Peter Eckert, fotograful orb

fotografii Northfoto

Peter Eckert trăieşte în Sacramento, California, şi a studiat sculptura. Ba chair aceasta era şi munca lui de zi cu zi. Îşi folosea mâinile pentru a modela ceea ce vedea atât cu privirea cât şi cu ochii minţii. Ca orice alt artist vizual de altfel. Din păcate, în 1998, în urma unei boli, Peter a orbit. Iniţial, a crezut că viaţa lui e terminată. Ulterior, însă, a descoperit că poate să fie în continuare artist. Mai bine zis, fotograf. Astfel, americanul a început să facă fotografii cu ajutorul simţurilor care nu-i erau bolnave: pipăit, miros, auz… Ba mai mult, fotograful a organizat până acum şi câteva expoziţii, cât de curând urmând să organizeze una nouă.

Imagine 4

Forturile Bucurestiului

„In jurul capitalei, de-a lungul soselei de centura, zac 30 de forturi si baterii, majoritatea abandonate. Constructiile monumentale, ascunse sub vegetatie, se dezintegreaza, dar inca mai pot fi salvate.

Am hotarat sa sarim peste poarta ruginita. Ne-am facut apoi loc printre tufe, ne-am furisat prin iarba inalta, printre gunoaie, musuroaie, balti si noroaie, pana am ajuns la o cladire cu un fronton impunator. Era Bateria intermediara 4-5. Muste bazaiau nervoase in jurul unei mate moarte si duhnea ingrozitor.

Cand am masurat cu o creanga adancimea santului de aparare din fata intrarii, broastele din el au inceput sa sara panicate de colo-colo. Era mal, nu aveam cum sa trecem prin el, pentru ca ne-am fi putut afunda. Am sarit inauntru pe o fereastra si m-a izbit mirosul de umezeala si putred. Cunosteam, in principiu, constructia, pentru ca era la fel ca si celelalte doua baterii pe care le vazusem deja cu Stefan Cristescu, un tanar arhitect de 26 de ani ce vizitase, cu sarg si pasiune, multe astfel de fortificatii in ultimii ani.

Aici era insa mai intuneric, mai infricosator. Aceasta a fost una dintre opririle noastre din turul pe care l-am facut prin camuflata centura de fortificatii a capitalei, formata din 36 de constructii: forturi si baterii, ridicate in urma cu peste 110 ani pentru a proteja orasul. Am inteles atunci emotiile pe care le-a avut Cristescu de fiecare data cand descoperea cate un loc nou, si l-am invidiat. Timp de 5 ani, el a cautat prin arhivele militare si prin carti vechi. „Am aflat de existenta lor de la niste prieteni romani stabiliti in Belgia, care vizitasera fortificatii din alte tari, construite in aceeasi perioada” – povesteste Cristescu.

„Centura are o importanta deosebita, pentru ca e unul dintre ultimele sisteme de fortificatii omogene in jurul unei capitale dupa planul celebrului general Brialmont si reprezinta stadiile finale ale fortificatiilor detasabile. Proiectul lui Stefan Cristescu reprezinta primul pas in cercetarea necesara pentru valorificarea acestora, dupa care e nevoie de un proiect pentru restaurarea si punerea lor in valoare” – spune Sergiu Isopescu, cercetator la Institutul pentru Studii Militare. Istoria centurii fortificate a Bucurestiului incepe odata cu venirea pe tronul Romaniei, in 1866, a lui Carol I.

Printul de 27 de ani, discipol al celebrului feldmaresal Moltke, punea pentru prima data problema construirii unor forturi care sa apere capitala in cazul unui pericol extern. Aceasta era una dintre actiunile sale prin care incerca sa ridice standardul unei Romanii ramase in urma in mai toate domeniile. Lucrarea urma sa fie una de mare amploare.

S-au infiintat mai multe comisii, care au facut studii pentru a gasi modalitatea cea mai eficienta de a construi fortificatiile. Artileria se dezvolta repede, in contextul revolutiei industriale, si centura de aparare trebuia sa fie adaptata la acest progres. In anul 1882, dupa obtinerea independentei tarii, o noua comisie reincepea studiile intrerupte din cauza razboiului, terminat in 1877.

In paralel cu comisia din Romania, ce i se parea, probabil, ineficienta, Carol I l-a invitat la Bucuresti pe generalul belgian Henri Alexis Brialmont, cel mai cunoscut si apreciat inginer militar al secolului al XIX-lea, care proiectase fortificatii pentru orasele Liege, Namur, Anvers. Un Bucuresti fortificat „ar creste importanta militara a Romaniei astfel, incat ea va fi in stare sau de a refuza participarea la un rasboi care nu i-ar conveni, sau de a cere avantagii, la care nu ar putea altfel pretinde” – spunea generalul.

Doi ani mai tarziu, belgianul a alcatuit un proiect pentru fortificarea capitalei, ce prevedea construirea unei centuri de 70 de kilometri, care sa aiba 18 forturi si 18 baterii intermediare, cu o distanta de aproximativ 2 kilometri intre ele. Artileria avea sa fie plasata sub cupole cuirasate, iar 33.000 de soldati urmau sa populeze fortificatiile. Planul facut de Brialmont impartea centura in 3 sectoare, dintre care cel mai putin aparat era cel sudic, directie din care el considera ca ar fi cel mai improbabil un atac asupra orasului.

Ironia a facut ca exact aceasta sa fie partea din care a venit armata germana in anul 1916 (centura de fortificatii fusese oricum dezafectata), cand a ocupat Romania. Costul total al lucrarilor, preconizat de Brialmont, era de 88.275.080 lei aur, adica echivalentul a circa 500 de milioane de euro.

Lucrarile au inceput in 1884. Fiecare fort lua numele localitatii in apropierea careia era construit, iar dupa doi ani fortificarea capitalei era declarata, prin lege, lucrare de utilitate publica. In anul 1887, Brialmont modifica planurile, pentru ca forturile sa faca fata obuzului-mina aparut in 1884, ducand astfel la o crestere considerabila a costurilor, asa ca romanii au cerut noi schimbari pentru a scadea din cheltuieli. Generalul nu le-a redus suficient insa si ultimele modifica ri au fost facute de catre generalul Berindei, directorul lucrarilor, costurile scazand de data aceasta substantial.

Insa acum structura centurii arata diferit de cea proiectata de belgian. Unuia dintre forturi, cel de la Afumati, i-a fost modificata structura chiar in timpul constructiei. Acesta, la fel ca multe altele, e azi parasit si degradat.

„Terenul pe care se afla e al lui Gigi Becali. Asteapta ca fortul sa cada singur” – povesteste paznicul santierului prin care trebuie sa treci ca sa ajungi la fort, referindu-se la terenul care apartine, in realitate, unui investitor strain. In 1888, Carol I a vizitat pentru prima oara centura de fortificatii. Anul urmator a fost dominat de intense discutii si polemici, atat in parlament, cat si in presa, cu privire la utilitatea fortificatiilor. Intentiile regelui s-au lovit, la fel ca in alte cazuri, de opozitia romanilor. Lucrarile aveau insa si sustinatori, printre care ziarul „Romania libera”.

Dupa construirea unei cai ferate, ritmul lucrarilor a crescut considerabil. In plus, la Braila era infiintata prima fabrica de ciment din Romania, care a furnizat intreaga sa productie de ciment Portland constructiei centurii, pana la finalizarea lucrarilor, in conditiile in care pana atunci cimentul folosit fusese de import. Lucrarile la fortificatii se incheiau in 1894, dupa 10 ani de la inceperea lor, costurile totale fiind de 111.500.000 de lei aur, adica echivalentul a 613 milioane de euro, egale cu bugetul armatei romane pe trei ani.

Proiectul a fost unul grandios, suprafata totala a constructiilor depasind 120 de hectare. Unele forturi ajung la 11,60 de hectare. Soseaua si calea ferata construite special pentru a usura accesul la fortificatii au fost camuflate, iar forturile au fost acoperite cu un strat de pamant cu o grosime intre 2 si 8 metri, pe care a crescut mai tarziu vegetatie.

Carol I ii trimitea o scrisoare fratelui sau, Fritz von Hohenzollern, in care se arata multumit de felul in care au fost finalizate lucrarile: „… toate instalatiile corespund intru totul standardelor impuse unor astfel de fortificatii moderne.

Bucurestiul poate fi socotit in aceasta privinta ca un model ce merita vazut” – spunea el. In anul 1914, Carol I murea, la numai trei luni de la inceputul Primului Razboi Mondial, parte din marea sa mostenire fiind si un Bucuresti fortificat.

„Tunurile vor bubui din toate forturile din Bucuresti, Focsani, Galati ridicate de Mine, ca un scut puternic al vetrei stramosesti, in timpuri de grele incercari, de cari cerul sa pazeasca tara” – spunea regele. „Fortificatiile Bucurestiului sunt deosebite: ele au fost ridicate in ultima perioada in care se manifesta interes pentru estetica acestui tip de constructie, avand elementele compozitionale si stilistice specifice arhitecturii militare din secolul al XIX-lea” – povestea Stefan Cristescu la prima noastra intalnire.

La 17 august 1916, Romania intra in razboi de partea Antantei. Cu o luna inainte, ministrul de razboi, Ion I. C. Bratianu, hotarase subit parasirea si dezarmarea fortificatiilor, printr-un ordin secret catre Comandamentul Cetatii Bucuresti, in vederea inarmarii trupelor de camp. Strategia de aparare a Romaniei, confirmata prin studii incepand din 1872, era acum abandonata, locul ei fiind luat de una ofensiva, pe care armata romana nu avea capacitatea s-o sustina.

E posibil ca aceasta schimbare radicala sa fi fost facuta datorita influentei pe care au avut-o doi teoreticieni ai strategiei militare ofensive din armata franceza, dar si propagandei germane din 1914, ce a urmat cuceririi oraselor Liège si Namur, din Belgia, ambele avand centuri de fortificatie proiectate tot de generalul Brialmont.

„Tata ne mai spunea ca vor fi lupte si in jurul Bucurestiului, ca forturile vor rezista, in cel mai rau caz, cateva zile” – scria in Memorii Mircea Eliade despre forturile abandonate in secret. Nemtii, pregatiti pentru a ataca fortificatiile, au intrat nestanjeniti in capitala si au ocupat, apoi, la sfarsitul anului 1916, doua treimi din teritoriul tarii.

Nu s-a putut da niciodata raspuns polemicilor cu privire la utilitatea fortificatiilor. Azi au mai ramas 17 forturi si 13 baterii intermediare, din cele 36 de constructii, restul fiind distruse din cauza unor explozii accidentale ale depozitelor de munitii.

Multe dintre ele sunt degradate, parasite si inundate. Majoritatea se afla pe teritoriul unor unitati militare, dar nu au mai fost folosite. Unele au gazduit sau mai gazduiesc ciupercarii ori depozite de muraturi sau sunt abandonate, ascunse sub vegetatie. Doar una dintre baterii a fost transformata in hotel.

Arhitectul Stefan Cristescu, cel care a studiat si ne-a facut cunoscuta povestea centurii de fortificatii a Bucurestiului, propune valorificarea bateriilor si a forturilor, o oportunitate care se contureaza odata cu extinderea orasului. Acelasi tip de constructii din Franta, Belgia sau Olanda au fost transformate in centre culturale, restaurante, crame, parcuri de distractii sau chiar cluburi de noapte.

Arhitectul crede ca este posibila valorificarea si in cazul forturilor si al bateriilor din jurul Bucurestiului, unde s-ar putea face parcuri de distractii, centre culturale, cluburi sau hoteluri. Conform lui Sergiu Isopescu, in alte tari exista ONG-uri care se ocupa de punerea lor in valoare si Proiectul european Luxemburg pentru prezervarea acestora. „Pentru aceasta insa este nevoie de demilitarizarea lor si de inscrierea acestor constructii pe Lista monumentelor istorice, pentru a le proteja.

Centura de fortificatii din jurul Amsterdamului este pe Lista Patrimoniului Mondial. Cred ca orasul ar avea mult de castigat, din punct de vedere turistic, economic si cultural, daca centura ar fi valorificata” – spune el.”

Sursa:  Natgeo.ro

Fata nevazuta a razboiului. Ceasul si chipiul maresalului Averescu se afla la Farcasa

averescuAnul acesta, la 9 martie, s-au implinit 150 de ani de la nasterea uneia dintre cele mai prestigioase personalitati militare ale neamului romanesc, pe cat de cunoscuta si apreciata de unii, pe atat de controversata pentru altii: maresalul Alexandru Averescu. De multe ori, faptele unor militari de asemenea anvergura par a nu mai impresiona generatiile mileniului III, ele constituind fundalul unor manifestari oficiale mai mult sau mai putin convingatoare. Mai impresionante raman insa gesturile, episoadele inedite din viata lor, obiectele ramase de la ei etc. In cazul de fata, ne vom referi la o asemenea situatie. Prof. dr. Dumitru D. Ionita, din localitatea Farcasa-Frumosu, judetul Neamt – mare si norocos iubitor de istorie -, poseda in vasta lui colectie de artefacte cateva obiecte apartinand maresalului Averescu, unele dintre ele fiind primite, in semn de pretuire din partea maresalului, de catre bunicul inimosului profesor.

Un episod necunoscut din Batalia de la Marasesti din 1917

Zilele trecute profesorul dr. Dumitru D. Ionita ne-a trimis la redactie cateva poze si un text impresionant care vorbesc despre un episod necunoscut pana acum din timpul Primului Razboi Mondial, ai carui protagonisti au fost bunicul sau si maresalul Averescu. “In vara anului 1917, generalul Averescu – viitorul maresal din 1930 – se afla pe front, in zona Marasesti, fiind comandantul Armatei a II-a, unde exista o cota ce se afla in mainile germanilor. Acolo era instalat un cuib de mitraliera care decima trupele romane, oprindu-le asalturile. Numeroasele atacuri ale ostasilor nostri s-au soldat cu sute de morti. Au fost si misiuni de voluntari care au avut aceeasi soarta. Dar un soldat de pe Valea Bistritei, comuna Farcasa, judetul Neamt, Gavril Tanasa, s-a oferit si el voluntar”, ne relateaza profesorul Dumitru D. Ionita. O dimineata cetoasa schimba viata soldatului Gavril Tanasa.  Era o dimineata racoroasa, cu putina ceata, elemente care au favorizat misiunea curajosului voluntar. “Acesta a inaintat pana la respectiva cota taras. Nemtii se aflau la masa, dupa relatarea soldatului. Fara a mai sta pe ganduri, a aruncat doua grenade, nimicind cuibul de mitraliera. A luat apoi arma nemtilor si s-a intors in liniile de lupta romanesti. Cand s-a apropiat de pozitiile noastre, generalul Averescu tocmai trecea cu automobilul. A strigat la soldat, intrebandu-l de unde vine. Apoi, s-a dat jos si a primit raportul acestuia despre isprava facuta. Impresionat de cele relatate, generalul, cu lacrimi in ochi, la imbratisat pe soldat, spunandu-i: «Acesta este adevaratul chip de erou al ostasului roman ce coboara in negura veacurilor!». Apoi, drept pretuire, i-a oferit ceasul de buzunar, primit de general de la Regele Carol I. Peste numai cateva zile, l-a decorat cu “Virtutea Militara”, iar la ceremonial, generalul i-a spus: «Pe langa ceasul regelui, iti ofer si chipiul meu de general. Sa le pastrezi cu sfintenie!», ceea ce avea sa faca toata viata bravul ostean”, ne mai spune Ionita. Ceasul de la Regele Carol, epoletii si cordonul de maresal Eroul acelei zile memorabile din timpul Primului Razboi Mondial a fost bunicul lui Dumitru Ionita. De atunci si pana astazi, obiectele atat de pretuite se afla in posesia profesorului de la Farcasa. Ceasul este confectionat din argint, iar cheia corzii, din aur. Pe capacul din spate este gravat bustul Regelui Carol I, de culoarea maron, pe un fundal auriu. Pasionatul colectionar ne-a mai trimis si poza cu epoletii de colonel, precum si cordonul maresalului, alaturi de revolverul cu insemnele regale batute in aur. Piesele sunt trecute in OPCN, iar revolverul are permis de arma de panoplie. Si iata cum cateva obiecte si fapte petrecute intr-un trecut atat de tumultuos vin sa ne reaminteasca despre un mod de asumare a istoriei, a unui moment dramatic din timpul Primului Razboi Mondial, la care au rezonat la fel doi militari, desi fiecare dintre ei s-a aflat la polul opus al ierarhiei: unul in frunte, generalul Averescu, si altul la talpa oastei, soldatul Gavril Tanasa. Daca despre primul istoria continua sa vorbeasca, despre cel de-al doilea nu s-a stiut nimic pana acum, asa cum nu se cunosc multe alte fapte de vitejie savarsite de miile de soldati anonimi cazuti in razboaiele acestui neam. Patru “secvente ale istoriei secolului XX”, neiertate de comunisti Figura si faptele maresalului Averescu continua si astazi sa fie studiate de specialisti. “Opera sa militara cuprinde cu deosebire latura operationala a gandirii militare, arta militara si partile sale constitutive. Tactica este ramura pe care o abordeaza cu cel mai larg interes”, spune mr. dr. Ioan Parean. Fara sa ne propunem a vorbi pe larg despre activitatea acestui deosebit militar al armatei romane, nu putem sa nu abordam si celelalte aspecte care i-au adus critici, mai ales in perioada comunista, cand personalitatea lui Averescu a fost pusa intr-un con de umbra, doar momentul Marasesti 1917 fiind tratat cu o oarecare deschidere. Vom recurge la aceasta scurta trecere in revista a cauzelor pentru care figura maresalului Averescu nu “a cadrat” cu criteriile de apreciere comuniste, facad apel tot la studiul domnului mr. Ioan Parean, intitulat “Maresalul Alexandru Averescu – conducator militar de exceptie”. Asadar, adversitatea istoriografei comuniste impotriva acestui mare militar se datora implicarii lui “in patru secvente ale istoriei romanesti din secolul XX”. Primul fapt incriminat, care a fost pus in sarcina maresalului Averescu, a fost reprimarea brutala a rascoalei taranesti din anul 1907, an in care acesta era ministru de razboi in guvernul Dimitrie A. Sturza (12 martie 1907- 27 decembrie 1908). Al doilea moment care nu putuse fi iertat maresalului a fost interventia in forta si arestarea delegatilor participanti la lucrarile Congresului General al Partidului Socialist din Romania (Congresul I al PCR) care votasera transformarea partidului in Partidul Comunist din Romania si afilierea lui, fara rezerve, la Internationala a III-a Comunista. La acea data, Averescu era presedinte al Consiliului de Ministri (prim-ministru) in guvernul ce-i purta numele (13 martie 1920-17 decembrie 1921). O alta vina atribuita generalului Averescu, pe atunci au fost intalnirile avute in anii 1924 si 1926 cu liderul fascist al Italiei, Benito Mussolini, si semnarea impreuna cu acesta a “Pactului de amicitie dintre Italia si Romania”, care avea si unele prevederi ce vizau atitudinea comuna fata de guvernul sovietic. In fine, Averescu a fost considerat de catre istoriografia comunista, deoarece a fost liderul Partidului Poporului (pana in 1920 Liga Poporului), un adversar de temut pe scena politica a Romaniei interbelice pentru partidele de orientare comunista. De la sergentul cu picioarele degerate la bastonul de maresal Alexandru Averescu s-a nascut la 9 martie 1859 in orasul Bolgrad, judetul Ismail, in sudul Basarabiei, intr-o familie de romani. Tatal sau a fost slugerul Constantin Averescu, iar mama, Casuca Averescu, a fost o femeie deosebit de religioasa, care l-a influentat pe micul Alexandru in acest sens. Nu vom insista asupra studiilor sale profesionale, dar nu vom putea trece cu vederea dragostea pe care a purtat-o armatei, alaturi de care a participat la razboiul ruso-romano-turc din 1877-1878, cand, datorita modului in care si-a executat misiunile, a fost avansat la gradul de sergent si decorat cu “Trecerea Dunarii”, “Aparatorii Independentei” si “Medalia comemorativa de campanie”, o distinctie ruseasca. Dar exact in momentul in care se gandea foarte serios la o cariera militara, a primit o mare lovitura: trecerea in rezerva, din cauza conditiei sale fizice necorespunzatoare si a degeraturilor suferite in iarna petrecuta in campia Ohranei bulgare. La insistente repetate, doi ani mai tarziu, va fi reprimit in armata, la Scoala Divizionara de la Manastirea Dealu. Tanarul sublocotenent este trimis la studii militare in Italia, unde se casatoreste cu Clotilda, fosta primadona a Operei din Milano. De acum, stralucita sa cariera militara inseamna ridicari in grad, reprezentari in Rusia ale regelui Carol I, functii si demnitati, participari la evenimente si campanii militare stralucite, colaborari cu armata franceza in timpul Primului Razboi Mondial, luptele de la Marasesti etc. La 26 ianuarie 1918, din insarcinarea regelui Ferdinand formeaza un nou guvern, intr-o situatie deosebit de grea pentru tara, iar in continuare se va implica din ce in ce mai mult in politica. Ca dovada a recunoasterii meritelor sale in cele trei razboaie la care a luat parte, Alexandru Averescu a primit peste 120 de decoratii romane si straine, iar la 14 iunie 1930 a fost ridicat la gradul de maresal al Romaniei. Dupa o viata extrem de zbuciumata, pusa in slujba neamului romanesc, maresalul Averescu s-a stins din viata la Bucuresti, la 2 octombrie 1938, la varsta de 79 de ani si jumatate, fiind inmormantat in cripta aflata pe locul unde a spart frontul german la Marasesti, in mausoleul din aceasta localitate. Aici isi doarme somul de veci impreuna cu eroii romani cazuti in bataliile de pe aceste meleaguri in vara anului 1917, cand s-a petrecut si episodul cu soldatul Gavril Tanasa, prezentat de noi mai sus.

Rene Magritte şi fotografia

Muzeul Naţional de Artă al României în colaborare cu Delegaţia Valonia-Bruxelles la Bucureşti organizează în perioada 30 aprilie – 19 iulie 2009 expoziţia „Fidelitatea imaginilor. Rene Magritte şi fotografia”, eveniment înscris în cadrul Acordului de cooperare bilaterală între România şi Comunitatea franceză Valonia-Bruxelles pentru perioada 2008-2010.

Expoziţia cuprinde 59 de fotografii realizate de pictorul suprarealist Rene Magritte în perioada 1925 – 1955. Subiectele fotografiilor sale sunt îndeosebi familia şi prietenii, printre care scriitorii Louis Scutenaire, Paul Nouge, Marcel Marien, Paul Colinet, Irene Hamoir şi, bineînţeles, soţia sa Georgette Magritte şi fratele său Paul. Louis Scutenaire a fost cel care a constituit acest ansamblu de fotografii, pe care l-a prezentat în 1976 într-o expoziţie intitulată „Fidelitatea imaginilor” – aluzie la titlul tabloului „Trădarea imaginilor” pictat de Magritte în 1929, prin care artistul aminteşte faptul că imaginea unei pipe, chiar redată realist, într-o manieră aproape fotografică, nu este realitatea, ci o reprezentare.

Realizate cu un aparat Kodak obişnuit, în locuri alese intenţionat pentru banalitatea lor, fotografiile uimesc prin stranietatea compoziţiilor, prin punerea în scenă a personajelor. După cum evidenţia chiar Scutenaire, Magritte se amuza punând oamenii – soţia, prietenii – în situatii inventate înainte de a-i fotografia, în acelaşi mod în care aranja elementele tablourilor sale pentru a crea o altă lume. O parte din fotografiile prezente în expoziţie au fost folosite de artist drept etape în elaborarea unor picturi. Magritte se foloseşte de fotografie pentru a imortaliza o idee, înainte de a o transpune în registrul pictural, creând astfel un „joc al ecoului” între versiunea fotografică şi pictură.

pict

Pe 5 mai suntem rugaţi să ne ţinem respiraţia: Bucureştiul nu va avea aer timp de 3 minute

Anunt

raar2Bucureştenii sunt „avertizaţi” prin intermediul unui afiş că, în data de 5 mai, Capitala va rămâne timp de trei minute fără aer respirabil.

„Din cauza unor lucrări la sistemul de ventilare urbană, Regia Autonomă a Aerului Respirabil anunţă întreruperea aerului respirabil în Bucureşti timp de 3 minute, în data de 5 mai 2009, începând cu ora 14:00”, se arată în afiş.

Astfel, locuitorii Capitalei sunt rugaţi ca, în perioada anunţată, să „îşi ţină respiraţia”. În mod evident, textul anunţului nu este unul real. Afişul face parte dintr-o campanie care sprijină persoanele afectate de astm, data de 5 mai reprezentând Ziua Mondială a Astmului.

Astfel, avertizarea adresată bucureştenilor este pe atât de amuzant formulată, pe cât este de serioasă afecţiunea cu care se confruntă sute de mii de oameni din întreaga lume.

Foto: Antena3.ro

Gripa porcina UPDATE: Noua pandemie care ameninta omenirea

Gripa porcina UPDATE: Noua pandemie care ameninta omenirea

Marea Britanie se alatura listei tarilor care au impus alerta maxima fata de raspandirea gripei porcine, o noua epidemie mortala provocata de un virus necunoscut. Acesta forma de gripa a fost semnalata in Mexic unde a facut 81 de victime pana in prezent .

La ora actuala cadrele medicale din tari diverse precum Franta, Israel sau Noua Zeelanda, deja trateaza persoanele care au contactat boala. Expertii Organizatiei Mondiale a Sanatatii lanseaza avertismente cu privirea la declansarea unei adevarate pandemii care ar putea ameninta intreaga omenire.

Primul semnal de alarma in acesta directie a fost tras de catre Tony Ryall, Ministrul Sanatatii din Noua Zeelanda, care a declarat recent ca virusul gripei porcine a fost introdus in tara sa de catere un grup de elevi neo-zeenlandezi care s-a intors recent dintr-o calatorie in Mexic. 10 din cei 13 elevi s-au dovedit a fi seropozivi la testul anti-gripa porcina. Panica a izbucnit in Mexic odata cu decesul celor 81 de persoane infestate, specialistii avertizand ca virusul pestei porcine are potentialul de a ucide milioane de oameni. Acelasi virus si-a facut aparitia si in statele americane Texas, California, Kansas si New York. Autoritatile americane au intrat in alerta deoarece mii de cetateni americani care au calatorit recent in Mexic cu scop de afaceri sau turism, au intrat in contact cu persoane purtatoare ale virusului.

“Virusul este foarte contagios, poate fi fatal si are capacitatea de a deveni pandemic. Virusul a aparut initial la porci, dar a suferit o mutatie care-l face transmisibil si oamenilor. In aceste conditii lansez un apel ca oamenii sa stea cat mai mult timp in propriile case, sa ocoleasca locurile publice aglomerate si sa evite orice contact fizic” declara Jose Angel Cordova, Ministrul Sanatatii din Mexic, intr-o interventie de urgenta la televiziunea nationala. Virusul gripei porcine mai este denumit si virusul H1N1 de catre specialistii in virusologie. Nu exista inca un vaccin impotriva sa, dar medicii afirma ca persoanele infestate au unele sanse de a se insanatosi daca urmeaza un tratament antiviral.

Legendara Piramida Alba a fost descoperita in China.

O piramida antica, mai mare decat orice alta piramida din lume, chiar si decat cele din platoul Giza din Egipt, se spunea ca ar exista in apropierea orasului chinez Xi’an. Aceasta ar fi fost complet acoperita de vegetatie si de roci de-a lungul timpului, ceea ce o facea atat de greu de observat. Legenda de-a lungul veacurilor, Piramida Alba s-a dovedit insa o realitate odata cu descoperirea de senzatie a arheologului rus Maxim Yakovenco.

Primele mentiuni despre Piramida Alba au aparut in Occident in anii 40, atunci cand pilotul britanic James Gausmann a relatat prezenta probabila a acesteia langa orasul Xi’an. Accesul arheologilor occidentali a fost insa restrictionat pentru o mare parte de timp, dar atunci cand restrictiile au fost ridicate, acestia au scos la iveala numeroase monumente antice. Marea Piramida Alba nu se afla insa printre ele iar arheologii incepeau deja sa se gandeasca la un mit fara acoperire reala.

Cercetatorul rus, Maxim Yakovenco, a reusit insa sa identifice piramida care se aflase de-a lungul anilor chiar sub ochii specialistilor. Este vorba de Muntele Liangshan, aflat la circa 80 de kilometri de orasul Xi’an. In aparenta, Marea Piramida Alba chiar seamana cu un munte, doar un ochi experimentat putand face diferenta dintre o forma naturala de relief si una creata de mana omului.

„Exista o evidenta contributie a omului in asezarea pietrelor acestui munte. Rezulta ca Muntele Liangshan este in realitate o colosala constructie pierduta de aproape un mileniu si jumatate… Marea Piramida Alba”, afirma Maxim Yakovenco.

Legenda piramidei a luat nastere in anul 684 d. Hr., atunci cand al doilea imparat al dinastiei Tang, Gaozong, a fost inmormantat in uriasul monument. Sotia sa, imparateasa Wu, a continuat sa domneasca pana in anul 705 d.Hr, la moartea sa fiind ingropata alaturi de imparatul Gaozong. Este de altfel, singurul monument din China in care doi monarhi sunt inmormantati impreuna.

Cercetatorii afirma ca desi numeroasa piramide si monumente stravechi au fost scoase la iveala pana in prezent, peste 90% dintre cele care exista in realitate nu au fost descoperite.

Libido-gate – Arta santajului sexual


Watergate. Cuvantul s-a intiparit in constiinta americanilor ca sinonim al scandalului politic, sablon pentru nenumaratele “gates” ce vor urma: de la interceptari ilegale si bani negri la minciuni spuse pentru a acoperi o relatie extraconjugala lamentabila.

Unii spun ca motivul pentru care scandalul Watergate a escaladat, culminand cu demisia lui Richard Nixon din 9 august 1974, are legatura cu criza internationala monetara a acelor ani, cu inabilitatea presedintelui de a face fata colapsului sistemului Bretton Woods si al dolarului SUA intr-o maniera satisfacatoare pentru elita financiara anglo-americana. Sa fi fost asadar inlaturarea lui Nixon o lovitura de stat? Daca aceasta teorie nu va convinge, nicio problema: exista multe altele, pentru toate gusturile, inclusiv una conform careia presedintele “mazilit” nu ar fi fost decat o victima colaterala intr-un “libido-gate”, un savuros scandal cu prostituate si politicieni in “buna” traditie americana . De altfel, potrivit lui Jonathan Vankin si John Whalen, autorii cartii “Cele mai mari 80 de conspiratii din toate timpurile”, in spatele fiecarui scandal politic ca lumea se afla cate-o prostituata.

“Instalatorii” presedintelui
In contextul razboiului din Vietnam, scandalul Watergate se declanseaza in ’72, acelasi an in care, in luna noiembrie, Nixon va fi reconfirmat la Casa Alba. Pentru blocarea unei scurgeri de informatii delicate cu privire la operatiunile militare desfasurate in Vietnam (celebrele “Pentagon papers”, un studiu top-secret al Deparreagantamentul Apararii asupra implicarii Statelor Unite in Razboiul din Vietnam si in precedentele conflicte politice sau militare in sud-est-ul asiatic), si pentru a-l discredita pe presupusul responsabil, analistul militar Daniel Ellsberg, este mai intai devastat cabinetul psihiatrului acestuia din Los Angeles. Apoi, pe 17 iunie 1972, echipa de „instalatori” creata la “adapostul” presedintelui si insarcinata sa conduca operatiunile de sabotaj si spionaj, este prinsa in flagrant delict in in interiorul birourilor Comitetului Electoral al Democratilor, aflate in hotelul Watergate din Washington. Cei cinci, carora li se vor adauga ulterior alti doi complici, sunt surprinsi de paznicii de noapte in timp ce “plantau” microfoane sub birouri. Initial, stirea trece neobservata, fiind catalogata (inclusiv de Ron Ziegler, purtatorul de cuvant al presedintelui Nixon) drept o simpla tentativa de spargere („third-rate burglary attempt”); dar in ianuarie 1973 se stie deja ca cei 7 aveau toti mai mult sau mai putin legaturi cu Partidul Republican. Astfel, la doar doua luni distanta de la victoria democratilor in alegeri, doi membri ai comitetului pentru realegerea presedintelui, Gordon Liddy, fost agent FBI si fost angajat al Casei Albe, si James Mc Cord, ex CIA – ex FBI, insarcinatul cu securitatea in cadrul comitetului de realegere a lui Nixon, vor fi incriminati pentru spionaj in dosarul Watergate.

Cartita cu gatlejul adanc
Scandalul va fi alimentat copios de ancheta jurnalistica facuta de doi reporteri de la Washington Post, Bob Woodward si Carl Bernstein. Intrati in contact cu un misterios informator, supranumit “Deep throat”, dupa un personaj dintr-un popular film porno al epocii, Woodward si colegul sau vor dezvalui implicarea directa a staff-ului prezidential in activitati ilegale, intrand in istorie ca autorii celei mai faimoase anchete jurnalistice a secolului XX. Ce-i drept, dupa 30 de ani de la Watergate, raportul politica-mass-media parca si-a cam pierdut din “inocenta”: liderii politici si jurnalistii fiind de-acum parteneri intr-un joc de interese si santaje.

Faptele in sine, cele intamplate in criza Watergate sunt grave, dar gravitatea lor aproape ca face parte din cotidianul democratiilor occidentale; insusi Nixon le va subevalua impactul pana aproape de final. Noutatea in masura sa le promoveze la statutul de scandal super-mediatizat, imposibil de controlat politic, a fost tocmai existenta “cartitei”, a lui Deep Throat, adica a unei regii a mediatizarii, prin intermediul careia a putut fi retezata sistematic si transformata in cap de acuzare, fiecare tentativa de musamalizare a afacerii. In prezent se stie ca “Deep throat” era William Mark Felt, fost numarul 2 al F.B.I.-ului in acea perioada.

Ancheta si procesul
Asadar, FBI-ul va descoperi ca tentativa de a introduce aparatura de supraveghere la sediul democratilor face parte dintr-o campanie ampla de spionaj politic realizata la comanda presedintelui Nixon; activitati incepute in 1971, ce i-au avut in vizor pe toti potentialii candidati ai democratilor la urmatoarele alegeri prezidentiale. De asemenea, se va confirma si existenta unui cont ocult – denuntata tot de Washington Post – pentru finantarea celor mai diverse activitati de „intelligence”: precum punerea sub urmarire a rudelor candidatilor democrati, crearea de dosare cu privire la viata privata a acestora, falsificarea corespondentei, a comunicatelor de presa, ilegalitati in strangerea de fonduri, tentative de evaziune fiscala, mita. Chiar si sistemul de interceptare telefonica descoperit la cartierul general al democratilor se va demonstra tot o “gaselnita” benefica comitetului pentru realegerea lui Nixon si nicidecum al oponentilor partidului, cum va lasa presedintele o vreme sa se inteleaga. Pe parcursul procesului, in schimbul unei reduceri a pedepsei, McCord va face declaratii scrise menite a implica in mod direct comitetul de realegere a lui Nixon. De-acum afacerea capatase dimensiuni politice noi si neasteptate. In data de 30 aprile 1973, Nixon va fi constrans sa aprobe demisiile a doi dintre cei mai apropiati colaboratori, implicati adanc in afacere, Haldeman si Ehrlichman care, in cele din urma, vor ajunge chiar in inchisoare. Il va concedia si pe consilierul de la Casa Alba, John Dean, care incepand din acest moment se va transforma in martorul-cheie al anchetei parlamentare.


“Mazilirea” lui Nixon
Ploua la Washington, in acea zi de 8 august 1974, cea in care Richard M.Nixon devenea primul presedinte din istoria Statelor Unite constrans de imprejurari sa-si dea demisia. In dimineata urmatoare, in Washington Post, ziarul care a contribuit la ea in buna masura, articolul era insa semnat de o anume Carroll Kilpatrick si nu de Bob Woodward si Carl Bernstein. In articol, Kilpatrick amintea succesele de politica externa ale lui Nixon, spunea ca secretarul de stat Henry Kissinger va ramane in post, anunta ca succesorul lui Nixon va fi, pentru prima oara, un presedinte neales, Gerald Ford. Amintind duios de lacrimile din ochii oamenilor presedintelui, povestea cum, in ciuda ploii, o multime ordonata de persoane “resemnate si curioase” lua parte de pe trotuar, din fata Casei Albe, “la momentul cel mai dificil si mai dramatic din istoria natiunii.” O abordare parca prea “credula” pentru un ziar precum Post, precis in redarea derularii evenimentelor, nemilos in a scoate in fata contradictiile si inadvertentele care, pe parcursul celor doi ani ai cazului Watergate (din 17 iunie 1972 si pana pe 8 august 1974), le-au iesit din gura lui Nixon si acolitilor sai.

Arta santajului sexual
Realitatea este ca arta santajului sexual la Washington are cu adevarat o traditie. Iar unul dintre “pionieri” a fost nimeni altul decat J. Edgar Hoover, seful FBI, cel care gratie unor stufoase dosare sexuale a reusit sa domine politica americana (si opt presedinti) timp de aproape o jumatate de secol. Voluminoasele si confidentialele dosare ale lui Hoover au disparut, fireste, in mod pe cat de misterios pe atat de convenabil: de-aici o serie interminabila de teorii ale conspiratiei asortate, inclusiv posibilitatea ca oamenii lui Hoover sa fi distrus “explozivele” materiale, CIA sa fi pus mana pe ele sau “instalatorii” lui Nixon de la Watergate sa fi facut incercarea (esuata) de a le fura.

Teoria ca afacerea Watergate ar fi fost declansata, in mod cu totul neintentionat, din cauza unui retele de prostitutie cu clienti din lumea politica a fost propusa pentru prima oara de jurnalistul Jim Hougan, in cartea Secret Agenda. Hougan sugereaza ca reteaua de prostituate a lui Heidi Rikan, ce actiona in Columbia Plaza, un bloc de apartamente situat vizavi de hotelul Watergate, ar putea sa fi fost “fie o operatiune a CIA, fie tinta unei operatiuni a CIA”. Ipoteza lui Hougan este urmatoarea: fetele din Columbia Plaza deserveau o clientela politica foarte interesanta, compusa in principal din democrati care-si comandau dame de companie de la un telefon aflat in interiorul cartierului general al Comitetului National Democrat. Descoperind profitabila schema de “livrari la domiciliu”, acolitii lui Nixon ar fi decis sa-i urmareasca pe democratii doritori de sex, insa in demersul lor temerar, ei s-ar cam fi “calcat pe picioare” cu agentii CIA insarcinati si ei cu ascultarea liniilor telefonice. Conform acestei teorii, spionii infiltrati de CIA la Casa Alba s-ar fi vazut astfel obligati sa-i saboteze pe “instalatorii”mult prea zelosi ai lui Nixon pentru a proteja afacerile extrem de ilegale ale CIA.

Complotul se serveste “rece”
In cartea lor, cei doi autori ai “Celor mai mari 80 de conspiratii din toate timpurile” il citeaza pe un specialist in astfel de teorii, Peter Dale Scott, conform caruia, santajul sexual ar putea sa aiba un loc mult mai important in politica de la Washington decat ar putea parea la prima vedere. De altfel, numerosi investigatori ai viciilor de la Washington au ajuns la concluzia ca prostituate controlate de Mafie, agenti secreti si chiar businessmeni care se ocupau cu activitati de lobby la Washington, desfasurau de multa vreme actiuni secrete vizand compromiterea sexuala a membrilor Congresului si ai Administratiei. Acelasi Peter Dale Scott caracteriza fenomenul ca fiind “o operatiune permanenta, foarte bine organizata si protejata”. Scott, fost diplomat canadian si profesor de engleza la Universitatea Berkeley din California, a mers pana la a sugera ca sindicatul sexului de la Washington, exploatat de agentii serviciilor secrete si de mafioti, ar fi provocat cele mai importante scandaluri de la Washington, cel putin de la inceputul Razboiului Rece incoace.

Sa fi fost oare o actiune ilegala de spionaj sexual cea care a provocat fara intentie caderea lui Richard Nixon?! Peter Scott Dale pune pariu ca da. Mai mult, el avanseaza si scenariul unei istorii si mai indelungate a “industriei spionajului sexual”. Motivul? Matroana prostituatelor de la Watergate, Heidi Rikan, nu era nici ea o prostituata oarecare, ci prietena mafiotului Joe “Possum” Nesline, ale carui presupuse legaturi cu scandalurile homosexualilor din Congresul SUA vor provoca, un deceniu mai tarziu, suspiciunile detectivilor de la Washington.

Diferiti prieteni si fosti soti ai lui Rikan si ai colegei acesteia de camera, Mo Biner (de altfel sotia unui personaj cheie de la Watergate, John Dean) au avut legatura cu Quorum, “un club al persoanelor necasatorite” din anii ’60, condus de Bobby Baker, un fost colaborator al lui Lyndon Johnson (vicepresedinte in perioada lui JFK, si apoi presedinte al SUA). Scott pleaca de la premisa ca toate drumurile duc la Quorum, clubul lui Baker, acesta functionand multa vreme ca un fel de capcana sexuala intinsa politicienilor de catre mafioti si de catre serviciile de spionaj, in anii ’70.

Descopera.ro

Imaginea României în Afganistan: „Ooo, Romania, poor country…”

Afganii sînt obişnuiţi să fie trataţi ca un popor din lumea a treia spre a patra. Pe aeroportul din Frankfurt, călătorii spre Afganistan se îmbarcă de la porţi situate la nivelul cel mai de jos. Pe măsură ce cobori spre locul de aşteptare, te izbeşte un miros greu de kebab, iar la porţile de îmbarcare, operatorilor aerieni, cît or fi ei de nemţi, deci dedicaţi muncii, le lipseşte zîmbetul profesional de pe faţă. Cursele de Kabul sînt sporadice, fac escală la Istanbul, iar linia aeriană afgană „Ariana” are reputaţia (neconfirmată) de a nu oferi pasagerilor mîncare şi apă pe perioada celor 13 ore de zbor.
afganistan-patrula-man
Aeroportul din Kabul, muzeu al războiului

Din avion, Afganistanul pare o ţară nelocuită. Întinderi pustii, deşert cît vezi cu ochii. Peisajul selenar este întrerupt de lanţuri de munţi stîncoşi, aşezări cu locuinţe paralelipipedice făcute din pămînt, după un stas auster. Adevăratul Afganistan te întîmpină la coborîrea din avion. Lîngă pista aeroportului din Kabul, capitala afgană, zac avioane ruseşti contorsionate, schelete de elicoptere, grămezi de fier vechi lăsate parcă intenţionat acolo, ca nişte exponate într-un muzeu al războiului. Aeroportul sărăcăcios seamănă mai degrabă cu o autogară, în care călătorii neraşi, îmbrăcaţi în cămăşi lungi, şalvari şi turbane, stau pe vine şi aşteaptă „rata”. Nu există maşini de ghidare, autobuze de incintă sau cărucioare pentru bagaje. Nişte hamali murdari te îmbie să-ţi pui geamantanul de mînă în căruţul lor. Doar ochii şi dinţii le sclipesc pe faţa neîngrijită. La porţi, călătorii solicită controlul documentelor ca la licitaţie. Banda rulantă cu bagaje este un mecanism care depăşeşte răbdările afganilor, ce o escaladează agili pentru a-şi recupera bagajele. Cîţiva catîri care să le care paporniţele ar fi fost mai eficienţi decît tehnica ¬secolului XX. Agitaţia reprezintă starea de spirit a afganilor, care par gata de răscoală în orice moment. Cine e calm şi încearcă să respecte o ordine este, clar, străin de loc.

Kabulonia

Incursiunea în Kabul este o aventură. Centrul capitalei afgane este sinonimul haosului, o babilonie de nedescris. Străzile sînt largi, dar supraaglomerate, asfaltate, dar înecate în praf, cu magherniţe sprijinite una într-alta şi marfa expusă direct pe trotuar. Chiar şi măcelăriile etalează hălcile de carne în cîrlige atîrnate de cercevele. Oamenii sînt într-o continuă mişcare, vorbesc tare, gesticulează, pe ton de ceartă, gata parcă să se încaiere. În trafic nu există reguli de circulaţie. Traversarea străzii este, practic, imposibilă, căci în Kabul maşinile circulă bară la bară. Miliţianul este o ¬marionetă îmbrăcată prost, care dă întruna din mîini, indicînd sensurile de mers, dar fără ca cineva să-l bage în seamă. Dacia afganilor este Toyota rablagită, cu volanul pe dreapta. Nu are numere de înmatriculare, căci nici şoferul nu posedă permis de conducere. Autobuzele sînt ca nişte camioane de circ, ţipător colorate, cu ciorchini de pasageri căţăraţi pe geamuri, care ies prin plafoane, mîndri ca la o defilare.
Afganii evaluează oamenii după culoarea pielii. Cu cît eşti mai blond, cu atît eşti mai nobil. Şi mai bun de plată. Negustorii cer pentru o pereche de ghete ordinare 40 de dolari. Dacă ai timp şi răbdare, o scoţi la 15. Cele mai aprige tîrguieli au loc la sfîrşit de săptămînă, cînd la marginea bazelor militare se instalează bazarul. Comercianţii primesc ecuson de vizitator, iar marfa le este controlată la sînge: ceasuri, covoare, pietre (semi)preţioase, ţesături, obiecte de artă, majoritatea manufacturi. Americanii se dau în vînt după ele. Pe un cufăr, un afgan a luat 60 de dolari. Un şal este 10 dolari, o basma tradiţională – 1 dolar. Un ceas „de firmă” costă 20-30 de dolari. Bijuteriile, între 5 şi 30 de dolari. Preţurile sînt piperate, dar cumpărătorii americani sînt numai buni de jumulit. Dacă le spui afganilor că eşti din România, le trezeşti mila: „Ooo, Romania, poor country…” şi-ţi mai lasă din preţ.

Sărăcia şi mizeria cruntă în care trăiesc afganii sînt incredibile pentru lumea contemporană. La maternitatea din Kabul, îngrijitorii slinoşi fac focul în mijlocul „salonului”. Nou-născuţii şi lăuzele stau claie peste grămadă, ca într-un grajd imens, fără nici o normă elementară de igienă. Într-un tuci uriaş, un bucătar soios amestecă o fiertură greu de ghicit, şi mai greu de privit, dar tocmai bună pentru hrana pacienţilor. Cei care au vizitat locul declară cu mîna pe inimă că li s-a întors stomacul pe dos.

În Afganistan nu există ordine, uzanţe. Singura rînduială de care se ţine cont cu sfinţenie este ca femeile afgane să fie invizibile. Acoperite din cap pînă în picioare, drapate în burka tradiţională (o feregea cu un mic spaţiu zăbrelit în dreptul ochilor şi nasului), femeile-momîi sînt o apariţie stranie, care îţi dă o strîngere de inimă. „De la venirea noastră aici, au mai dispărut din burkas, iar femeile încep să-şi arate chipul”, sînt convinşi americanii de progresul civilizaţiei, început de la debarcarea lor în Afganistan. Femeile care îndrăznesc să se înfăţişeze sînt întodeauna însoţite şi poartă numai straie în culori închise. Copiii sînt desculţi, mucoşi, înfiorător de murdari şi au învăţat rapid avantajele reconstrucţiei ţării: au de la cine cerşi. Îţi bat în geam, în portieră, se milogesc, zîmbesc, vor să fie pozaţi. Orice afgan stă cu plăcere la fotografiat, mai ales dacă îi arăţi pe ecranul camerei digitale cum a ieşit în poză. După care îţi cer bani pentru că ţi-au servit drept model. Buzunarele trebuie păzite în permanenţă, ca şi viaţa, căci nu ştii de unde poate veni lovitura. Funcţionari ONU (aşa-numitele „soft targets”) au fost omorîţi pe stradă, la cumpărături, ziua în amiaza mare.

Ritualul supravieţuirii nu funcţionează întotdeauna

Nu degeaba militarii trimişi în Afganistan consideră că pericolul începe de la poarta bazei militare. Ca să ieşi din bază, se execută un întreg ritual. Militarii se echipează cu vestă antiglonţ, dar fără cască, pentru a nu trezi resentimente populaţiei purtătoare de sechele de pe vremea ocupaţiei sovietice. Arma este încărcată, iar glonţul tras pe ţeavă. Civilii primesc vestă antiglonţ şi nu fac un pas fără o escortă formată din minimum doi soldaţi. Şi, neapărat, cînd bariera de la punctul de control se ridică lăsîndu-ţi cale liberă, rosteşti o rugăciune scurtă, căci ştii cînd pleci, dar nu ştii dacă te mai întorci.

Afganii par prietenoşi, dar privirea lor este ascuţită ca o lamă. Cuvintele pe care le scrîşnesc printre dinţi nu e niciodată clar dacă sînt blesteme sau vorbe de bine. Singurele clipe cînd căutătura piezişă dispare, lăsînd loc înfrigurării, sînt la vede¬rea pachetelor de mîncare împărţite de soldaţii americani. Atunci, afganii lasă naţionalismul deoparte şi se ceartă pe croissant-uri sau apă minerală oferite de „good americans”. Nu întotdeauna, însă, transporturile umanitare sînt întîmpinate cu prietenie. La unul dintre nenumăratele check-point-uri de pe drumurile Afganistanului te poţi trezi că în loc de obişnuitul salut al santinelelor locale eşti întîmpinat cu rînjete perfide şi rafale de mitralieră. Militarii români au căzut şi ei pradă bandelor de criminali.

Nici măcar o sărbătoare religioasă musulmană nu garantează oprirea ostilităţilor. Aliaţii sînt vînaţi pretutindeni. Chiar şi în propriile baze. Încărcăturile explozive apar unde nu te aştepţi. Românii au găsit una, de fabricaţie rusească, plantată chiar sub ferestrele lor.

În Afganistan contează doar clipa de faţă. Suspansul te însoţeşte pretutindeni, moartea pîndeşte la fiecare colţ. Exploziile au intrat în cotidian, iar dacă la scurt timp după o bubuitură nu se aud sirene de ambulanţă, ea intră la categoria „şi altele”.

Uneori, rachetele greşesc ţinta – una care are ca destinaţie Ambasada Marii Britanii poate lovi, fără probleme, Hotelul Continental. Nimeni nu garantează, însă, că următoarea va lovi tot aiurea.

În vizită la Hamid Karzai

A sosit ora întrevederii cu Hamid Karzai, liderul guvernului afgan. În curtea palatului prezidenţial din Kabul, microbuzele oaspeţilor – ziarişti, oficiali, ofiţeri – au fost oprite pentru control. În timpul percheziţiei amănunţite a bagajelor (dar nu şi a oamenilor), răpăituri de mitralieră au declanşat panica generală. „Everybody down!!! Down!!!”, au zbierat militarii din escortă, luînd poziţie de tragere. Unii dintre ziarişti s-au trîntit pe burtă, alţii am sărit într-o groapă adîncă de 1,5 m, plină de noroi. Nu prea aveai de ales, deşi ne îmbrăcaserăm ca pentru o vizită oficială (nu lipseau tocurile înalte de 10 cm şi hainele deschise la culoare; mai greu a fost cu ieşirea din groapă). Dispozitivul de luptă a fost instalat imediat. În acţiune au intrat tanchete şi vestitele Hummer, care au fost postate la poarta palatului. Pe turelă, „băieţii duri” cu figură impenetrabilă stăteau pregătiţi cu mitralierele automate, fără să-şi ia ochii de pe intrarea în curtea palatului. Cine ar fi forţat poarta ar fi fost mitraliat fără milă.

Mr. President Hamid Karzai

„Probleme la Ministerul Apărării. Nişte soldaţi nemulţumiţi de plata salariilor”, avea să ne explice, afişînd sînge rece, liderul Hamid Karzai. Înconjurat de gărzi de corp, „Mister President of Afghanistan”, politicianul preferat al americanilor, ne-a oferit o lecţie de charismă, eleganţă sobră şi elocinţă. Criticat pentru puterile absolute pe care vrea să le concentreze în mîinile sale prin Constituţie, Hamid Karzai argumentează tentaţia dictatorială prin cei 25 ani de instabilitate socială şi politică a Afganistanului, o ţară lipsită de exerciţiul democratic. Spune că, în 10 ani, Afganistanul va fi pregătit pentru alt sistem de conducere, căci a trăit experienţa dezastruoasă a unui regim în care preşedintele s-a luptat cu prim-ministrul la propriu (sună cunoscut?). În capul mesei oficiale, talonat de consilieri, preşedintele Hamid Karzai vorbeşte cu încruntare despre problemele care impun prezenţa ISAF (Forţa Internaţională de Asigurare a Securităţii): terorismul de la graniţa cu Pakistanul, traficul masiv de narcotice şi warlordism-ul, menţinut de „lorzii războiului”, un fel de baroni locali care nu renunţă la lupta armată pentru putere.
La terminarea întrevederii, Karzai a stat la pozat, ca orice afgan. S-a fotografiat cu ziariştii europeni, cu diplomaţii americani, cu soldaţii din escorta presei. Pentru imaginile oficiale, Hamid Karzai şi-a pus pe cap celebra căciulă din astrahan, devenită semn distinctiv al liderului afganilor. „Ei, Romania?” – m-a tras un SPP-ist de-al lor de mînecă. Era însurat cu o româncă, Gabi, din Timişoara, şi se bucura că vede o „rudă” prin alianţă.

Costumaţia de luptă a militarilor români, invidiată de americani

Să auzi vorbindu-se româneşte la 4.000 km de ţară pare un miracol. Pe români i-am descoperit în baza militară de la Kabul, după indicaţiile date cu voce tare la parcarea unei maşini de luptă, ca şi după aprecierile scăpate la adresa prezenţelor ¬femi¬nine noi. „Avem femei în bază, unele chiar frumoase, dar ne sînt doar camarade. Cînd mai trimitem poze acasă, din misiuni, soţiile ne întreabă, mai în glumă, mai în serios, cine sînt duduile. Relaţiile intime sînt, însă, excluse”, spun românii, care au semnat un contract strict pentru misiunea din Afganistan. Condiţiile sînt crunte, soldele nu-s grozave, uneori mai mici decît ale bucătarilor din alte unităţi. Dar sînt şi avantaje: echipamentele Armatei Române. O vestă antiglonţ (cu două plăci de ceramică care se aşază în sertare speciale, în faţă şi în spate) cîntăreşte 30 kg. Te cocoşează, dar este mai sigură decît a americanilor, uşoară ca un fulg. Casca militară îţi înfundă capul pe umeri, dar este „de bază” pentru combatanţi. Costumul termic al militarului român nu are contracandidat. Un astfel de costum te ajută să supravieţuieşti vitregiilor naturii din Afganistan.

Miza reconstrucţiei – bogăţia ascunsă a Afganistanului

Efortul financiar pentru refacerea infrastructurii unei ţări prăbuşite în Evul Mediu este uriaş. Suma finală destinată reconstrucţiei ţării este greu de evaluat. Miza nu este întîmplătoare. Afganistanul este o ţară bogată în resurse: gaz natural, petrol, cărbune, crom, plumb, zinc, fier, sare, pietre preţioase şi semipreţioase. Printre priorităţile Coaliţiei se numără renovarea a 1.000 de şcoli, refacerea drumurilor şi podurilor dintre Kabul, Kandahar şi Herat, reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă, construirea de aşezăminte medicale, crearea noii armate afgane şi, nu în ultimul rînd, prevenirea unei crize majore sociale. Majoritatea afganilor au declarat că se simt mai în siguranţă de la venirea trupelor aliate. În încercarea de a se apropia de populaţia afgană, aliaţii tipăresc ziare în engleză şi în cele două limbi oficiale ale ţării, paştu şi dari (persana). Dar afganii, stăpînii unei ţări sub ocupaţie, nu ştiu să citească. Locuitorilor din provincie le-au fost împărţite aparate de radio cu manivelă, independente de surse electrice, ca să asculte emisiuni speciale în care li se explică scopul şi durata vizitei aliaţilor. Dar progresul tehnicii le este străin afganilor, care mai degrabă ar meşteri din tranzistor ceva folositor gurilor de hrănit de acasă.

Zilnic, numai la Bagram, sute de localnici se îngrămădesc la poarta bazei militare cerînd de lucru. Cîţiva sînt selectaţi şi angajaţi în construcţii sau la igienizări. Cei care vor să se alăture Armatei Naţionale Afgane (ANA) se antrenează în foste baze sovietice din deşert, cu militari bulgari, englezi, francezi. Afganii cu privirea tăioasă excelează în trasul cu arma. Sînt foarte buni ochitori, nimeresc cinci ţinte din şase. Nu se pricep deloc la comunicaţii, iar viitorii tanchişti sînt convinşi cu greu să se dea jos de pe turelă. Toţi vor să stea cocoţaţi, nici unul nu vrea să intre în tanc, să-l conducă. Un soldat afgan primeşte 100 de dolari pe lună. Mulţi dintre actualii soldaţi au fost refugiaţi în Pakistan, dar s-au întors odată cu înlăturarea de la putere a regimului taliban. În ANA nu prea găseşti soldaţi din etnia paştu, majoritară în Afganistan, căci din rîndurile acesteia sînt recrutaţi talibanii. Dacă întrebi un paştun ce mai ştie de inamicul public nr. 1, Ossamma Bin Laden, un zîmbet ironic trece fugar pe faţa lui: „E pe undeva, pe-aici…”

Mircea Badea –un pitbull cu suflet şi sinapse de grădiniţă.

Ieri dimineaţă, am scris pentru Cotidianul acest textuleţ:

“Mircea Badea a livrat în emisiunea lui instrucţiuni clare şi ferme pentru scandalurile în trafic. Ştiţi, el se ceartă şi se bate mult în trafic, deci e normal să aibă nişte competenţe pe care alţii nu le au. Ideea de bază e asta: dacă nu vrei să te baţi, ci doar să înjuri şi să-i arăţi duşmanului degetul, rămâi cu uşile şi geamurile de la maşină blocate. Singurul, dar absolut singurul motiv pentru care te dai jos din maşină este “să-i rupi capul”. Nu te dai jos din maşină ca să te cerţi. Dacă nu vrei cafteală, rămâi cu geamurile şi uşile blocate, ca să nu te trezeşti că vine inamicu’ să te scuipe sau să-ţi dea cu paralizantu’-n ochi.
Aţi înţeles, da? Scuze dac-am insistat puţin pe regula cu blocatul uşilor şi al geamurilor, dar am impresia că e foarte importantă, fiindcă şi Mircea a accentuat-o mult. Şi mai e important ceva, din câte am înţeles. Citez: “Am parcat maşina, deblochez uşile, ca să mă dau jos din ea”. Cu asta eu nu sunt foarte de acord. Sunt de părere că Badea, care merge mult la sală, se poate da jos din maşină şi fără să-şi deblocheze uşile. Mai ales în zilele în care e mai nervos.”

În replică, în emisiunea lui de aseară, Badea m-a făcut “tută” şi “proastă”. Nu mă deranjează reacţia, ba chiar mă amuză, mai ales că nu e prima oară şi că nu mă pot aştepta de la un băiat fin şi inteligent ca el să aibă alte argumente. Ce mă contrariază e altceva: tenacitatea cu care alocă timp din emisiunea aia ca să se tragă de codiţe cu oricine a scris un rând despre el. E aşa, cam ca un copil de grădiniţă. A zis cineva ceva, pac, a doua zi, e prost cu tot neamul lui. S-a uitat unul urât la o vitrină cu televizoare, când tocmai era emisiunea lui? Pac, a doua zi îi explică Mircea-n direct cât e de bou. Şi-a pus unul, la el acasă, pe frigider, un bileţel cu “Mircea Badea are o freză penibilă”, pac, află Mirciulică şi îl dă imediat la televizor.

Eu zic că ar trebui profitat de această slăbiciune a lui. Ar putea ieşi o distracţie pe cinste. Nu trebuie decât ca toată lumea care vrea să se amuze să scrie ceva de el. În ziar, pe site, pe blog, cu creta în faţa blocului, cu rujul pe oglindă, cu pipi în zăpadă etc. Important e să fim cât mai mulţi. Badea nu se va putea abţine să ne atace pe toţi în emisiune. Nu trebuie să scriem mult, că oricum citează trunchiat, în aşa fel încât să pară el mai deştept, doar să fim mulţi. O să turbeze şi o să-şi distrugă singur emisiunea, că n-o să-i mai rămână timp de revista presei.

Nu merg până la a propune s-o ţinem aşa vreo săptămână, că mi-e teamă să nu se enerveze tovarăşa educatoare Voiculescu şi să-l dea în stradă, la tramvai. Nu mă pot baza pe instinctul lui de conservare şi n-aş vrea să am pe conştiinţă un creier care funcţionează atât de simplu şi de candid. Ar fi ca şi cum i-aş spune unui copil de 3 ani, încăpăţânat şi ambiţios, că n-are curaj să se arunce de la balcon. S-ar arunca şi nu vreau. Deci aia e: să ne distrăm, dar să nu-l lăsăm pe om fără serviciu. Eu am început deja.

P.S. Mirceo, fii atent: am auzit, azi, două babe de la mine de pe scară spunând că eşti un mare papagal. Nu le înjuri la televizor?

original – aici

Vanghelie: „Cine-s ăştia, Depeche Mode? Dacă mă supăr, nu le dau nici o autorizaţie”

Marian Vanghelie surprinde, din nou, cu vastele lui cunoştinţe. De data aceasta, s-a remarcat prin cultura sa muzicală. Cine este Depeche Mode? Cu ce se ocupă? De ce vine în România? Toate aceste chestiuni îl lasă rece pe preşedintele depeche_mode_afis_2489_m, care susţine că ar renunţa fără să stea pe gânduri la concertul acestei formaţii şi ar înlocui-o cu petreceri cu bere şi mici.

„Cine-s ăştia, Depeche Mode? Dacă mă supăr, nu le dau nici o autorizaţie. Îi bag în consiliu şi plătesc de le sar capacele”, a spus Vanghelie, potrivit Cotidianul.

„Fanii lor oricum nu votează cu noi”, a mai spus Marian Vanghelie. Şi pe bună dreptate, sunt slabe şansele ca electoratul lui Vanghelie să fie format din persoanele care ascultă Depeche Mode.

Veteranii electro-pop de la Depeche Mode vor concerta din nou la Bucureşti pe 16 mai în Parcul Izvor. Aceasta va fi cea de-a doua apariţie a formaţiei la Bucureşti, după concertul din iulie 2006, pe Stadionul Naţional din capitală, când s-au adunat circa 45.000 de fani. Turneul va cuprinde 28 de oraşe din 22 de ţări şi va debuta în Israel, pe 10 mai 2009.

Pentru a păstra tradiţia, pe 1 mai, PSD va organiza mai multe petreceri în aer liber cu mici şi bere. Deocamdată, membrii partidului nu au hotărât locaţia petrecerilor. Două dintre posibilele locaţii sunt Bucureşti sau Cluj, cea din urmă fiind propusă de Mircea Geoană.

„Nu s-a stabilit nimic sigur deocamdată. Dar eu o să fac, oricum, ceva în Bucureşti”, a ţinut să menţioneze Vanghelie.

Antena3.ro

Cum să te droghezi legal. Ierburi halucinogene, comercializate în zeci de magazine din România.

Nu este marijuana şi nici nu e ilegală. E o afacere cu droguri numite altfel, dar tot droguri.smoke-legal Oficial, nu sunt destinate consumului uman, însă nu se vând la pet shop şi nici nu le ia cineva pentru căţel. Poliţia ştie că e vorba de droguri, însă spune că nu are ce face atâta vreme cât substanţele nu sunt pe lista celor interzise.

Magazinele în care se vând ierburi halucinogene s-au înmulţit precum ciupercile după ploaie. Dacă anul trecut le numărai pe degete, acum sunt sute de astfel de locuri.

În Capitală unul dintre weed shop-uri e chiar în cartierul Dorobanţi, zona puştilor cu bani. Clienţii sunt atraşi cu un banner mare pe care e desenată o frunză de marijuana. Mesajul e clar. Ierburile măcinate se vând în flacoane mici iar amestecul ar putea fi folosit ca odorizant de cameră sau îngrăşământ pentru plante. În realitate în magazin găseşti ţigări deja făcute, din ierburile minune.

Pe produs scrie foarte clar – pastilele nu sunt destinate consumului uman. Pe site, aceleaşi recomandări. Totuşi, tot pe site producătorii le promit consumatorilor o „senzatie de energie puternică, curată, cu mici deviaţii de percepţie”. Şi tot ei le recomandă să nu consume mai mult de patru pastile pe săptămână. Afişele din magazinele de profil afişele sunt şi ele halucinante.

În România, afacerea e nouă. A început, se pare, anul trecut, şi cel mai bine a prins în Iaşi unde există deja peste 30 de magazine. Acolo au apărut şi primele probleme.

Dacă în România ierburile respective nu sunt catalogate drept interzise, în ţări ca Danemarca, Suedia, Grecia ele au fost deja clasificate drept droguri de risc. La noi doar Ministerul Sănătăţii le-ar putea scoate în afara legii dacă le-ar trece pe lista substanţelor periculoase.

Mircea Badea, la Poliţie cu o cravată imprimată cu oi.

Vedetea Antenei 3 din „Gura presei” in gura judecatorilor.

Mircea Badea s-a prezentat, ieri, la Secţia de Poliţie 13 a Capitalei pentru a i se înmâna mandatul de aducere în faţa judecătorilor, în dosarul „Kiseleff”. Realizatorul TV este citat ca martor în cazul accidentului mortal, petrecut în martie anul trecut, în care o tânără a fost spulberată pe trecerea de pietoni.
badea2
„Martorul” a venit în faţa poliţiştilor îmbrăcat la costum, cu o cravată roşie, pe care erau desenate oi albe, iar în mijlocul acestora se afla una neagră. Întrebat de reporterii Click! dacă are impresia că judecătorii îl văd ca pe „oaia neagră” de pe cravată, acesta a râs cu poftă, lăsând să se înţeleagă răspunsul. Mai mult, el s-a hotărât să vină, pentru că aşa cum a spus, „Nu era nimic de făcut!”.

După câteva minute în care a stat de vorbă cu ofiţerii, el a ieşit afişând un zâmbet zeflemitor. Relaxat, a povestit că nu a fost audiat, ci doar că i-a fost înmânat mandatul de aducere. „În calitatea mea de martor contribui la actul de justiţie, dar parcă îmi vine să-mi bag organul (nu cel care mă constrânge în caz că…) şi să văd ce pot să-mi facă penibilii ăştia dacă nu mă prezint”, nota, ieri, Mircea, cu înverşunare, pe blogul personal.
badea1

Mărirea şi decăderea unui impresar porno

Marirea sau decadera unui loser, pentru cine nu stie, aduc aminte cum anul trecut la Eros Show a venit cu 4 zdrente coborate dintr-o limuzina, pe ele ducandu-le in lese, superb, ce sa zic, de mare efect, pe una dintre ele ce avea ochii la fel de rosii ca si el (cred ca nu de la cirese) a incercat sa o futa in cur, dar nu a reusit deoarece barbatia din pantaloni avea doar 5-7cm si se indoia de la jumate. Cand o ai mica de ce o arati in public , iti place sa te pedepsesti singur?
Uitaţi-vă la televizor: e plin de personaje porno. Eleva porno, primarul porno, bunicuţa porno, judecătoarea porno etc. Pare, într-adevăr, simplu să faci entertainment pentru aduţi. În special pe timp de criză, cînd, pentru o scenă de sex de 15-20 de minute, o actriţă de Doamne-ajută primeşte între 150 şi 300 de euro, în timp ce amatoarele culese de la colţul străzii se mulţumesc cu 2-300 RON. Dar realitatea din teren demonstrează că pînă şi industria contactelor sexuale are nevoie de management ca la carte, profesionalism acut şi, paradoxal, seriozitate nemţească. Urmează o poveste cu mulţi de „X“ din care, dacă nu avem nimic de învăţat, avem, cu siguranţă, cîte ceva de rîs.
Morala: nu amesteca umorul cu sexul. Trebuie să fii un mare artist ca să faci dintr-o astfel de combinaţie explozivă un film de calitate.


A început de la Gigi Becali

Epopeea oarecum erotică începe în 2005, la Giurgiu, cînd tînărul de 20 de ani Daniel Dumitru, care avea ca ocupaţie secundară manufacturarea bijuteriilor ieftine la atelierul părinţilor săi (prioritatea fiind alergatul după cai verzi pe pereţi), a avut un vis umed: să facă bani din ceea ce alţii fac doar copii. Numele de scenă – Sharky – i-a venit firesc, după vizionarea unui documentar la Animal Planet. Cum ar veni, Rechinaşul (foto). După cîteva vizite de informare pe la tîrguri de profil, tipul face cunoştinţă cu managerul veteran Zoltan Nagy. După ţigara de după, e o pîine de mîncat. Din banii de întreţinere, Sharky cumpără în 2008 cîteva domenii sonore pe Internet (printre care http://www.becaligeorge.ro şi http://www.becali-george.ro) şi îşi face debutul pornografic în presă: „Le vînd cu 100.000 de euro. Dacă pînă la sfîrşitul anului nu vor fi cumpărate, le voi folosi pentru a-mi promova filmele porno. Dacă Gigi Becali nu-mi dă banii, a încurcat-o!“. Paradoxal: Gigi chiar a încurcat-o, dar giurgiuveanul n-are nici un merit.

Un scandal bine dotat

După o experienţă profesională ratată alături de Luminiţa, aka Donna Viper, o stripteuză din Constanţa (căreia, ca să se răzbune pentru că l-a înşelat, i-a furat cîinele din curte şi l-a vîndut în piaţă), Sharky încearcă să se afirme la Bucureşti. Aici o descoperă anul trecut pe Eleva Porno, aka Alexandra sau Lily Star. Îi promite, fără acoperire, 10.000 de euro pe lună, o îmbracă în chiloţei de danteluţă, o plimbă prin Piaţa Crîngaşi, o aruncă pe pagina întîi a ziarelor şi dă naştere unui scandal naţional. Acum, pînă şi profesoara de latină din Colegiul „Ion Creangă“ ştie cine e giurgiuveanul Sharky. În cele 15 minute de glorie, omul are timp să dea două-trei interviuri şi să tragă primul film, Eleva porno este exmatriculată. În care intră multă pasiune şi, teoretic, un buget de vreo 4.000 de euro (dintre care cîte 500 pentru fete şi 2-300 RON de căciulă pentru băieţi; restul ar fi intrat în locaţie, vizite medicale, montaj, lubrifiante). Practic, Sharky nu plăteşte mai nimic, întrucît îi convinge pe toţi cei implicaţi că participă doar la un casting, pentru testarea aptitudinilor. Comedia porno are parte şi de o lansare de fiţe în clubul Pat. Toate ziarele sînt acolo (recunoaştem: inclusiv noi). Site-ul lui, vampee.ro (cu doi de „e“, pentru că ăla cu un singur „e“ fusese rezervat de nişte băieţi deştepţi), începe să facă trafic. Pe lîngă trei băieţei cu probleme de erecţie şi trei puştoaice care exersează nişte poziţii şcolăreşti, în inventar se mai găsesc şi nişte şunculiţe ţărăneşti, fotografiate îndeaproape. Rezultă, per total, vreo 3.000 de euro, din care se scad costurile de întreţinere a site-ului. Deci 3.000 de euro pentru cinci-şase luni de muncă cu sexul.


Tăietură incendiară de montaj

În portofoliul lui Sharky intră rapid şi Piticul Porno, care deşi nu filmează nimic, apare peste tot. Dar problemele mici şi dese apar imediat. Toate casting-urile organizate de Sharky se dovedesc a fi nişte filmări pe bune, pe care le urcă imediat pe site, pentru a fi downloadate pentru 3 euro plus TVA. Previzibil: după atîtea ţepe, la casting-uri nu se mai prezintă nici un doritor de sex pe bani. În martie 2009, Elevul Porno (aka Dudu Steel), ţepuit şi el, face dezvăluiri incendiare despre fostul său impresar: „Se ocupă cu traficul de carne vie. Şi cu Alexandra Adam făcea la fel. O punea să se prostitueze pentru 200 de euro“. Informaţiile ulterioare sînt bulversante: după despărţirea de Sharky, pe care l-a acuzat că nu i-a plătit drepturile de autor, Eleva Porno ar fi fost cedată pentru 3.000 de euro unui peşte cu balta în sectorul 6 din Bucureşti, sau ar fi plecat din ţară, în aceleaşi scopuri, dar pe alţi bani.

O finalizare nefericită

Ultima speranţă a lui Sharky e la Budapesta, unde crede că va reuşi să impresarieze nişte fete consacrate în lumea porno şi îşi va tripla banii din cont. Cum în cont are zero lei, reuşeşte să-şi tripleze suma şi se întoarce în ţară la fel de bogat.

Am întrebat experţii: în România, în jurul producţiilor XXX nu se învîrt anual mai mult de, puţină atenţie, 50.000 de euro (suma include bugete pentru filmări, şedinţele foto aferente, download-uri pe site-urile autohtone de profil etc.). În Ungaria – totalul bate spre 600.000. În România, sînt 3 (trei) producători care chiar produc (Zoltan Nagy, Budoar, Alego Stil). Un exemplu de eficienţă locală: în 2008, nu s-a filmat nici un lungmetraj XXX cu actori români (doar s-au reeditat cîteva titluri din 2006). Singurele proiecte fezabile sînt scenele de amatori, filmate în apartament şi distribuite pe net. În Ungaria, activează cu succes zece producători locali, plus 20 străini, care dau marfă la toată Europa. Comentarii?

Finalul poveştii e trist ca orice faliment în capitalism. S-a întîmplat săptămîna trecută: site-ul vampee.ro s-a închis, iar Sharky a cedat toate materialele şi drepturile aferente site-ului goldengate-ro.com. Zicem a cedat, întrucît, conform contractului semnat cu Zoltan Nagy, Sharky primeşte zero lei pentru licenţă şi doar 25% din banii celor care vor plăti să vadă o producţie Vampee. Adică 40 de eurocenţi pentru o vizionare. Fără alternative, Sharky se întoarce la Giurgiu, cu coada de rechin între picioare, pentru a-şi relua activitatea de mic bijutier în atelierul părinţilor. La telefon nu mai răspunde. Poate l-a vîndut, ca să facă rost de bani pentru alte investiţii riscante. Capitalismul e dur. Hard as a rock, cum se zice în industrie.

Foarte mic inventar de metode prin care noi, femeile, distrugem viata barbatilor.


Acest „mic” indreptar de inebunit barbatii mi s-a parut foarte haios si m-am gandit sa vi-l arat si voua.

1. Lacrimile. Pentru ca par dragalase, interesante si incitante oricarui barbat aflat la inceputul vietii amoroase, dar ii enerveaza cumplit pe cei care au asistat deja la varsarea a mai mult de zece galeti. Pentru ca, desi universul se apropie cu pasi mari de disolutie, ei n-au reusit inca sa invete cum sa reactioneze atunci cand noi plangem. Cum sa invete, saracii, din moment ce, daca incearca schema cu luatul in brate, vom plange si mai tare pentru urmatoarele doua ore, iar daca aleg datul cu basca de pamant si bocancii in mobila, vom plange mai incet ca intensitate, dar pana dimineata?

2. Zodiile. Pentru ca s-au saturat sa-si sune mama, la inceputul fiecarei noi relatii, ca s-o intrebe a nu stiu cata oara la ce ora s-au nascut pe motiv ca noua iubita tine musai sa le calculeze ascendentul. E drept, l-ar putea tine si ei minte de la o relatie la alta, dar le e si-asa destul de greu sa-si memoreze zodia.

3. Pisiceala. Pentru ca apare in cele mai nepotrivite momente ale vietii lor. Exemplu:

Ea (8/11/2005 2:30:49 PM): BUZZ!! ce faci, gandacel, muncesti? 😛

Ea (8/11/2005 2:30:49 PM): BUZZ!

Ea (8/11/2005 2:30:55 PM): BUZZ!! pisiii, de ceee nu raspuuuunzi?:((

El (8/11/2005 2:31:17 PM): treaba si tre’ sa intru-n sedinta, vb mai tarziu

Ea (8/11/2005 2:31:33 PM): nuuu, acuum, un piic 😡

Ea (8/11/2005 2:31:39 PM): hai, ma, puiut, ca ma alint si eu nitel. spune-mi ceva frumos si te las :-S

Ea (8/11/2005 2:31:49 PM): BUZZ!! de ce nu ma bagi in seama? nu ma mai iubeeesti? :((

El (8/11/2005 2:31:56 PM): bai, intelege ca nu pot

Ea (8/11/2005 2:32:00 PM): bineee 😦

Ea (8/11/2005 2:32:21 PM): pa, chiar m-ai enervat, sa stii

4. Tinutul in brate. Pentru ca daca, intr-o noapte, sunt foarte obositi si uita sa doarma cu noi in brate, a doua zi dimineata avem bot.

5. Declaratiile de dragoste. Pentru ca trebuie sa raspunda de minimum zece ori pe zi la intrebarile „Ma iubesti?” si „Cat de mult ?”, iar daca de la a opta oara-ncolo raspund plictisit, e nasol.

6. Complimentele. Pentru ca, daca nu observa ca ne-am schimbat rujul, ca am fost la coafor sau ca avem o rochita noua si nu verbalizeaza observatia prin niste cuvinte dragute (si originale!), iar e nasol.

7. Micile crizulite. Pentru ca punem bot din senin si ne enervam daca ei nu observa. Iar daca observa si ne intreaba ce am patit nu vrem sa raspundem. Iar daca insista, plangem.

8. Capriciile. Pentru ca ne apuca pofta de biscuiti cu crema la 1,36 noaptea. Pentru ca ne dam cu fundul de pamant cate o saptamana sa ne duca la munte, iar cu o ora inainte de plecare nu mai vrem sa mergem nicaieri fiindca ne doare burta si avem o depresie.

9. Intrebarile. Pentru ca vrem sa stim la ce se gandesc exact cand ei n-au chef sa vorbeasca cu nimeni.

10. Fitele. Pentru ca vrem sa ne umple presul de la usa cu flori, iar daca se intampla, facem figuri si mai mari. Pentru ca plecam la mama doar ca sa se roage de noi sa ramanem si, daca n-o fac, suntem de parere ca ne-au umilit.

11. Absurdul. Pentru ca uneori ii iubim doar daca ne arata ca nu-i interesam, iar daca se poarta prea frumos si curtenitor, ii consideram blegi. Pentru ca daca ne insala sunt niste magari, iar daca n-o fac ni se par cam papagali.

12. Prietenele. Pentru ca prietena noastra cea mai buna suna exact atunci cand ei au chef de joaca, iar noi alegem sa plangem impreuna cu ea ca a parasit-o porcul in loc sa ne gadilam cu ei si sa ne batem cu perne.

13. Dezorientarea in spatiu. Pentru ca, dupa 30 de minute de explicatii, tot n-am inteles cum se ajunge intr-un loc in care am mai fost macar de doua ori.

14. Intarzierile. Pentru ca, daca ei intarzie patru minute, sunt nesimtiti si nu ne respecta, iar daca noi intarziem 30 suntem printese.

15. Curele de slabire. Pentru ca ii plictisim cu ale noastre, iar daca se intampla sa ia si ei un kil in plus, in frigider nu se va mai gasi decat iaurt.

16. Mama. Pentru ca ne apuca migrenele de cate ori trebuie sa bifam o vizita la a lor, dar ii trimitem s-o ajute pe-a noastra sa care sacosele cu gogonele de la piata.

17. Baia. Pentru ca le oferim mereu o baie supraaglomerata de cosmeticale de-ale noastre pe care n-au voie s-o ude cand fac dus.

18. Hainele. Pentru ca oricat s-ar stradui sa se imbrace civilizat si ingrijit, noi tot mai gasim ceva de comentat.

19. Telefonul. Pentru ca daca ne suna doar de doua ori pe zi, tragem concluzia ca nu ne iubesc suficient, iar daca ne suna de trei ori se cheama ca ne bat la cap.

20. „Vreau asta si o vreau acum!”. Pentru ca, daca le cerem un CD rar pe care ei sunt nevoiti sa-l comande unui prieten din America, ni se pare ca nu sunt in stare sa ne indeplineasca imediat o dorinta, deci nu-i interesam, deci nu mai vrem nici un CD.

21. Transferul de vinovatie. Pentru ca, desi nu le-o spunem explicit, reusim intotdeauna sa-i facem sa se simta vinovati de faptul ca noi am busit masina, intr-un moment in care ei erau plecati din tara.

22. Logoreea. Pentru ca ne ia 20 de minute sa le comunicam o informatie care, in mod normal, ar putea fi transmisa in maximum 10 secunde.

23 -1480. Pentru multe alte motive pe care le puteti adauga voi, ca eu m-am plictisit si nu ma mai pot concentra.”

by Simona Tache – Catavencu

Părinţii tinerilor moldoveni, obligaţi să plătească pentru perioada în care copiii lor au fost arestaţi

wwwstiriaziro

Tinerii care au fost arestaţi după protestele din Republica Moldova au avut de îndurat sentinţe sumare, condiţii umilitoare şi bătăi cât cuprinde. În plus, autorităţile îi obligă pe părinţi să plătească o taxă pentru zilele în care copilul le-a fost ţinut în arest. Unul dintre tinerii care au ieşit din arestul poliţiei moldovene spune că a stat cinci zile în închisoare fără să ştie ce acuzaţii i se aduc.

„Nu mi s-a spus de ce sunt arestat. În două minute erau judecate cinci persoane, nume, prenume Moldova

se n tinţa şi atât”, povesteşte el. Tânărul spune că a fost bătut crunt de poliţişti pentru că a îndrăznit să se îndoiască de regimul comunist. Pentru a nu lăsa urme, atacatorii loveau cu sticle de plastic umplute cu apă.

În ciuda faptului că preşedintele Voronin a cerut amnistierea tuturor celor arestaţi, mulţi sunt încă ţinuţi în arest. Presa moldoveană scrie că amnistia se aplică în funcţie de leziunile care le au pe corp după ce au fost snopiţi în bătăie. Tinerii care mai au urme ale bătăilor sunt ţinuţi în izolatoare până când vânătăile dispar.

Unul dintre puţinii avocaţi care a avut voie să-şi viziteze clientul povesteşte ce a văzut în beciurile comuniştilor: „Condiţii degradante, dezastru de neînchipuit, coridoare de câţiva paşi. Erau ţinuţi 250 de deţinuţi acolo.”
revolutie
Pe lângă faptul că au trebuit să-şi achite internarea la spital şi tratamentul pentru diverse traume, părinţii tinerilor care au fost reţinuţi în aceste zile de către poliţie, maltrataţi şi bătuţi cu bestialitate mai trebuie să achite şi o taxă pentru fiecare zi de şedere la comisariatul de poliţie. Taxa se percepe chiar dacă ulterior se constată că tânărul a fost reţinut fără niciun motiv.

Un incendiu a izbucnit la groapa de gunoi de lângă comuna Bolintin.

Un incendiu a izbucnit la groapa de gunoi de lângă comuna Bolintin. Traficul pe Autostrada Bucureşti – Piteşti este îngreunat din cauza fumului. Vom reveni cu amănunte.

Sursa: Realitatea TV
image_124005634177777400_11

Dacia are cea mai mare creştere a vânzărilor la nivel european !!!

Norocul prostului cu programul rabla din Germania , baietii primesc aproape 3000 euro ptr o masina uzata si atunci e normal sa le convina Loganul. Am dat lovitura, avem cea mai mare crestere din Europa, ne-am p,,,t pe ei, URA – avem economie…avem pe dracu!!!

„Febleţea amatorilor de maşini rămâne Dacia. Statistic vorbind, fabrica de la Mioveni înregistrează cea mare creştere a vânzărilor la nivel european. Să nu uităm contextul, vorbim de o piaţă în continuă scădere iar Dacia a reuşit în primele trei luni ale anului să-şi dubleze cota de piaţă. Dar trebuie să spune că acest lucru se datorează în special datorită programului Rabla din Germania.

Preţul maşinii româneşti pare să-şi fi spus cuvântul, numai în martie au fost înmatriculate la nivel european peste 14.500 de maşini Dacia. Asta înseamnă că producătorul român a reuşit să vândă la export numai în martie de şase ori mai multe autovehicule decât a reuşit să vândă în România.
dacia-duster
Cu acest plus de 14.000 de maşini înmatriculate Dacia urcă pe primele trei luni reuşind să înmatriculeze peste 30.000 de unităţi în întreaga Europă. Astfel e compensată semnificativ scăderea vânzărilor înregistrată de grupul mamă – Renault.

Între timp piaţa internă resimte şocul recesiunii mult mai puternic decât cea europeană. Pe total în România înmatriculările de maşini noi au scăzut cu 65%, în vreme ce, la nivel european, scăderea a fost de numai 8%.
dacia-suv-renault-koleos
De altfel întrregul trimestru întâi a fost o adevărată catastrofă pentru comercianţii de maşini din românia şi deşi în europa tendinţa este de uşoară revenire, la noi nici nu poate fi vorba de aşa ceva. Pur şi simplu alternativa maşinii second hand sugrumă orice ofertă făcută de vânzătorii de maşini noi.”

Preţurile imobilelor de pe litoral au scăzut cu aproape 50%

Criza imobiliară blochează continuarea investiţiilor turistice de pe litoral. Mamaia Nord este în urmă cu termenele de finalizare a construcţiilor. În plus, preţurile locuinţelor din noua staţiune au scăzut chiar şi cu 50%, comparativ cu anul trecut.
apartamente-litoral
Complexurile hoteliere, vilele şi blocurile de locuinţe care urmau să formeze cea mai nouă staţiune a litoralului, între Mamaia şi Năvodari, au rămas în diferite stadii de construcţie. Zona care cunoştea o dezvoltare fabuloasă, anul trecut, prezintă o mulţime de blocuri cu apartamentele goale sau stopate „la roşu”.

Complexul „Maria Regia”, din zona Hanul Piraţilor, cuprinde 46 de vile albe, luxoase, cu garaj şi o mie de metri pătraţi de curte. Investiţia a fost de aproape 50 de milioane de euro. Locuinţele de lux costau în urmă cu un an peste un milion de euro. Astăzi pot fi cumpărate cu sume între 550.000 şi 800.000 de euro, iar dezvoltatorii sunt dispuşi să le vândă chiar şi în rate. Zece vile nu au mai fost utilate din cauza lipsei de banilor.

Nici locuinţele şi terenurile din sudul litoralului nu au scăpat de efectele crizei. Sunt mai ieftine cu 25%, comparativ cu anul trecut. În Mangalia, o garsonieră costă cel mult 40.000 de euro, în zona ultracentrală.

Un apartament cu două camere, care în 2008 putea fi vândut cu 70.000 de euro valorează cel mult 50.000. Proprietarii de imobile aşteaptă ca piaţa să-şi revină. Până atunci, preferă să închirieze locuinţele în loc să le vândă.

sursa:Antena3.ro

Avionul care transporta echipa Dinamo la Iaşi a fost la un pas de a se prăbuşi Avionul care transporta echipa Dinamo la Iaşi a fost la un pas de a se prăbuşi

Avionul care transporta echipa Dinamo la Iaşi a fost la un pas de a se prăbuşi, după ce a lovit un stol de păsări. Avionul care transporta echipa Dinamo la Iaşi a fost avariat la aterizare.

“Am fost la un pas de a nu mai ajunge la Iaşi. Am auzit o bubuitură. Am zis că e ceva la trenul de aterizare. Când am aterizat, ne-am dat seama că a fost ceva grav”, a spus antrenorul Mircea Rednic.
”În delegaţia Dinamo erau 30 de persoane. Jucătorii nu au păţit nimic, acum sunt la hotel”, a precizat şi finanţatorul echipei Dinamo, Vasile Turcu.
”După bubuitură, au început nişte turbulenţe puternice. Echipajul nu ne-a comunicat nimic în acel moment. Am avut parte în aer de zece minute groaznice”, a spus şi jucătorul echipei Dinamo, Claudiu Niculescu.
Dinamo s-a deplasat la Iaşi cu o cursă de linie care a plecat de pe Aeroportul Henri Coandă, în jurul orei 11:30. Cu aproximativ 10 minute înaintea aterizării, aeronava a intrat într-un stol de berze şi după ce s-a auzit o bubuitură avionul a început să se zdruncine. În cele din urmă, aparatul de zbor a aterizat cu bine, deşi a sosit cu botul serios avariat.

Meciul Politehnica Iaşi-Dinamo, din etapa a 25-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 16:00, pe stadionul Emil Alexandrescu din Iaşi.
dinamo

Candidati in campania electorala – europarlamentare.

No ziua buna , daca tot vine Campania electorala pentru Europarlamentare vreau sa va prezint o oferta incredibila cu candidatii la un loc in Parlamentul European. Dupa declaratia Elenei Udrea de sustinere a EBA, si dupa sustinerea lui Becali de catre Vadim Tudor il asteptam pe Stolojan si pe Boc sa o sustina pe Alina Plugaru.

Elena Udrea: Eu votez cu Elena Băsescu –

Elena Băsescu şi Elena Udrea şi-au făcut imagine împărţind flori şi ciocolată în Parcul Moghioroş

Fata preşedintelui a dat autografe pe calendare cu chipul şefei de la Turism.

Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat ieri pentru Gândul că va vota cu Elena Băsescu la alegerile europarlamentare de pe 7 iunie şi nu partidul al cărui secretar executiv este. ”Eu votez cu Elena Băsescu, dar votul meu se va întoarce oricum la partid pentru că Elena Băsescu se va întoarce la PD-L”, a explicat Udrea. Aceasta în condiţiile în care, în ultimele sondaje, mezina preşedintelui este cotată cu 5-6%. Democrat-liberala şi-a mai argumentat decizia prin aceea că demisia temporară a fiicei şefului statului ar reprezenta ”un gest de curaj” având în vedere ”ostilitatea mediei”.

Campanie cu Maria Dragomiroiu şi Cătălin Crişan

De altfel, candidata independentă la alegerile europarlamentare Elena Băsescu şi ministrul Turismului Elena Udrea au împărţit, ieri dimineaţă, în Parcul Moghioroş, flori, calendare şi ciocolată. Deşi campania care se apropie este pentru scrutinul la care participă şi fiica preşedintelui, beneficiara acţiunii de imagine s-a dorit a fi Elena Udrea, care ne-a precizat că a invitat-o pe fiica preşedintelui pentru a se întâlni cu electoratul din colegiul unde îşi are în prezent sediul de campanie. Ministrul a avut grijă să o promoveze pe Elena Băsescu şi prin acest eveniment desfăşurat cu ocazia Paştelui catolic şi a Floriilor ortodoxe. În jeanşi cu talie joasă, vindiac roşu şi tenişi, fiica preşedintelui a acordat doritorilor autografe, pe calendarele cu chipului ministrului Turismului.

În parc s-a aflat, ieri, şi primarul Sectorului 6, Cristian Poteraş (PD-L), dar şi tineri democrat-liberali, cu baloane portocalii. Pe o scenă amenajată special au cântat artişti de muzică pop şi populară românească, printre care Maria Dragomiroiu şi Cătălin Crişan, acesta din urmă mulţumindu-i ministrului Turismului pentru invitaţie. Udrea i-a sărit în ajutor Elenei Băsescu şi în momentul în care aceasta şi-a lansat candidatura pentru Parlamentul European. I-a oferit sediul său de campanie, pe care l-a folosit în noiembrie 2008. „Sunt convinsă că îi va purta şi ei noroc”, a declarat, atunci, Udrea. Ministrul Turismului a spus şi că va susţine financiar campania electorală a fiicei preşedintelui. „Dacă Elena Băsescu va avea nevoie de finanţarea campaniei şi îşi va deschide un cont în care să fie depuse donaţiile celor care o susţin, sigur că voi contribui şi eu cu o sumă”, a arătat, binevoitoare, Udrea.

Criza economica a venit. Cand va pleca ?

„Jungla show-biz-ului a devenit o arenă de îmblânzit fiţele. Cel puţin aşa s-ar deduce din comportamentul unor pseudo (cântăreţe, modele, artiste sau băgătoare în seamă) care, deşi au arătat lumii întregi secrete de toate felurile, pozează acum în creaturi (aprope) îngereşti.

Prima care s-a dotat cu aripioare este Simona Sensual. Iubitul ei de cursă lungă (şi de altoiri pe măsură) Mahăru a fost întrebat la un chef ce crede că o atrage atât de amarnic pe blondă la el. „Penisul meu cu bile!”, a fost răspunsul direct şi… pătrunzător. Cât s-o fi chinuit neuronul Sensual să găsească ulterior o justificare de dat poporului! Clipind angelic, Simona a spus la o emisiune că „totul a fost o glumă din partea lui”. Ei, nu, zău? Dacă a fost o glumă, punem pariu că i-ar plăcea să o transforme în realitate! Oricum, sigur se simţea mai bine pe vremea când recunoştea sincer că sexul ocupă un loc de seamă în viaţa ei…

PREA-PLECATĂ. După ce a demonstrat cu sârg şi îndesat(ă) în zid proverbul conform căruia „Capul plecat, sabia nu-l taie” (dar nişte mâini pricepute de bărbaţi îl pot scurta de fiţe şi de păr) Naomi a luat calea Vaticanului. S-a rugat ce s-a rugat, eliberându-se de păcat şi încercând să se (ab)urce pe un nivel spiritual superior. Revenită în România, cu o pereche de ochelari proţăpiţi filosofic pe nas, Naomi s-a apucat să cânte melodii de viaţă lungă, tuturor să le ajungă. Acum nu mai vorbeşte decât de muzică şi, în consecinţă, a devenit plictisitoare. Mai plictisitoare decât criza morală pe care spune că a traversat-o.

Au fost o dată ca niciodată nişte căprioare, evident, sălbatice. Atât de sălbatice, încât nici o ţoală nu le putea acoperi cu măsura decenţei. Ei bine, nici în cazul lor „minunea” n-a durat mai mult de zece ani. Recent, surorile Bambi au putut fi admirate în nişte rochii lungi, mai lungi decât podeaua, şi fără multele zorzoane care le însoţeau acustic orice gest cât de mic. De unde s-or fi adăpat cu atâta decenţă? Un lucru a rămas, totuşi, pentru a ne reaminti de adevărata lor valoare: aceeaşi manieră kitsch şi afectată a interpretării.

CIREŞICA. Dacă tot şi-a dotat buzele cu silicon, astfel încât de-abia mai poate îngăima printre ele, Marinela Niţu s-a gândit totuşi să le dea o folosinţă îndelungată. Astfel că, de la emisiuni de scandal, a virat la cele culinare. Aici, după o ghiftuială în toată regula, madama emite pe post de siestă nişte consideraţiuni prăfuite despre nivelul social, economic şi caloric al mesei. Curat… telectual!

Din „pui de Crevedia” a ajuns găină bătrână, care le cotcodăceşte pe toate strună! Este vorba de Sexy Brăileanca, autoarea sintagmei „Dacă nu spui prostii, în România nu te bagă nimeni în seamă”. Invitată pe la tot felul de emisiuni cu tentă mondenă, fata a ajuns un soi de anal… ist. Şi, culmea, chiar îşi crede vorba mai preţioasă decât alte talente, aşa că o aruncă peste tot. Iar trecutele-i fapte de amor şi vitejie sunt de mult uitate… Nebunatica de Oana Oprea, pe numele de vampă Eva Kent, a poftit, deşi avea cărniţă proaspătă (asigurată de iubitul ei „Măcelaru”) la o bucăţică de stripper. A avut noroc de iertăciune şi a ajuns, din nou, cuminţită pentru o perioadă, în braţele iubitului generos. Doar gura „păcătoasei”, dată afară de la muncă pentru că a lipsit nemotivat, a început să emită judecăţi peste judecăţi. Mai bine îi stătea pe post de accesoriu sexy, că bruma de intelectualizare se topeşte repede de pe aşa un trup!

Aşadar, putem spune că pseudovedetele care erau „stima noastră şi mândria” în materie de scandaluri, au abandonat mai mult sau mai puţin discret arena păruielilor sau a vulgarităţii în direct. Cine să mai ţină stindardul sus? Poate doar Nikita, care, aflată în ultimul timp în pană de invitaţii pe la emisiuni, şi-a descărcat nervii pe iubitul cel mult lăudat. Rezultatul? A fost părăsită fără prea multe regrete. Dacă şi femeii cu suflet de bărbat îi va veni vreodată mintea la cap, chiar că nu mai avem pe ce să ne bazăm! Fetelor, e frumos aşa?”
sursa:Jurnalul.ro

  • Sunt doar ceea ce pot fi.

  • RSS Locuri de munca. Joburi.

    • Angajam Dansatoare. Mai 9, 2009
      Angajam Dansatoare pentru targ. 5 zile – 7 ore/zi Conditii avantajoase. Seriozitate, Comunicativitate, Aspect fizic placut, Minim 18 ani. Tel: o721.249.149 Lasa ne un comment cu datele tale (numele, adresa de email, si telefonul- nu vor aparea pe site) si in 24 de ore te contactam noi.Publicat înAngajam Dansatoare, aspect fizic placut, Comunicativitate, Dans […]
    • Angajam maseuze. Mai 8, 2009
      Te ai saturat sa te trezesti dimineata la aceeasi ora matinala, vrei un job unde sa-ti faci singura programul si sa castigi multi bani ? ? ?  Vrei sa fi independenta financiar, sa nu dai socoteala nimanui? Alatura-te  echipei noastre si iti vei redescoperi senzualitatea intr-un mod profitabil! Salon de masaj Ultracentral Angajam maseuze: -peste […]
    • Sampling – distributie materiale publicitare. Mai 8, 2009
      Angajam domnisoare  pentru distributie materiale publicitare. Conditii: minim 18 ani, aspect fizic placut, comunicativa, seriozitate, punctualitate, fire sociabila. 0721.249.149 0ffice@siam.roPublicat înSampling - distributie materiale publicitare Tagged: 18 ani, angajam, angajari, aspect fizic placut, comunicativa, distributie, materiale publicitare, serioz […]
    • Angajam Hostess pentru Targ – Sala Polivalenta. Aprilie 27, 2009
      Angajam Hostess pentru targ Sala Polivalenta. Arati bine si esti dezinhibata? Nu mai sta pe ganduri. Rugam si oferim seriozitate. 8h/ zi- 5 zile .150-200 ron/zi 0721.249.149 Lasa ne un comment cu datele tale (numele, adresa de email, si telefonul- nu vor aparea pe site) si in 24 de ore te contactam noi.Publicat înAngajam Hostess, […]
  • RSS Topul saloanelor de masaj

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.