul de maresal Eroul acelei zile memorabile din timpul Primului Razboi Mondial a fost bunicul lui Dumitru Ionita. De atunci si pana astazi, obiectele atat de pretuite se afla in posesia profesorului de la Farcasa. Ceasul este confectionat din argint, iar cheia corzii, din aur. Pe capacul din spate este gravat bustul Regelui Carol I, de culoarea maron, pe un fundal auriu. Pasionatul colectionar ne-a mai trimis si poza cu epoletii de colonel, precum si cordonul maresalului, alaturi de revolverul cu insemnele regale batute in aur. Piesele sunt trecute in OPCN, iar revolverul are permis de arma de panoplie. Si iata cum cateva obiecte si fapte petrecute intr-un trecut atat de tumultuos vin sa ne reaminteasca despre un mod de asumare a istoriei, a unui moment dramatic din timpul Primului Razboi Mondial, la care au rezonat la fel doi militari, desi fiecare dintre ei s-a aflat la polul opus al ierarhiei: unul in frunte, generalul Averescu, si altul la talpa oastei, soldatul Gavril Tanasa. Daca despre primul istoria continua sa vorbeasca, despre cel de-al doilea nu s-a stiut nimic pana acum, asa cum nu se cunosc multe alte fapte de vitejie savarsite de miile de soldati anonimi cazuti in razboaiele acestui neam. Patru “secvente ale istoriei secolului XX”, neiertate de comunisti Figura si faptele maresalului Averescu continua si astazi sa fie studiate de specialisti. “Opera sa militara cuprinde cu deosebire latura operationala a gandirii militare, arta militara si partile sale constitutive. Tactica este ramura pe care o abordeaza cu cel mai larg interes”, spune mr. dr. Ioan Parean. Fara sa ne propunem a vorbi pe larg despre activitatea acestui deosebit militar al armatei romane, nu putem sa nu abordam si celelalte aspecte care i-au adus critici, mai ales in perioada comunista, cand personalitatea lui Averescu a fost pusa intr-un con de umbra, doar momentul Marasesti 1917 fiind tratat cu o oarecare deschidere. Vom recurge la aceasta scurta trecere in revista a cauzelor pentru care figura maresalului Averescu nu “a cadrat” cu criteriile de apreciere comuniste, facad apel tot la studiul domnului mr. Ioan Parean, intitulat “Maresalul Alexandru Averescu – conducator militar de exceptie”. Asadar, adversitatea istoriografei comuniste impotriva acestui mare militar se datora implicarii lui “in patru secvente ale istoriei romanesti din secolul XX”. Primul fapt incriminat, care a fost pus in sarcina maresalului Averescu, a fost reprimarea brutala a rascoalei taranesti din anul 1907, an in care acesta era ministru de razboi in guvernul Dimitrie A. Sturza (12 martie 1907- 27 decembrie 1908). Al doilea moment care nu putuse fi iertat maresalului a fost interventia in forta si arestarea delegatilor participanti la lucrarile Congresului General al Partidului Socialist din Romania (Congresul I al PCR) care votasera transformarea partidului in Partidul Comunist din Romania si afilierea lui, fara rezerve, la Internationala a III-a Comunista. La acea data, Averescu era presedinte al Consiliului de Ministri (prim-ministru) in guvernul ce-i purta numele (13 martie 1920-17 decembrie 1921). O alta vina atribuita generalului Averescu, pe atunci au fost intalnirile avute in anii 1924 si 1926 cu liderul fascist al Italiei, Benito Mussolini, si semnarea impreuna cu acesta a “Pactului de amicitie dintre Italia si Romania”, care avea si unele prevederi ce vizau atitudinea comuna fata de guvernul sovietic. In fine, Averescu a fost considerat de catre istoriografia comunista, deoarece a fost liderul Partidului Poporului (pana in 1920 Liga Poporului), un adversar de temut pe scena politica a Romaniei interbelice pentru partidele de orientare comunista. De la sergentul cu picioarele degerate la bastonul de maresal Alexandru Averescu s-a nascut la 9 martie 1859 in orasul Bolgrad, judetul Ismail, in sudul Basarabiei, intr-o familie de romani. Tatal sau a fost slugerul Constantin Averescu, iar mama, Casuca Averescu, a fost o femeie deosebit de religioasa, care l-a influentat pe micul Alexandru in acest sens. Nu vom insista asupra studiilor sale profesionale, dar nu vom putea trece cu vederea dragostea pe care a purtat-o armatei, alaturi de care a participat la razboiul ruso-romano-turc din 1877-1878, cand, datorita modului in care si-a executat misiunile, a fost avansat la gradul de sergent si decorat cu “Trecerea Dunarii”, “Aparatorii Independentei” si “Medalia comemorativa de campanie”, o distinctie ruseasca. Dar exact in momentul in care se gandea foarte serios la o cariera militara, a primit o mare lovitura: trecerea in rezerva, din cauza conditiei sale fizice necorespunzatoare si a degeraturilor suferite in iarna petrecuta in campia Ohranei bulgare. La insistente repetate, doi ani mai tarziu, va fi reprimit in armata, la Scoala Divizionara de la Manastirea Dealu. Tanarul sublocotenent este trimis la studii militare in Italia, unde se casatoreste cu Clotilda, fosta primadona a Operei din Milano. De acum, stralucita sa cariera militara inseamna ridicari in grad, reprezentari in Rusia ale regelui Carol I, functii si demnitati, participari la evenimente si campanii militare stralucite, colaborari cu armata franceza in timpul Primului Razboi Mondial, luptele de la Marasesti etc. La 26 ianuarie 1918, din insarcinarea regelui Ferdinand formeaza un nou guvern, intr-o situatie deosebit de grea pentru tara, iar in continuare se va implica din ce in ce mai mult in politica. Ca dovada a recunoasterii meritelor sale in cele trei razboaie la care a luat parte, Alexandru Averescu a primit peste 120 de decoratii romane si straine, iar la 14 iunie 1930 a fost ridicat la gradul de maresal al Romaniei. Dupa o viata extrem de zbuciumata, pusa in slujba neamului romanesc, maresalul Averescu s-a stins din viata la Bucuresti, la 2 octombrie 1938, la varsta de 79 de ani si jumatate, fiind inmormantat in cripta aflata pe locul unde a spart frontul german la Marasesti, in mausoleul din aceasta localitate. Aici isi doarme somul de veci impreuna cu eroii romani cazuti in bataliile de pe aceste meleaguri in vara anului 1917, cand s-a petrecut si episodul cu soldatul Gavril Tanasa, prezentat de noi mai sus.

Rene Magritte şi fotografia

Muzeul Naţional de Artă al României în colaborare cu Delegaţia Valonia-Bruxelles la Bucureşti organizează în perioada 30 aprilie – 19 iulie 2009 expoziţia „Fidelitatea imaginilor. Rene Magritte şi fotografia”, eveniment înscris în cadrul Acordului de cooperare bilaterală între România şi Comunitatea franceză Valonia-Bruxelles pentru perioada 2008-2010.

Expoziţia cuprinde 59 de fotografii realizate de pictorul suprarealist Rene Magritte în perioada 1925 – 1955. Subiectele fotografiilor sale sunt îndeosebi familia şi prietenii, printre care scriitorii Louis Scutenaire, Paul Nouge, Marcel Marien, Paul Colinet, Irene Hamoir şi, bineînţeles, soţia sa Georgette Magritte şi fratele său Paul. Louis Scutenaire a fost cel care a constituit acest ansamblu de fotografii, pe care l-a prezentat în 1976 într-o expoziţie intitulată „Fidelitatea imaginilor” – aluzie la titlul tabloului „Trădarea imaginilor” pictat de Magritte în 1929, prin care artistul aminteşte faptul că imaginea unei pipe, chiar redată realist, într-o manieră aproape fotografică, nu este realitatea, ci o reprezentare.

Realizate cu un aparat Kodak obişnuit, în locuri alese intenţionat pentru banalitatea lor, fotografiile uimesc prin stranietatea compoziţiilor, prin punerea în scenă a personajelor. După cum evidenţia chiar Scutenaire, Magritte se amuza punând oamenii – soţia, prietenii – în situatii inventate înainte de a-i fotografia, în acelaşi mod în care aranja elementele tablourilor sale pentru a crea o altă lume. O parte din fotografiile prezente în expoziţie au fost folosite de artist drept etape în elaborarea unor picturi. Magritte se foloseşte de fotografie pentru a imortaliza o idee, înainte de a o transpune în registrul pictural, creând astfel un „joc al ecoului” între versiunea fotografică şi pictură.

pict

Vanghelie: „Cine-s ăştia, Depeche Mode? Dacă mă supăr, nu le dau nici o autorizaţie”

Marian Vanghelie surprinde, din nou, cu vastele lui cunoştinţe. De data aceasta, s-a remarcat prin cultura sa muzicală. Cine este Depeche Mode? Cu ce se ocupă? De ce vine în România? Toate aceste chestiuni îl lasă rece pe preşedintele depeche_mode_afis_2489_m, care susţine că ar renunţa fără să stea pe gânduri la concertul acestei formaţii şi ar înlocui-o cu petreceri cu bere şi mici.

„Cine-s ăştia, Depeche Mode? Dacă mă supăr, nu le dau nici o autorizaţie. Îi bag în consiliu şi plătesc de le sar capacele”, a spus Vanghelie, potrivit Cotidianul.

„Fanii lor oricum nu votează cu noi”, a mai spus Marian Vanghelie. Şi pe bună dreptate, sunt slabe şansele ca electoratul lui Vanghelie să fie format din persoanele care ascultă Depeche Mode.

Veteranii electro-pop de la Depeche Mode vor concerta din nou la Bucureşti pe 16 mai în Parcul Izvor. Aceasta va fi cea de-a doua apariţie a formaţiei la Bucureşti, după concertul din iulie 2006, pe Stadionul Naţional din capitală, când s-au adunat circa 45.000 de fani. Turneul va cuprinde 28 de oraşe din 22 de ţări şi va debuta în Israel, pe 10 mai 2009.

Pentru a păstra tradiţia, pe 1 mai, PSD va organiza mai multe petreceri în aer liber cu mici şi bere. Deocamdată, membrii partidului nu au hotărât locaţia petrecerilor. Două dintre posibilele locaţii sunt Bucureşti sau Cluj, cea din urmă fiind propusă de Mircea Geoană.

„Nu s-a stabilit nimic sigur deocamdată. Dar eu o să fac, oricum, ceva în Bucureşti”, a ţinut să menţioneze Vanghelie.

Antena3.ro

Cum să te droghezi legal. Ierburi halucinogene, comercializate în zeci de magazine din România.

Nu este marijuana şi nici nu e ilegală. E o afacere cu droguri numite altfel, dar tot droguri.smoke-legal Oficial, nu sunt destinate consumului uman, însă nu se vând la pet shop şi nici nu le ia cineva pentru căţel. Poliţia ştie că e vorba de droguri, însă spune că nu are ce face atâta vreme cât substanţele nu sunt pe lista celor interzise.

Magazinele în care se vând ierburi halucinogene s-au înmulţit precum ciupercile după ploaie. Dacă anul trecut le numărai pe degete, acum sunt sute de astfel de locuri.

În Capitală unul dintre weed shop-uri e chiar în cartierul Dorobanţi, zona puştilor cu bani. Clienţii sunt atraşi cu un banner mare pe care e desenată o frunză de marijuana. Mesajul e clar. Ierburile măcinate se vând în flacoane mici iar amestecul ar putea fi folosit ca odorizant de cameră sau îngrăşământ pentru plante. În realitate în magazin găseşti ţigări deja făcute, din ierburile minune.

Pe produs scrie foarte clar – pastilele nu sunt destinate consumului uman. Pe site, aceleaşi recomandări. Totuşi, tot pe site producătorii le promit consumatorilor o „senzatie de energie puternică, curată, cu mici deviaţii de percepţie”. Şi tot ei le recomandă să nu consume mai mult de patru pastile pe săptămână. Afişele din magazinele de profil afişele sunt şi ele halucinante.

În România, afacerea e nouă. A început, se pare, anul trecut, şi cel mai bine a prins în Iaşi unde există deja peste 30 de magazine. Acolo au apărut şi primele probleme.

Dacă în România ierburile respective nu sunt catalogate drept interzise, în ţări ca Danemarca, Suedia, Grecia ele au fost deja clasificate drept droguri de risc. La noi doar Ministerul Sănătăţii le-ar putea scoate în afara legii dacă le-ar trece pe lista substanţelor periculoase.

Mărirea şi decăderea unui impresar porno

Marirea sau decadera unui loser, pentru cine nu stie, aduc aminte cum anul trecut la Eros Show a venit cu 4 zdrente coborate dintr-o limuzina, pe ele ducandu-le in lese, superb, ce sa zic, de mare efect, pe una dintre ele ce avea ochii la fel de rosii ca si el (cred ca nu de la cirese) a incercat sa o futa in cur, dar nu a reusit deoarece barbatia din pantaloni avea doar 5-7cm si se indoia de la jumate. Cand o ai mica de ce o arati in public , iti place sa te pedepsesti singur?
Uitaţi-vă la televizor: e plin de personaje porno. Eleva porno, primarul porno, bunicuţa porno, judecătoarea porno etc. Pare, într-adevăr, simplu să faci entertainment pentru aduţi. În special pe timp de criză, cînd, pentru o scenă de sex de 15-20 de minute, o actriţă de Doamne-ajută primeşte între 150 şi 300 de euro, în timp ce amatoarele culese de la colţul străzii se mulţumesc cu 2-300 RON. Dar realitatea din teren demonstrează că pînă şi industria contactelor sexuale are nevoie de management ca la carte, profesionalism acut şi, paradoxal, seriozitate nemţească. Urmează o poveste cu mulţi de „X“ din care, dacă nu avem nimic de învăţat, avem, cu siguranţă, cîte ceva de rîs.
Morala: nu amesteca umorul cu sexul. Trebuie să fii un mare artist ca să faci dintr-o astfel de combinaţie explozivă un film de calitate.


A început de la Gigi Becali

Epopeea oarecum erotică începe în 2005, la Giurgiu, cînd tînărul de 20 de ani Daniel Dumitru, care avea ca ocupaţie secundară manufacturarea bijuteriilor ieftine la atelierul părinţilor săi (prioritatea fiind alergatul după cai verzi pe pereţi), a avut un vis umed: să facă bani din ceea ce alţii fac doar copii. Numele de scenă – Sharky – i-a venit firesc, după vizionarea unui documentar la Animal Planet. Cum ar veni, Rechinaşul (foto). După cîteva vizite de informare pe la tîrguri de profil, tipul face cunoştinţă cu managerul veteran Zoltan Nagy. După ţigara de după, e o pîine de mîncat. Din banii de întreţinere, Sharky cumpără în 2008 cîteva domenii sonore pe Internet (printre care http://www.becaligeorge.ro şi http://www.becali-george.ro) şi îşi face debutul pornografic în presă: „Le vînd cu 100.000 de euro. Dacă pînă la sfîrşitul anului nu vor fi cumpărate, le voi folosi pentru a-mi promova filmele porno. Dacă Gigi Becali nu-mi dă banii, a încurcat-o!“. Paradoxal: Gigi chiar a încurcat-o, dar giurgiuveanul n-are nici un merit.

Un scandal bine dotat

După o experienţă profesională ratată alături de Luminiţa, aka Donna Viper, o stripteuză din Constanţa (căreia, ca să se răzbune pentru că l-a înşelat, i-a furat cîinele din curte şi l-a vîndut în piaţă), Sharky încearcă să se afirme la Bucureşti. Aici o descoperă anul trecut pe Eleva Porno, aka Alexandra sau Lily Star. Îi promite, fără acoperire, 10.000 de euro pe lună, o îmbracă în chiloţei de danteluţă, o plimbă prin Piaţa Crîngaşi, o aruncă pe pagina întîi a ziarelor şi dă naştere unui scandal naţional. Acum, pînă şi profesoara de latină din Colegiul „Ion Creangă“ ştie cine e giurgiuveanul Sharky. În cele 15 minute de glorie, omul are timp să dea două-trei interviuri şi să tragă primul film, Eleva porno este exmatriculată. În care intră multă pasiune şi, teoretic, un buget de vreo 4.000 de euro (dintre care cîte 500 pentru fete şi 2-300 RON de căciulă pentru băieţi; restul ar fi intrat în locaţie, vizite medicale, montaj, lubrifiante). Practic, Sharky nu plăteşte mai nimic, întrucît îi convinge pe toţi cei implicaţi că participă doar la un casting, pentru testarea aptitudinilor. Comedia porno are parte şi de o lansare de fiţe în clubul Pat. Toate ziarele sînt acolo (recunoaştem: inclusiv noi). Site-ul lui, vampee.ro (cu doi de „e“, pentru că ăla cu un singur „e“ fusese rezervat de nişte băieţi deştepţi), începe să facă trafic. Pe lîngă trei băieţei cu probleme de erecţie şi trei puştoaice care exersează nişte poziţii şcolăreşti, în inventar se mai găsesc şi nişte şunculiţe ţărăneşti, fotografiate îndeaproape. Rezultă, per total, vreo 3.000 de euro, din care se scad costurile de întreţinere a site-ului. Deci 3.000 de euro pentru cinci-şase luni de muncă cu sexul.


Tăietură incendiară de montaj

În portofoliul lui Sharky intră rapid şi Piticul Porno, care deşi nu filmează nimic, apare peste tot. Dar problemele mici şi dese apar imediat. Toate casting-urile organizate de Sharky se dovedesc a fi nişte filmări pe bune, pe care le urcă imediat pe site, pentru a fi downloadate pentru 3 euro plus TVA. Previzibil: după atîtea ţepe, la casting-uri nu se mai prezintă nici un doritor de sex pe bani. În martie 2009, Elevul Porno (aka Dudu Steel), ţepuit şi el, face dezvăluiri incendiare despre fostul său impresar: „Se ocupă cu traficul de carne vie. Şi cu Alexandra Adam făcea la fel. O punea să se prostitueze pentru 200 de euro“. Informaţiile ulterioare sînt bulversante: după despărţirea de Sharky, pe care l-a acuzat că nu i-a plătit drepturile de autor, Eleva Porno ar fi fost cedată pentru 3.000 de euro unui peşte cu balta în sectorul 6 din Bucureşti, sau ar fi plecat din ţară, în aceleaşi scopuri, dar pe alţi bani.

O finalizare nefericită

Ultima speranţă a lui Sharky e la Budapesta, unde crede că va reuşi să impresarieze nişte fete consacrate în lumea porno şi îşi va tripla banii din cont. Cum în cont are zero lei, reuşeşte să-şi tripleze suma şi se întoarce în ţară la fel de bogat.

Am întrebat experţii: în România, în jurul producţiilor XXX nu se învîrt anual mai mult de, puţină atenţie, 50.000 de euro (suma include bugete pentru filmări, şedinţele foto aferente, download-uri pe site-urile autohtone de profil etc.). În Ungaria – totalul bate spre 600.000. În România, sînt 3 (trei) producători care chiar produc (Zoltan Nagy, Budoar, Alego Stil). Un exemplu de eficienţă locală: în 2008, nu s-a filmat nici un lungmetraj XXX cu actori români (doar s-au reeditat cîteva titluri din 2006). Singurele proiecte fezabile sînt scenele de amatori, filmate în apartament şi distribuite pe net. În Ungaria, activează cu succes zece producători locali, plus 20 străini, care dau marfă la toată Europa. Comentarii?

Finalul poveştii e trist ca orice faliment în capitalism. S-a întîmplat săptămîna trecută: site-ul vampee.ro s-a închis, iar Sharky a cedat toate materialele şi drepturile aferente site-ului goldengate-ro.com. Zicem a cedat, întrucît, conform contractului semnat cu Zoltan Nagy, Sharky primeşte zero lei pentru licenţă şi doar 25% din banii celor care vor plăti să vadă o producţie Vampee. Adică 40 de eurocenţi pentru o vizionare. Fără alternative, Sharky se întoarce la Giurgiu, cu coada de rechin între picioare, pentru a-şi relua activitatea de mic bijutier în atelierul părinţilor. La telefon nu mai răspunde. Poate l-a vîndut, ca să facă rost de bani pentru alte investiţii riscante. Capitalismul e dur. Hard as a rock, cum se zice în industrie.

Un incendiu a izbucnit la groapa de gunoi de lângă comuna Bolintin.

Un incendiu a izbucnit la groapa de gunoi de lângă comuna Bolintin. Traficul pe Autostrada Bucureşti – Piteşti este îngreunat din cauza fumului. Vom reveni cu amănunte.

Sursa: Realitatea TV
image_124005634177777400_11

  • Sunt doar ceea ce pot fi.

  • RSS Locuri de munca. Joburi.

    • Angajam Dansatoare. mai 9, 2009
      Angajam Dansatoare pentru targ. 5 zile – 7 ore/zi Conditii avantajoase. Seriozitate, Comunicativitate, Aspect fizic placut, Minim 18 ani. Tel: o721.249.149 Lasa ne un comment cu datele tale (numele, adresa de email, si telefonul- nu vor aparea pe site) si in 24 de ore te contactam noi. Anunțuri
    • Angajam maseuze. mai 8, 2009
      Te ai saturat sa te trezesti dimineata la aceeasi ora matinala, vrei un job unde sa-ti faci singura programul si sa castigi multi bani ? ? ?  Vrei sa fi independenta financiar, sa nu dai socoteala nimanui? Alatura-te  echipei noastre si iti vei redescoperi senzualitatea intr-un mod profitabil! Salon de masaj Ultracentral Angajam maseuze: -peste […]
    • Sampling – distributie materiale publicitare. mai 8, 2009
      Angajam domnisoare  pentru distributie materiale publicitare. Conditii: minim 18 ani, aspect fizic placut, comunicativa, seriozitate, punctualitate, fire sociabila. 0721.249.149 0ffice@siam.ro
    • Angajam Hostess pentru Targ – Sala Polivalenta. aprilie 27, 2009
      Angajam Hostess pentru targ Sala Polivalenta. Arati bine si esti dezinhibata? Nu mai sta pe ganduri. Rugam si oferim seriozitate. 8h/ zi- 5 zile .150-200 ron/zi 0721.249.149 Lasa ne un comment cu datele tale (numele, adresa de email, si telefonul- nu vor aparea pe site) si in 24 de ore te contactam noi.
  • RSS Topul saloanelor de masaj

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.